Lebede Negre în Anul Centenarului

Este complicat să vorbeşti despre acest subiect după Sărbătorile Pascale, însă realitatea nu se uită la calendar. Am asistat în ultima vreme la o avalanşă de evenimente cu un sever risc de destabilizare la nivel global, ceea ce în geopolitică obişnuim să numim „lebede negre“.

Cum pot fi caracterizate atrocităţile fără de sfârşit din Siria, mai ales atacurile cu arme chimice din Douma, soldate cu zeci de morţi şi sute de civili intoxicaţi chiar în ziua de Paşte? Preşedintele Trump îl numeşte pe preşedintele sirian „animal Assad“ şi acuză direct Rusia şi Iran de susţinerea unui regim criminal. În viesparul de interese contradictorii ale jucătorilor globali şi regionali în Siria, un conflict de proporţii poate oricând să înceapă.

Şi cum altfel poate fi definit începutul unui război comercial pe scară mare şi cu potenţial de escaladare între SUA şi China, primele două economii ale lumii, generând frisoane pe toate pieţele lumii? 

Sau expulzarea reciprocă a sute de diplomaţi ruşi şi occidentali, o situaţie mai tensionată între Rusia şi Occident decât la apogeul Războiului Rece?

Sau introducerea de către Casa Albă a unui nou set de sancţiuni asupra cercului de apropiaţi şi aliaţi politici şi economici ai preşedintelui Putin, confirmând starea de ostilitate acută dintre Rusia şi America?

Deşi suntem membri NATO şi UE, rămânem o ţară de frontieră, într-o zonă cu predispoziţie geografică şi istorică către tensiune, rivalitate şi conflict.

Sau imensul scandal din jurul Cambridge Analytica şi Facebook, începutul sfârşitului erei de domnie nereglementată a giganţilor tehnologici americani? 

Sau, mai aproape de noi, consfinţirea alianţei dintre Turcia şi Rusia (şi Iran), primul stat NATO care achiziţionează rachete S-400 de la ruşi (deja există în Crimeea) şi îşi pune politica energetică pe orbita Moscovei - după Turkish Stream, decizia de a construi la Akkuyu o centrală nucleară cu tehnologie şi finanţare rusească, contract în valoare de 20 miliarde de dolari?

Şi, ca de multe ori, unii se vor întreba ce au toate acestea cu noi, în colţul nostru de Europă şi de lume, preocupaţi obsesiv de scandalul intern şi competiţia pe mize mici?

Are! Şi chiar mai mult decât ne place să recunoaştem. Pentru că, deşi suntem membri NATO şi UE, rămânem o ţară de frontieră, într-o zonă cu predispoziţie geografică şi istorică către tensiune, rivalitate şi conflict, uneori latent, alteori acut, cum foarte bine ne-a demonstrat ocuparea Crimeei şi a Estului Ucrainei.

Am uitat criza financiară de acum câţiva ani când liderii politici şi financiari din ţară ne vorbeau de „soft landing“ în timp ce Occidentul se scufunda în abis cu noi cu tot? Credem că nu se poate repeta un scenariu similar? 

Uităm că peste 70% din exporturile noastre merg către Uniunea Europeană şi că suntem 100% dependenţi de finanţare şi transfer de tehnologie din Vest şi că, în caz de criză, aceste fluxuri pot fi oricând întrerupte? 

Că avem deja peste 3 milioane de români plecaţi şi că o criză sau conflict în regiune ar face ca migraţia să se transforme în exod?

Pentru că nu doar economia, dar şi istoria, se derulează în cicluri. Ciclul de după căderea comunismului şi victoria decisivă a Vestului s-a încheiat. Ciclul de extindere a UE şi NATO şi-a atins limitele, iar cele două organizaţii de care depind soarta, securitatea şi prosperitatea noastră intră într-o fază complicată şi centrifugă de ajustare şi de găsire a unui nou sens. Ipotezele fundamentale pe care se baza ordinea mondială par să fie puse azi în dubiu chiar de cei care au creat, impus şi garantat acest set de reguli la nivel internaţional.

Mă tem ca radarele noastre de astăzi să nu fie în pană sau scoase din priză, cu conducătorii şi poporul, deopotrivă, distraşi de mize mici şi devorare intestină.

Chiar şi ciclul mai lung al Centenarului, născut şi făcut posibil de dezordinea mondială de acum un secol, trebuie să ne fie o lecţie de istorie şi un îndemn la realism şi vigilenţă. „Jackpot-ul“ geopolitic - şansa imensă şi alinierea de astre fără de care Marea Unire nu s-ar fi putut împlini – a fost o excepţie de la regulă. Jocul marilor puteri şi al competiţiei de sfere de influenţă în lume şi în Europa a reînceput. Nu lipsesc decât câteva lebede negre, o îndoire a cursului aparent liniar al istoriei pentru ca certitudinile pe care ne-am construit bruma de construcţie statală să fie puse din nou la încercare. 

De cele mai multe ori, când „radarele“ noastre de naţiune antrenată în precaritatea istoriei şi în tectonica geopolitică simţeau pericol, conducătorii şi poporul, deopotrivă, îşi ascuţeau armele, mintea, imaginaţia şi se pregăteau de rezistenţă. Mă tem ca radarele noastre de astăzi să nu fie în pană sau scoase din priză, cu conducătorii şi poporul, deopotrivă, distraşi de mize mici şi devorare intestină. Iar atunci când, mai devreme sau mai târziu, o lebădă neagră va poposi din nou prin ograda noastră, să nu fie tardiv în a strânge rândurile. Irosind, nonşalant, timp istoric preţios de ctitorie a temeliei unei ţări încă şubrede, făcând-o capabilă să înfrunte şi următoarele secole de istorie.