Legea securităţii cibernetice scoate românii în stradă. Mai multe proteste au fost anunţate duminică în ţară

Legea securităţii cibernetice scoate românii în stradă. Mai multe proteste au fost anunţate duminică în ţară

Mai multe persoane şi-au anunţat prezenţa la protest FOTO David Muntean

Comunitatea online reacţionează după ce Senatul României, în calitate de cameră decizională, a adoptat, vineri, în unanimitate, proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care le permite reprezentanţilor serviciilor secrete să aibă acces la datele deţinute de furnizorii de internet şi telefonie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, pe reţeaua socială Facebook au fost anunţate proteste ale celor care condamnă Legea Big Brother. Până acum, au fost anunţate două, unul în Piaţa Unirii din Cluj şi altul în faţa Palatului Parlamentului din Bucureşti
 
„Sunt 25 de ani de când oamenii au murit în stradă pentru o Românie fără Securitate, fără supraveghere, intimidare şi incriminare. Dar astăzi politicienii noştri încearcă să reinstaureze controlul absolut şi să pregătească un nou stat poliţienesc”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului din Cluj.
 
Ziua şi ora protestelor (n.r. - ora 12.00) au fost alese special pentru a coincide cu momentul investirii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României.
 
Cei care se opun acestei legi îi cer lui Iohannis fie să nu promulge legea şi să o întoarcă în Parlament, fie să sesizeze Curtea Constituţională.
 
 
Principala revendicare a manifestanţilor e legată de articolul 17 din această lege care dă dreptul diferitelor instituţii ale statului – în special a serviciilor secrete – să obţină de la distribuitorii de internet accesul la informaţii private, fără a avea nevoie de mandat judecătoresc.
 
„Cerem Parlamentului României: dacă Preşedintele nu trimite legea către CCR, dar refuză să o semneze şi o trimite înapoi în Parlament pentru revizuire, să respecte litera şi spiritul Constituţiei române şi să modifice legea de aşa natură încât să împiedice în mod explicit posibilitatea ca această lege să fie folosită în mod abuziv şi discreţionar de către instituţiile beneficiare”, se mai arată pe o pagină de Facebook care anunţă un protest în Piaţa Constituţiei din Capitală.
 
Mai mult, a fost creată şi o petiţie prin care se cere anularea acestei legi.
 
Ce spun internauţii
 
În 1989 oamenii au ieşit în stradă pentru că erau urmăriţi, filaţi, turnaţi, pentru că le era violată corespondenţă, pentru că le erau deschise coletele, pentru că Securitatea intra în case fara mandat. Acum se repeta istoria. Şi nimeni nu îşi mai aminteşte pentru ce au murit oamenii în '89. Iar unora li se pare chiar normal”, se arată într-un comentariu făcut de un internaut pe Facebook Adevărul.
 
Ei, că nici nu aveau acces dacă nu era legea! Hai să fim serioşi!”, comentează şi Inna Anovici.
 
Păi să atacăm legea în primul rând, aşa e democratic, primul pas”, îndeamnă Angel Cristian Şirbulescu, tot într-un comentariu pe Facebook.
 
În curând, Facebookul şi alte reţele de socializare vor fi din ce în ce mai cenzurate. Şi-au dat «ăştia» seama - indiferent cine or fi ăştia - că nu pot controla grupurile ce se formează în virtual şi manifestează în real contra nedreptăţilor, indiferent care ar fi ele. Nu vei mai putea fi «impotriva»”, scrie George Olteanu Claudiu.

 
Legea, adoptată în unanimitate
 
 
În luna mai, Guvernul a iniţiat un proiect de lege privind securitatea cibernetică, pe motiv că „România este cu certitudine vizată de entităţi ostile active în mediul virtual, nivelul de securitate cibernetică fiind - în prezent -insuficient pentru a face faţă unor atacuri de nivel ridicat ori cu intenţii distructive“. Numai că Guvernul a avut grijă să le oferă structurilor de securitate posibilitatea de a avea acces la informaţii privind datele personale, lucru aspru criticat de Curtea Constituţională.
 
„Pentru realizarea securităţii cibernetice, deţinătorii de infrastructuri cibernetice au următoarele responsabilităţi: să acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, CERT-RO şi ANCOM, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin acestora şi să permită accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute, relevante în contextul solicitării“, se arată la articolul 17 din proiectul de lege iniţiat de Guvernul României.

Infrastructurile cibernetice sunt definite în proiectul de lege astfel: infrastructuri din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, constând în sisteme informatice, aplicaţii aferente, reţele şi servicii de comunicaţii electronice. Alfel spus, furnizori de internet, telefonie, mail sau facebook.

Totodată, la impactul social pe care îl va genera proiectul iniţiat de Guvern, se precizează că: „proiectul de act normativ va contribui la conştientizarea publicului cu privire la natura multivalentă a spaţiului cibernetic şi la creşterea încrederii populaţiei în utilizarea Internetului“. 

Legea a trecut tacit de Camera Deputaţilor pe 17 septembrie, apoi a ajuns la Senat, iar astăzi a fost adoptată cu unanimitate de voturi, ceea ce înseamnă că Puterea şi Opoziţia şi-au dat mâna, lucru recunoscut şi de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti: „A fost o decizie politică pe care au respectat-o toate partidele“.

 
 

Legea Securităţii cibernetice nu se adresează persoanelor fizice

Comisia de apărare a Senatului a precizat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României nu se adresează persoanelor fizice, utilizatoare de internet, prevederile aplicându-se persoanelor juridice de drept public sau privat.

Legea poate fi contestată, în următoarele cinci zile, la Curtea Constituţională, însă e greu de crezut că vreun partid politic va apela la acest demers din moment ce a existat unanimitate de voturi în plen. Dacă nu va trimisă la CCR, legea va pleca spre promulgare la Cotroceni, acolo unde preşedintele Klaus Iohannis are trei variante: o poate promulga, o poate întoarce, o singurtă dată, În Parlament spre reexaminare sau o poate trimite şi el la Curtea Constituţională. Aşadar, intrarea în vigoare a acestei legi, care oferă puteri şi mai mari serviciilor, stă în pixul lui Iohannis.

Alte două încercări ratate

Parlamentarii au mai adoptat două proiecte de lege în domeniul securităţii cibernetice - legea Big Brother şi legea cartelor prepay - care permitea amestecul serviciilor secrete în chestiuni privind dreptul la viaţă privată. Deşi au fost susţinute public de şeful SRI, George Maior, de parlamentari din comisia de control SRI şi chiar de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, ambele legi au fost declarate neconstituţionale de CCR, chiar cu unanimitate de voturi. 

„Curtea a admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale“, spuneau magistraţii CCR.

De asemenea, legea privind cartelele prepay a fost declarată neconstituţională în ansamblul său, pentru că nu oferă garanţii care să asigure confidenţialitatea datelor personale. Actul normativ declarat neconstituţional prevedea ca persoanele care deţin o cartelă telefonică prepay, precum şi cele care intenţionează să cumpere o astfel de cartelă ar fi trebuit să se înregistreze din 2015 la operatorul de telefonie cu un act de identitate. În prezent, cumpărarea sau deţinerea unei cartele telefonice prepay nu presupune prezentarea buletinului de către cumpărător.

„Dispoziţiile legii criticate nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal“, arătau magistraţii CCR, care au transmis Parlamentului să pună cele două legi în acord cu decizia Curţii. Însă Parlamentarii au ţinut legile la sertar şi vineri au votat noul proiect in iniţiat de Guvern, care ignoră practic prevederile CCR.

Preşedintele Comisiei de Control a SRI, deputatul PSD Georgian Pop, spunea, după ce legea prepay a fost respinsă de Curte: „Din păcate, în momentul de faţă, paradigma este bazată pe dihotomie. Pui, pe de o parte, dreptul la intimitate şi, în contrapondere, dreptul la securitate şi la viaţă. Dar această paradigmă este greşită.Dreptul la intimitate este respectat. Dar cu dreptul la viaţă şi la securitate ce facem?“. 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Legea securităţii cibernetice a fost adoptată  în unanimitate. Serviciile secrete au acces la informaţii de internet şi telefonie

Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat,vineri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care le permite reprezentanţilor serviciilor secrete să aibă acces la datele deţinute de furnizorii de internet şi telefonie. Practic, Parlamentul a adoptat o nouă lege Big Brother, puţin modificată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: