Lecţia cazului Roman. Puterile sunt putrede, dar România se poate salva

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
copyright

Ce ne învaţă demisia ministrului Roman? Că, deşi statul de drept agonizează în România, nu e totul pierdut. Dimpotrivă, există căi de a-l salva, dacă oamenii vor să-l salveze, se mobilizează şi acţionează inteligent.

E bine că, în alianţă cu rectorul universităţii clujene Babeş Bolyai, presa a reuşit, în cele din urmă, după războaie "seculare", să-l facă şah mat pe Florin Roman, silindu-l pe mincinosul cu cartea de "negăsit" şi "şcoli" pe care nu le-a absolvit decât în propria sa imaginaţie, să-şi dea, în fine, demisia.

Dar Roman e cea mai mică problemă a unui executiv doldora fie de plagiatori, fie de inşi cu multe probleme în CV şi în devenirea academică şi politică, dar nicio explicaţie valabilă pentru carenţe şi nedumeriri mari. În categoria lor intră, se pare, chiar premierul cu stele de general, omul lui Iohannis, "omul lui Grivco". Ca să nu mai vorbesc de ministrul de interne. Şi de cel al educaţiei.

Pare însă ca, dincolo de hoţii reali sau probabili de titluri academice sus-puşi, numai buni de şantajat de către marii gangsteri ai României cleptocrate, să existe probleme chiar şi mai mari pentru o ţară care se vrea realmente democratică, europeană şi la adăpost de suspiciunea întemeiată de a se fi retransformat rapid dintr-un stat de drept defect, într-unul mafiot.

În catacombele justiţiei

La Inspecţia Judiciară tronează din 2014 un ins ca Lucian Netejoru, despre care Emilia Şercan reliefa încă din 2018 că şi-a "plagiat aproape întreaga teză de doctorat".

Cum e, oare, posibil ca acest individ şi alţii ca el să orchestreze, "împreună cu Bogdan Mateescu", după cum scrie fostul ministru al justiţiei, Stelian Ion, un "linşaj judiciar", în speţă darea afară din magistratură a unui judecător admirabil, ca Cristi Danileţ, a cărui unică "vină" e denunţarea vulnerabilităţilor vădite ale puterii judiciare româneşti, motiv pentru care i se plătesc vechi poliţe?

Cum se poate ca presa şi întreaga suflare românească să nu protesteze la unison, astfel încât făptaşii acestui linşaj să fie traşi la răspundere? Cum de mai există Inspecţia Judiciară, o instanţă de intimidat jurişti, după ce varii asociaţii de magistraţi au cerut, pe bună dreptate, desfiinţarea ei? Îl apără pe Netejoru tabăra fostei şefe a CSM, Lia Savonea? Ce forţe oculte îl protejează şi de ce? 

Ruşini parlamentare şi naţionale

Ca şefă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, pesedista Laura Vicol alimentează vădit aceste suspiciuni, date fiind raporturile ei nebuloase cu lumea gangsterilor, mafia bucurându-se, parcă, în România, de-o impunitate de care beneficiază şi o senatoare cu aparente probleme psihice majore, care îşi discreditează plenar, din postura de parlamentar, şi forul legislativ, şi naţiunea pe care o reprezintă. Dacă se confirmă că Diana Şoşoacă a sechestrat o ziaristă, de fapt o echipă de jurnalişti italieni, această faptă, penală, desigur, trebuie, evident, soluţionată în instanţă, după ridicarea imuniţăţii parlamentare a vinovatei probabile. Al cărei loc numai în Senat nu e. Cum nu e locul Laurei Vicol la butoanele Comisiei Juridice.

Sau al pseudojurnaliştilor într-o presă aproape complet inadecvată, de vreme ce nu ţine cont de dezvăluirile despre voiajele Laurei Vicol "la Monaco, cu jetul privat, unde soţul său are închiriat un imobil de lux, cu toate semnele majore de întrebare care curg de aici". Or, după cum precizează un editorial al G4Media, care a făcut aceste dezvăluiri, doar Libertatea şi câteva publicaţii online au reluat subiectul. Oare de ce? Mai aflăm, tot de la G4Media că, în paralel, Nordis, firma soţului Laurei Vicol, "a inundat televiziunile şi presa cu publicitate. Să fie oare o simplă coincidenţă?"

Ţine de un elementar bun simţ să crezi că nu-i. Mai citim, sub semnătura lui Dan Tăpălagă, despre strania lipsă de apetit a presei într-un caz de interes public major: "reformele-cheie din justiţie, modificarea Codurilor Penale sau desfiinţarea Secţiei Speciale vor trece pe la Laura Vicol. Soţul ei, Răzvan Vladimir Ciorbă, are o condamnare penală definitivă pentru evaziune fiscală şi un dosar în curs la DNA, cu acuzaţii de grup infracţional organizat, fraudă cu fonduri europene şi evaziune fiscală. Ciorbă a fost chiar arestat pentru o scurtă perioadă. Cum este posibil ca aproape toată presa să tacă, să se uite în altă parte şi să nu pună în discuţie la modul serios faptul că o funcţie atât de importantă este ocupată de un politician atât de nepotrivit? Vă amintiţi cum aproape la fel s-a întâmplat cu fosta şefă DIICOT, Georgiana Hossu, numită de preşedintele Iohannis în ciuda avizului negativ de la CSM şi în ciuda faptului că soţul ei era judecat pentru corupţie? Şi atunci...subiectul aproape că n-a existat".

Corupţia în puteri şi forţa răscumpărătoare a românilor

În ce mă priveşte, am criticat în repetate rânduri atunci şi ulterior numirea Georgianei Hossu şi pe preşedintele Iohannis, conştient fiind că "jurnaliştii care au îndrăznit să scrie despre problemele acestei numiri au început apoi să fie filaţi profesionist de echipe întregi de dubioşi". Şi intuind de ce Klaus Iohannis şi-a permis asemenea numiri, dar a dat-o afară din funcţie pe nevinovata Kövesi.

România încă nu şi-a îndreptat legile justiţiei strâmbate grav de regimul Dragnea. Ca să nu se întâmple această îndreptare a fost dat afară din funcţie reformistul ex-ministru al justiţiei Stelian Ion şi aruncată în aer coaliţia PNL cu USR, spre a se readuce la timonă "ciuma roşie".

Îşi poate ţara permite şi acest nou faux-pas în ochii lumii, de a plasa la cârma legislaţiei juridice o persoană din PSD clar vulnerabilă, poate şantajabilă, chiar dacă pretinde că ar fi curată ca lacrima?

Nu pot decât să repet. E falsă iluzia, din greu alimentată de agitpropul hoţilor, că nu s-ar putea face nimic în România. Că statul e şi rămâne mafiot. Mulţi bani europeni depind de imaginea actualului executiv. Se pot face aşadar multe, în toate sferele puterilor executivă, legislativă, judecătorească şi mediatică, dacă se vrea, chiar şi în condiţiile abjecte ale reuselizării ţării. Căci pe fatalism, capotare şi fuga de luptă şi răspundere mizează mafia.

Multe depind deci de sociatetatea civilă. Dar românii trebuie să ajute activ şi energic presa independentă, câtă mai e, să-şi facă treaba. Să obţină demiterea neaveniţilor din funcţii publice şi pedepsirea lor. Cazul Roman demonstrează că se poate. Se poate însă mult mai mult.

Dacă nu vor să-şi vadă iar ţara furată, cum au capturat-o cândva comuniştii, dar de această dată fără ajutorul tancurilor sovietice, românii au dreptul şi datoria să protesteze cât mai clar, cât mai hotărât şi, la nevoie, cât mai vizibil, coerent şi susţinut, pentru a obliga puterea să fie transparentă şi corectă. Şi pentru a sili parlamentul, CSM, CNA, CCR şi alte instituţii cheie să nu fie foruri de sicofanţi şi yesmeni menite să legitimeze hoţia şi cleptocraţia ori să discrediteze România.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite