Leapşa cu drapelul României în Transilvania. Extremiştii maghiari acoperă iar tricolorul cu steagul Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bornele din comuna Rîmetea, judeţul Alba, au devenit suportul provocărilor aduse de extremiştii maghiari statului român. După ce „Adevărul” a scris despre cum pietrele tricolore au fost acoperit de culorile Ungariei, un jurnalist din Câmpia Turzii a „remediat problema”, după cum spune chiar el. Acum, o altă grupare extremistă maghiară a vopsit iar bornele în roşu, alb şi verde.

Câteva pietre aflate la peste 1.200 de metri altitudine au devenit „gardurile” pe care extremiştii maghiari îşi scriu visurile de refacere a Ungariei Mari. Aflate pe Muntele Trascău, bornele geodezice se află la graniţa dintre judeţele Alba şi Cluj, mai exact între comuna Rîmetea din Alba şi satul Moldoveneşti din Cluj. De aceea, nimeni nu-şi asumă responsabilitatea pentru ele. 

„În primul rând, nu sunt borne, sunt nişte pietre d-alea vechi. Dacă dumneavoastră vă puneţi o piatră în curte, cine este responsabil de ea?”, a explicat pentru „Adevărul” Szocs Francisc, primarul comunei Rîmetea. „Eu nu am cum să urc până acolo, am 60 de ani şi pietrele sunt la 1.270 de metri altitudine, unde era o cetate secuiască”, continuă acesta. Oricum, pietrele nici nu sunt pe teritoriul comunei Rîmeşti, nici a judeţului Alba, ci pe suprafaţa satului Moldoveneşti, din comuna Podeni, judeţul Cluj, conchide edilul local. 

„Eu nu ştiu să aparţină de noi. Este la graniţa dintre Rîmetea şi Moldoveneşti. Dar asta nu este o ştire, tot timpul se vopsesc (în tricolor sau în culorile Unagariei - n.red.). Dar noi nu-i dăm importanţă, pentru că nu este cearta noastră”, a declarat pentru „Adevărul” Nagy Laszlo, viceprimarul din Moldoveneşti. „Noi aici trăim în pace şi în linişte, nu e cearta noastră. Am văzut şi eu bornele, am fost de mai multe ori sus, ultima oară acum două săptămâni şi era roşu, galben şi albastru”, spune primarul. 

Mişcarea Tineretului din cele 64 de comitate foto Faceboox

Bornele marchează locul în care a fost ridicată o cetate medievală în jurul anului 1291, cetatea Trascăului - Trascău a fost şi numele satului Rîmetea până în anii `60. În maghiară, denumirea satului era Torockó, după familia Thoroczkói, care a clădit cetatea. 

La sfârşitul lunii august, gruparea extremistă Mişcarea Tineretului din cele 64 de Comitate (referire la organizarea administrativ-teritorială a Ungariei Mari) a publicat pe Facebook o serie de fotografii în care arată cum membrii grupării, care „şi-au petrecut vacanţa de vară în Ţinutul Secuiesc”, „au manifestat un patriotism remarcabil” şi au revopsit bornele. 

„Membrii Mişcarea Tineretului din cele 64 de Comitate(referire la organizarea administrativ-teritorială a Ungariei Mari - n.r.) şi-au petrecut vacanţa de vară în Ţinutul Secuiesc, iar dacă tot se aflau acolo, manifestând un patriotism remarcabil, au făcut ordine. 

În Ţinutul Secuiesc se găsesc borne kilometrice în stare deplorabilă, motiv pentru care le-au vopsit. Tricolorul vlah a dispărut, iar roşul, albul şi verdele drapelului maghiar a revenit acolo unde îi este locul, ca să vadă toată lume. Maghiarii nu au lăsat de izbelişte Ţinutul Secuiesc! NU, NU, NICIODATĂ!”, a scris gruparea pe Facebook. 

Mişcarea Tineretului din cele 64 de comitate foto Faceboox

„Nu, nu, niciodată” este sloganul sub care activează toate grupările extremiste maghiare care militează pentru refacerea Ungariei din timpul Imperiului Austro-Ungar şi anularea Tratatului de la Trianon.

Atunci, gruparea nu dădea nicio indicaţie clară cu privire la locul în care se află aceste borne. Ele au fost însă recunoscute. 

image

„Vineri seară am văzut articolul din Adevărul şi m-a deranjat gestul acelor tineri. Ştiam că în acea perioadă au intrat în ţară mai multe persoane care erau considerate non-grata şi eram conştient că autorităţile o să doarmă liniştite şi de data asta. A fost destul de greu sa găsesc două, trei persoane cu care să merg. Am dat zeci de telefoane şi am întrebat o grămadă de prieteni. Abia sâmbătă, după ora 16.00, am reuşit să găsesc un prieten care să mă însoţească”, ne povesteşte Rareş N. Morar (foto dreapta), jurnalistul din Câmpia Turzii care a revopsit bornele în roşu, galben şi albastru. 

„«Conflictul» pe acele borne nu e ceva nou. Un unchi de al meu din Bucureşti, când vine în satul natal (Podeni), merge sus pe munte pregătit cu vopsea. A devenit un fel de tradiţie la noi în familie”, adaugă tânărul. 

image

Gestul lui Rareş a fost observat însă şi de grupările extremiste maghiare. Un articol publicat la 4 septembrie pe site-ul unei astfel de grupări anunţa că „vandalii români au măzgălit iar piatra secuiască”, adăugând că „ceea ce membrii HVIM ( Mişcarea Tineretului din cele 64 de Comitate) au reabilitat, şovinii români au murdarit din nou”. 

image

„Aici nu e vorba de măzgăleli, ci de un simbol care reprezinta maghiarimea, semnifică existenţa secuimii în acest loc sfânt. După cum se ştie, membrii Mişcarii Tineretului din cele 64 de Comitate au reabilitat, din proprie iniţiativă, piatra secuiască de langa Torocko, care fusese vandalizată de români. Din pacate, normalitatea nu a durat prea mult”, a transmis gruparea maghiară Betyársereg (Oastea Haiducilor), pe site-ul său oficial şi pe contul de Facebook al organizaţiei. 

Pe acelaşi cont a fost postată luni fotografia alăturată, cu mesajul „Patrioţii au vizitat iar satul Torockó”. 

„Nu sunt nici ultranaţionalist şi nici nu îi urăsc pe unguri. Am foarte mulţi prieteni unguri, am colaboratori unguri cu care lucrez şi cu care mă înţeleg foarte bine, dar genul asta de gesturi nu îşi au locul într-o societate normală.

În momentul în care ruşii merg pe muntele Rushmore să arboreze steagul Rusiei, atunci o să accept şi eu alte culori decât cele ale tricolorului naţional pe munţii noştri. Rîmetea e vizitată de mii de turişti din Ungaria anual. Localnicii şi turiştii probabil că vopsesc bornele. Când un turist sau localnic român urcă şi le vede vopsite în tricolorul Ungariei, în câteva zile urcă românii şi le vopsesc înapoi şi tot aşa”, spune Rareş. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite