Lăcomia „civililor“ din CSM. Ce le-a refuzat CCR le-a oferit apoi Iordache

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi CCR le-a respins o plângere cum că ar fi discriminaţi, reprezentanţii societăţii civile din CSM, Victor Alistar şi Romeo Chelaru, au obţinut de la Florin Iordache salariu egal cu judecătorii şi procurorii aleşi

Reprezentanţii societăţii civile din cadrul CSM, Victor Alistar şi Romeo Chelaru, s-au plâns Curţii Constituţionale (CCR) că sunt discriminaţi, pe motiv că nu sunt plătiţi la fel ca magistraţii aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Aceştia cereau să fie plătiţi la fel ca judecătorii şi procurorii CSM, deşi obligaţia lor era şi este de a participa doar la şedinţele de plen. Totul se întâmpla în iunie 2018.  Câteva luni mai târziu, în octombrie 2018, „reforma Iordache” le oferea celor doi salariul de magistrat dorit şi rang de demnitar. 

CCR a spus că nu e discriminare

Curtea Constituţională (CCR) arată în motivarea deciziei 431/2019, publicată joi în Monitorul Oficial, că reprezentanţii societăţii civile din cadrul CSM nu sunt supuşi unui tratament discriminatoriu prin faptul că nu sunt plătiţi egal cu magistraţi aleşi ai CSM, în contextul în care cei doi „participă numai la lucrările în Plen“ ale instituţiei. 

Judecătorii CCR arată că, potrivit jurisprudenţei instanţei, principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar tratamentul diferit din partea legiuitorului trebuie justificat raţional. Aceştia notează că diferenţele de salarizare între membrii aleşi ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile se încadrează în marja de apreciere a legiuitorului, în contextul în care art.133 alin (2) din Constituţie stabileşte că „cei 2 membri reprezentanţi ai societăţii civile «participă numai la lucrările în Plen», Curtea reţine că în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îndatoririle celor două categorii de membri aleşi nu sunt identice”. 

Astfel, instanţa susţine că nu poate fi vorba de o încălcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. „În aceste condiţii, Curtea constată că diferenţierea în ceea ce priveşte salarizarea în cadrul celor două categorii de membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii are o justificare obiectivă şi raţională în raport cu specificul activităţii desfăşurate”, se arată în motivarea curţii.

Beneficiari ai modificărilor aduse de comisia Iordache

Cei doi reprezentanţi ai societăţii civile, care în plenul CSM au susţinut modificările legilor justiţiei sau a Secţiei Speciale, asigurându-i şefei Lia Savonea majoritatea, au obţinut însă ce şi-au dorit graţie modificărilor efectuate de comisia parlamentără condusă de Florin Iordache. Reforma adusă Legii 317/2004 de comisia condusă de deputatul PSD, intrată în vigoare în octombrie 2018, le-a acordat celor doi rangul de demnitar, la fel ca magistraţilor aleşi în cadrul CSM. Astfel, dacă anterior beneficiau doar de o indemnizaţie de şedinţă, după această modificare au început să primească un salariu de magistrat, decont chirie, transport şi diurnă dacă au domiciliul în afară Bucureştiului, dar şi dreptul de a-şi angaja un director de cabinet şi doi consilieri.

Astfel, aşa cum arăta publicaţia Europa Liberă, dacă în 2017, pentru patru luni de activitate în CSM, Victor Alistar a primit 26.679 de lei, după intrarea în vigoare a modificărilor legilor justiţiei, veniturile de la CSM ale acestuia au crescut de 6 ori, până la 165.863 de lei, tot pentru patru luni. Aceeaşi creştere spectaculoasă se înregistrează şi în cazul lui Romeo Chelaru. Dacă în perioada septembrie - decembrie 2017, acesta obţinuse 26.679 de lei, indemnizaţie de la CSM, un an mai târziu, Chelariu primea 167.158 de lei pentru aceeaşi perioadă.

Cei doi au profitat din plin de beneficiile calităţii de demnitar, fiind singurii membri CSM care şi-au angajat atât un director de cabinet cât şi un consilier. În modificările aduse de către legii CSM, fiecare membru are dreptul la un director de cabinet şi doi consilieri - un post finanţat şi unul nefinanţat. Dacă o parte dintre ceilalţi membri CSM şi-au luat, după caz, un consilier sau un şef de cabinet (Simona Marcu are un consilier, Andrea Chis are un director de cabinet, iar vicepresedintele CSM, Nicolae Solomon, are un consilier), Alistar şi Chelaru sunt singurii care şi-au angajat câte un şef de cabinet şi câte un consilier.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite