VIDEO Liviu Dragnea, audiat la Curtea Supremă în dosarului angajărilor fictive: Nu am ştiut că cele două angajate nu vin la serviciu

VIDEO Liviu Dragnea, audiat la Curtea Supremă în dosarului angajărilor fictive: Nu am ştiut că cele două angajate nu vin la serviciu

Preşedintele PSD Liviu Dragnea FOTO Inquam / Octav Ganea

Liviu Dragnea a fost audiat miercuri în dosarul privind angajările fictive de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman, în care liderul PSD este judecat pentru corupţie. În declaraţia dată în faţa instanţei, Dragnea a negat că ar fi intervenit pentru menţinerea fictivă în funcţie a angajatelor care lucrau, de fapt, pentru PSD. Instanţa a dat un nou termen pe 25 aprilie.

17.00 Instanţa a stabilit un nou termen pentru data de 25 aprilie, ora 13.00. 
 
16.20 Magistraţii au pus în discuţie o confruntare şi aşteaptă să decidă avocaţii. „Având în vedere contradicţiile dintre declaraţiile doamnei Alesu şi Liviu Dragnea, curtea vrea să confrunte declaraţiile celor doi inculpaţi“, spune judecătorul. Instanţa a început să pună întrebări comune celor doi.
 
Prima întrebare: „Cunoaşteţi persoana cu care sunteţi confruntat şi funcţia acesteia în perioada 2006-2012?“.
 
Alesu Floarea: „Da, cunosc persoana, este domnul Liviu Dragnea, preşedinte al CJ Teleorman“.
 
Judecător: „A intervenit direct sau indirect la dumnevoastră în calitate de director executiv la DGASPC Teleorman inculpatul Liviu Dragnea, în vederea menţinerii pe funcţie a numitelor Botorogeanu şi Stoica?“.
 
Floarea Alesu: „Nu a intervenit să le angajez la unitate, ele erau deja angajate... Când am aflat că sunt angajate, mi-a zis să le mai ţin o perioadă până rezolvă el.  Începand cu 2009-2010, am mai avut şi alte discuţii cu Liviu Dragnea tot în legătură cu situaţia celor două şi ultima dată mi-a zis să-i pun pe restul la muncă că şi aşa stau degeaba”.
 
Judecător: Aţi avut discuţii la iniţiativa doamnei director Floarea Alesu despre  situaţia numitelor Stoica şi Botorogeanu?  
 
Liviu Dragnea: Categoric nu! Nu am avut nici întâlnire sau discuţie de genul la care a făcut referire inculpata Alesu Floarea. Precizez în legătură cu holul de la Consiliul Judeţean. Pe acel hol circulă foarte multe persoane de fiecare dată şi astfel nu se putea avea o discuţie de genul celei afirmate de Alesu Floarea. Nu aveam ce caută în acel balamuc, se fuma acolo iar eu trebuia să mă pregătesc pentru o conferinţă de presă.
 
 
Judecător: Aţi obligat-o sau aţi făcut presiuni asupra inculpatei Alesu Floarea din perspectiva funcţiilor avute pentru menţinerea în activitate a celor două numite?
 
Liviu Dragnea: Nu, niciodată. 
 
Judecător, către Floarea Alesu: Liviu Dragnea a exercitat asupra voastră vreo formă de constrângere pentru menţinerea în funcţie a celor două persoane direct sau indirect?
 
Florea Alesu: Nu, inculpatul Liviu Dragnea nu a exercitat niciun fel se constrângere sau presiune pentru menţinerea pe funcţie a celor două persoane. Nici şi cu privire la întocmirea documentelor referitoare la activitatea celor două nu a exercitat vreo presiune sau constrângere asupra mea. 
 
Judecător, către Liviu Dragnea: V-aţi exercitat influenţă asupra persoanelor din conducerea DGASPC Teleorman pentru menţinerea în funcţie a numitelor Botorogeanu şi Stoica fie direct, fie indirect prin persoane interpuse?
 
Liviu Dragnea: Nu, niciodată! 
 
Judecător, către Floarea Alesu: Cunosteti şi puteţi preciza dacă Liviu Dragnea şi-a folosit influenţa asupra unei persoane din conducerea DGASPC pentru menţinerea în funcţie a celor două?
 
Floarea Alesu: Nu, nu cunosc că inculpatul Liviu Dragnea să-şi fi exercitat influenţă asupra unei persoane din conducerea DGASPC.
 
14.15 Începe audierea lui Liviu Dragnea. El a precizat că nu doreşte procedura simplificată şi nici să facă uz de dreptul la tăcere. Dragnea are pregătite notiţe scoase din acte normative, pe care doreşte să le citească magistraţilor.
 
„După ce mi s-au adus la cunoştiinţă procedura simplificată dar şi dreptul la tăcere, înţeleg să nu solicit aplicarea nici uneia dintre acestea.  Am înţeles acuzaţiile ce mi-au fost aduse din rechizitoriu, le resping categoric deoarece mă consider nevinovat. În perioada 2006 -2012, la care se face referire la dosar, îndeplineam fucţiile de preşedinte CJ Teleorman, cât şi de preşedinte al organizaţiei judeţene de partid. În perioada ce interesează cauza precizez că nu a existat nicio relaţie privilegiată cu numitele Botorogeanu şi Stoica. Pe prima o cunoşteam de la partid înainte de 2004, aceasta era la un birou parlamentar. Pe Stoica am cunoscut-o la o manifestare de partid, unde a fost o discuţie într-o pauză cu colegi de partid şi presa locală. Era o discuţie informală. S-a spus acolo că organizaţia judeţeană ar trebui să aibă o mai bună relaţie în raport cu media şi eu şi ceilalţi colegi le-am spus să ne dea idei. Această întâlnire a avut loc în anul 2005 sau 2006, nu pot preciza exact. La sfatul mass-mediei că ideile nu costă, am răspuns că la partid nu sunt bani nici de consultanţă, nici să angajăm pe cineva. La nivelul unei organizaţii judeţene de partid nu există o activitate specifică unei instituţii, să existe un program de lucru, o organigramă, mă refer la data respectivă. Ulterior, la sediul de partid a venit doamna Stoica Alisa, ca o continuare a discuţiei de la acel eveniment politic pentru a discuta despre o colaborare între ea şi partid pe linie de comunicare“, a spus Dragnea.
 
Ce credeţi că a făcut-o pe dna Stoica să vină şi să ceară asta, a întrebat judecătorul?
 
„Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar la partid veneau oameni fără studii superioare care vroiau să fie directori de fabrici“, a fost răspunsul liderului PSD.
 
„Nu a fost o discuţie foarte lungă, eu i-am spus că dacă doreşte să fie angajată eu nu fac angajări. Dar dacă vrea să colaboreze voluntar cu partidul, din partea noastră nicio problemă. Ulterior, 1-2 luni, când am avut o şedinţă de birou permananet judeţean, la sfârşit, doamna Stoica mi-a zis că trebuie să aibă un venit şi dacă se poate angaja la partid. Eu i-am zis că din câte ştiu nu se poate angaja şi i-am recomandat să-şi caute un loc de muncă. Că nu se poate baza pe partid pentru venituri stabile. Nu i-am cerut să meargă la DGASPC şi în fapt să rămână la partid. Nici nu am vorbit cu cineva de la direcţie ca aceasta să fie angajată acolo. Nu am vorbit nici cu doamna Alesu Floarea nici cu domnul Marinescu pentru menţinerea în funcţie a unei persoane. Referitor la acuzaţia că aş fi determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să le menţină în funcţie pe cele două persoane în perioada în care cele două şi-au desfăşurat activitatea la sediul partidului, neg categoric acest fapt. Eu nu am ştiut că cele două angajate nu vin la serviciu la DGASPC şi nici nu mi-a adus nimeni la cunoştinţă. Însă, este adevărat, le vedeam la sediul partidului odată sau de două ori pe lună“, a continuat Dragnea.
 
Când aţi aflat adevărul, a întrebat judecătorul?
 
„Cred că despre Adriana Botorogeanu am aflat că aceasta figura angajată la DGASPC, dar în general întrebăm, eram preocupat dacă oamenii au locuri de muncă“, a răspuns Dragnea.
 
„Eu tuturor persoanelor ce desfăşurau activităţi la sediul partidului le precizam că trebuie să aibă serviciu, activitatea de la partid bazându-se pe voluntariat“, arată Dragnea.
 
„Precizez că spre deosebire de actuală perioada când inclusiv mass media cunoaşte despre numitele Botorogeanu şi Stoica, la dată respectivă nu erau persoane de notorietate nici măcar la nivelul oraşului Alexandria. În legătură cu afirmăţiile din rechizitoriu, se pleacă de la premisa falsă că direcţia era în subordinea mea că preşedinte al Consiliului Judeţean, deoarece HG 1434/2004 aprobă regulamentul-cadru de funcţionare a direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Acest act normativ este baza legală în care au funcţionat direcţiile generale. Plecând de la această premisa falsă, se emite o altă premisa falsă că eu că şi preşedinte aveam atribuţii de control şi coordonare faţă de direcţia generală. Susţinerea acuzării că direcţia se află în subordinea CJ şi, respectiv, că eu în calitate de preşedinte al CJ Teleorman aveam atribuţii de control şi coordonare faţă de DGASPC este nereală deoarece, aşa cum este prevăzut în articolul menţionat anterior, se afirmă: colegiul director analizează şi controlează DGASPC. Tot aici se mai legiferează şi alte atribuţii din care reiese că această structura avea rolul de coordonare ai control a direcţiei generale. Preşedintele era secretarul general al judeţului“, a continuat Dragnea.
 
Judecător: „Vă propun să ne întoarcem la acuzaţii“.
 
Liviu Dragnea: „În raport cu toate aceste aspecte ale cadrului normativ expus, se deduce concluzia că eu nu aveam posibilitatea subiectivă pentru a o demite sau sancţiona pe Alescu Floarea, directorul DGCSAP. Din această perspectiva arăt că menţinerea în funcţie de către directoarea Alesu Floarea a celor două persoane nu avea cum să fie consecinţa unei posibilităţi pe care aş fi avut-o de destituire sau sancţiunare în mod discreţionar. Doamna Alesu nu mi-a prezentat situaţia celor două doamne şi nici situaţia concretă a altui angajat. În activitatea desfăşurată în perioada 2006-2012, am instituit două reguli: orice discuţie se purta în prezenţa doamnei Magheru ce exercita funcţia de director programe şi coordonatorul CJ Teleorman şi evident şeful entităţii respective. Şi 2, să nu se discute cu şefii unităţilor subordonate aspecte ce nu intrau în sfera de atribuţii a CJ Teleorman. În acest context, niciodată, nici doamna Alesu, nici altcineva, nu mi-a spus că cele două angajate nu au venit la servici şi şi-au luat salariu“.
 
Judecător: „Cum explicaţi acuzaţiile din partea acestor martori de astăzi? Dumneavstra spuneţi că niciodată nu aţi vorbit... pe de altă parte însă... ?
 
Liviu Dragnea: „S-a tot vorbit în ultima perioadă ca zvon prin Alexandria că li s-a sugerat celor două că dacă ar spune câteva lucruri despre mine poate ar primi o pedeapsă mai uşoară sau altceva“.
 
Liviu Dragnea: „În legătură cu acuzaţia că aş fi determinat-o pe directoarea Alesu să opereze în fals documente interne, precizez că nu am determinat-o pe inculpată să întocmească documente false pe numele celor două angajate, întrucât, pe de o parte, nu ştiam că cele două persoane nu se duceau la serviciu, iar pe altă parte, nu am cerut niciodată unui şef de serviciu să facă ceva ilegal sau împotriva voinţei lui. Mi se pare absurd să mi se impută, în condiţiile în care unităţile CJ Teleorman aveau circa 2.000 de angajaţi, să fi cunoscut că două persoane, Botorogeanu şi Stoica, nu vin la servici. Din cele 2.000 de persoane angajate în unităţile subordonate, mulţi erau din cadrul PSD, cât şi de la alte partide politice. Ar fi trebuit să mă interesez despre fiecare dintre aceşti membri PSD dacă merg la serviciu?“.
 
„Aşa cum am spus de la început, am citit toate stenogramele din dosar cu dorinţa de a înţelege de ce sunt trimis în judecată fără nicio probă doar pe declaraţii, bârfe auzite la şpriţ. Vreau să mă credeţi că nu am reuşit să înţeleg. Asta e tot, ce altceva pot să mai spun, că mă vânează DNA-ul“, şi-a încheiat depoziţia Liviu Dragnea.
 
14.00 Depune mărturie Gheorghe Nicuşor, unul dintre inculpaţii care şi-au recunoscut vina în acest dosar, mai concret cel care a întocmit actele de angajare pentru Botorogeanu Adriana la DGASPC Teleorman. Întrebat de judecător, el a recunoscut că declaraţiile pe care le-a făcut la dosar, şi anume că Botorogeanu era protejata lui Dragnea, se bazează pe zvonuri, bârfe la servici, şi nu pe o informaţie rezultată direct din relaţiile de muncă.
 
12.25 Alina Botorogeanu, cea care şi-a recunoscut vina în acest dosar, a fost chemată de avocaţii apărării să raspundă la întrebări. Preşedintele completului de judecată i-a atras atenţia că poate invoca deptul la tăcere.
 
Anisa Niculina Stoica, cealaltă angajată fictiv de la Protecţia Copilului a acceptat să răspundă la întrebările judecătorilor şi avocaţilor. Ea a declarat că Liviu Dragnea a chemat-o să lucreze la organizaţia judeţeană a PSD, în cadrul biroului de presă. După trei luni de zile în care a lucrat fără să fie plătită, femeia spune că s-a întâlnit cu Dragnea, care a întrebat-o dacă situaţia ei s-a rezolvat.
 
„Domnul Dragnea a avut apoi discutii cu unele persoane din sediul partidului, si mi-a spus ca voi fi angajata in cadrul DGASPC Teleorman, spunand ca este o solutie temporara. Eu nu stiam unde voi lucra, am intrebat pe cei prezenti unde o sa-mi desfasor activitatea si mi s-a raspuns: la partid“, a declarat Anisa Niculina Stoica.
 
12.15 Judecătorii au admis cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, de a se constata faptul că a achitat integral prejudiciul de peste 108.000 lei în dosarul care este judecată de abuz în serviciu. În acest sens, instanţa a dispus să se solicite DGASPC Teleorman să confirme plata sumei. Bombonica Prodana a solicitat eliminarea răspunderii penale, cerere la care judecătorii urmează să se pronunţe la termenul următor.
 
10.40 Şedinţa de judecată este bruiată de lozincile câtorva protestatari. Acestea acoperă sonor procedurile din sală, stârnind reacţii de amuzament. Liviu Dragnea pare marcat de moment, îşi freacă fruntea cu greutate, priveşte în gol ţînându-şi capul în palme. În sala de judecată se scandează: „Liviu Dragnea la puşcărie, să-ţi iei eugenii“.
 
A depus mărturie în favoarea lui Dragnea şi Emilian Magheru, director în cadrul CJ Teleorman, el declarând că în această calitate a participat la numeroase şedinţe cu Liviu Dragnea şi directorul DGASPC şi că niciodată nu a auzit, direct sau indirect, că cele două angajate ar lucra în fapt la sediul PSD.
 
„În toată perioada 2006 - 2012 nu am ştiut de aceste angajări, nu am fost sesizat despre situaţia aceasta, nu am auzit pe nimeni care să se plângă de cele două angajate“, a declarat martorul. 
 
10.20 Instanţa a început audierea martorilor. În favoarea lui Liviu Dragnea vor depune mărturie trei persoane. Depune mărturie Silvia Oprescu, la data faptelor secretarul Consiliului Judeţean Teleorman. Ea declară că avea în coordonare DGSCAP şi că niciodată Liviu Dragnea nu s-a interesat de cele două angajate. A afirmat însă că se consulta cu acesta „atunci când simţea nevoia“ în special pe chestiuni de buget.
 
 
09.45 Liviu Dragnea a ajuns la Instanţa Supremă unde oferă prima declaraţie în dosarul angajărilor fictive şi a intrat în sediul instituţiei fără a răspunde la întrebările din partea presei. Jandarmii au făcut scut în jurul liderului PSD şi au împins jurnaliştii.
 
Liviu Dragnea s-a aşezat în primul rând, gânditor şi impasibil la toată agitaţia din sala de judecată. Fosta sa soţie, Bombonica Prodana, care nu este prezentă, a cerut, prin intermediul unei cereri depuse de avocatul său, să fie achitată după ce a achitat integral prejudiciul.
UPDATE 09.20  Câţiva contestatari ai liderului PSD Liviu Dragnea s-au strâns în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi scandează lozinci împotriva PSD.
 
Un protestatar a venit „înarmat“ cu cătuşe 
 
FOTO Laurenţiu Sîrbu/ Adevărul 
 
Un număr impresionant de jandarmi a fost mobilizat pentru a asigura ordinea publică.
 
 
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
 
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman.
 
Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent.
 
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman. 
 
La termenul anterior al acestui dosar, termen la care au fost audiaţi mai mulţi martori, fostul vicepreşedinte al CJ Teleorman, Eugen Vlad Ovidiu, a declarat în faţa judecătorilor Curţii Supreme, că le-a cunoscut pe cele două în 1996. „Pe cele două le-am întâlnit la sediul PSD Teleorman în anul 1996. Am avut senzaţia că ele erau angajate ale partidului”, a susţinut Ovidiu. Acesta a subliniat că activitatea Direcţiei era în coordonarea secretarului CJ Teleorman şi a preşedintelui consiliului de atunci, Liviu Dragnea.
 
Ioana Peşte, angajată a Departamentul Resurse Umane din DGASPC Teleorman încă din anul 1996, a declarat la rândul ei că cele două angajate erau considerate "vedete" în cadrul instituţiei. „Ştiam din 2005 că cele două erau angajate la DGASPC, însă am aflat, din auzite, că ele lucrau de fapt la sediul unui partid politic. Salariile le luau de la DGASPC. Ştiau mulţi că ele nu veneau la serviciu. Cred că ştia şi conducerea instituţiei. La un moment dat, colegele de la Serviciul Contabilitate m-au întrebat: 'Dar vedetele astea de ce nu vin la serviciu'”, a declarat Ioana Peşte.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările