Laura Codruţa Kovesi, la 20 de ani de magistratură: „Nu îmi doresc să candidez la funcţia de preşedinte al României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a fost şi procuror general FOTO Mediafax
Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a fost şi procuror general FOTO Mediafax

Laura Codruţa Kovesi, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a declarat, marţi, în exclusivitate pentru „Adevărul”, că nu îşi doreşte să candideze la funcţia de preşedinte al României şi nici nu vrea să intre în politică, aşa cum s-a speculat în presă. Aceasta a precizat că anul acesta se împlinesc 20 de ani de când lucrează în magistratură şi că doreşte să îşi continue cariera în sistemul judiciar.

„Nu doresc să candidez la funcţia de preşedinte al României, nici în 2016 şi nici într-un alt an. Nu mă interesează o candidatură la această funcţie. Anul acesta o să fac o vechime de aproape 20 de ani în magistratură şi am să-mi utilizez toată experienţa profesională în folosul sistemului judiciar. Scopul meu principal este să-mi duc la bun sfârşit mandatul şi ceea ce mă interesează este ca eu şi colegii mei din DNA să ne facem în fiecare zi treaba într-un mod profesionist şi cât mai eficient”, a explicat Kovesi pentru adevarul.ro.

De asemenea, şefa DNA a precizat că „infirmă categoric” toate afirmaţiile de acest gen făcute de alte persoane.

„Nu mă interesează niciun fel de candidatură şi orice speculaţii care se fac pe tema această vreau să le infirm şi vă spun categoric că nu îmi doresc să candidez la funcţia de preşedinte al României”, a mai completat şefa DNA.

Declaraţia Laurei Codruţa Kovesi vine după ce în urmă cu două zile jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob a precizat că şefei DNA „i se construieşte încet, dar sigur, un profil prezidenţial de mare calibru”. Aceste informaţii au fost preluate de mai mulţi jurnalişti care au făcut speculaţii pe acest subiect.

„O femeie preşedinte, şi încă una cu un background solid, aureolată de o vastă campanie anti-corupţie, o Carla Del Ponte autohtonă care a curăţat şi reformat clasa politică, iată un mesaj puternic pe care România l-ar putea da occidentului anul viitor”, se arată în textul scris de Iacob pe site-ul inpolitics.ro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite