Procesul privind liberarea condiţionată a lui Liviu Dragnea se mută la Giurgiu. Decizia Tribunalului Bucureşti a fost desfiinţată - UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Liviu Dragnea a spus că se „forţează” să creadă în imparţialitatea judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti care au decis să-l mai ţină la puşcărie încă două luni. Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea de strămutare a fostului lider PSD, formulată pe motiv că magistraţii de la tribunal au protestat faţă de modificarea Legilor Justiţiei şi, de aceea, nu ar fi imparţiali.

UPDATE ora 14.00: Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat decizia Tribunalului Bucureşti în legătură cu respingerea cererii de liberare condiţionată formulată de Liviu Dragnea. Cererea de strămutare a făcută de avocaţii fostului lider PSD a fost admisă şi se va judeca la Tribunalul Giurgiu.

Redăm minuta completă a Curţii de Apel Bucureşti.

„Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021. În baza art.74 alin.2 Cod proc.penală dispune strămutarea judecării contesta?iilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae şi de către PICCJ-DNA împotriva Sentinţei penale nr.1025 pronunţată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr.7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu. În baza art.74 alin.5 Cod proc.penală desfiinţează Decizia penală nr.529 din data de 27.05.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr.7901/302/2021. În temeiul art.74 alin.4 Cod proc.penală înştiinţează Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu despre admiterea cererii de strămutare. În baza art.275 alin.3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 iunie 2021”, se arată în minuta CAB.

Ce prevedea decizia desfiinţată a Tribunalului Bucureşti

Liviu Dragnea rămâne în închisoare cel puţin până la sfârşitul lunii august, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins, definitiv, pe 27 mai, cererea de liberare condiţionată. Decizia judecătorilor o confirma pe cea a Judecătoriei Sectorului 5.

Numai că avocaţii fostului lider PSD au formulat, în paralel, o cerere de strămutare a procesului privind liberarea condiţionată de la Tribunalul Bucureşti la o altă instanţă din ţară egală în grad. Ei au arătat că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au protestat şi au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei pe vremea guvernării PSD, iar de aceea nu ar fi imparţiali în cee ace-l priveşte pe Liviu Dragnea.

Pe 26 mai, atunci când au avut loc discuţiile cu privire la contestaţie, avocaţii lui Dragnea au cerut amânarea, având în vedere că strămutarea primise termen pe 14 iunie.

Atunci, judecătorii au respins cererea de amanare ca neîntemeiată, arătând că „în eventualitatea admiterii cererii de strămutare există remediu procesual”. Consecinţa în evenutuaitatea admiterii cererii de strămutarea este desfiinţarea deciziei şi rejudecarea la o instanţă egală în grad.

Ce a spus Liviu Dragnea în ultimul cuvânt

Luni, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Liviu Dragnea a declarat că îi este greu să creadă în coincidenţe.

„Mi-am dorit şi imi doresc să am parte de un proces corect, echitabil. Dacă sunt doar 3 judecători care au semnat, mă fortez mult să cred în coincidenţă, dar mi-e greu să cred. Am suspiciuni mai grave, mai ales din punct de vedere politic, în privinţa unor magistraţi”, a declarat Liviu Dragnea.

Flavia Teodosiu, unul dintre cei doi avocaţi care l-au reprezentat, luni, pe Liviu Dragnea, a declarat că cei doi judecători care s-au pronunţat cu privire la contestaţie fostului şef al PSD fac parte din Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi ar fi trebuit să se abţină.

Pe de altă parte, reprezentantul DNA a arătat că petiţia respectivă a fost semnată de alţi 700 de judecători din întreaga ţară, aşa încât şi aceştia ar fi în situaţia de a se abţine, dacă în urma cererii de strămutare ar ajunge să judece dosarul lui Liviu Dragnea.

Reamintim că pedeapsa la care a fost condamnat Liviu Dragnea în Dosarul Angajărilor fictive însumează 1.277 de zile de detenţie (3 ani şi 6 luni de închisoare), iar abia în toamna acestui an acesta ar executa 2/3 din pedeapsă, adică 851 de zile.

Cu toate acestea, fostul lider PSD a obţinut zile-câştig prin muncă (3 zile executate la 1 zi de muncă), astfel încât Comisia de liberări condiţionate a Penitenciarului Rahova i-a dat aviz pozitiv pentru a ieşi mai devreme din închisoare.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti l-a întrebat pe Liviu Dragnea,pe data de 26 mai, dacă a şi-a însuşit decizia de condamnare pronunţată de Înalta Curte, mai exact dacă înţelege de ce a fost trimis după gratii.

Judecător: Care este poziţia dvs. cu privire la condamnare? 

Dragnea: Puteţi detalia? 

Judecător: Ce aţi înţeles dvs.? Ati internalizat decizia de condamnare? 

Dragnea:  Am inţeles motivele pentru care am fost trimis aici. Am îmbunătăţit viaţa a milioane de români, fără să cer nimic în schimb.

Anterior, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins lui Dragnea cererea de liberare condiţionată. Prin aceeaşi decizie, instanţa a hotărât că fostul şef al PSD ar putea reitera solicitarea la sfârşitul lunii iunie.

    

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite