La Timişoara, numai procurorii-şefi au vocaţie universitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

această afirmaţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara susţine că activitatea de magistrat şi cea de dascăl universitar se împacă foarte bine şi că

această afirmaţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara susţine că activitatea de magistrat şi cea de dascăl universitar se împacă foarte bine şi că procurorii nu produc rulmenţi, ca să aibă un plan de dosare rezolvate.
Milioanele procurorilor "universitari"
Prim-procurorii de la Parchetele din Timişoara, Lugoj şi Făget au descoperit, de câţiva ani, că au o vocaţie pedagogică. Sătui de infractori, ei s-au orientat către tineretul studios, pe care-l şcoleşte acum pe la facultăţile de drept din Lugoj şi Timişoara. Din poziţia de lectori sau conferenţiari universitari, procurorii-şefi împart cu dărnicie ştiinţele juridice, completându-şi veniturile extrabugetare. Procurorul general de la Parchetul de pe lângă CA Timişoara, Petru Dungan, este şi cel mai potent conferenţiar, pentru că are la dispoziţie trei catedre de la care să-i examineze pe studenţii de la facultăţile de drept din Timişoara, Lugoj sau Herculane. El a pus, astfel, deoparte peste 100 milioane de lei vechi, anul trecut, aşa cum rezultă din declaraţia sa de avere. Vasile Băc, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara, este lector la Universitatea Europeană "Drăgan", din Lugoj, de unde a adunat, oficial, 82 milioane de lei vechi. Dumitru Cornean, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, a câştigat, în calitate de conferenţial la U.E. "Drăgan", peste 241 milioane de lei. Nici prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, Florinel Constantin Popescu, nu s-a lăsat mai prejos şi a agonisit din activitatea didactică de la U.E. "Drăgan" 80 milioane de lei vechi. O excepţie ar fi procurorul timişorean Gheorghe Pinteală, şi el având la activ două catedre, la Lugoj şi Băile Herculane. Rotunjire de buget cu 80 de milioane, dar fără funcţie de conducere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
"Luaţi-vă după competenţă"
Procurorii timişeni nu se pot lăuda că, anul trecut, au rupt gura târgului prin numărul de dosare trimise în instanţă, ba din contră. În lipsa şefilor, plecaţi cu treburi private pe la cursuri, examene sau probe practice, nici procurorii din subordine nu prea s-au omorât cu munca. Fără să-i invidieze pe şefi, slujbaşii fără veleităţi pedagogice pot visa doar în birourile lor la "probele practice" sau la banchetele de absolvire ale studenţilor şi se mulţumesc cu salariile de funcţionari publici. Ca să-i motiveze, şefii lor spun despre ei că sunt competenţi, dar că nu muncesc la normă. "Dacă la Parchetul Curţii de Apel Timişoara sunt 17 trimişi în judecată, nu trebuie să vă luaţi după numărul de dosare rezolvate. Luaţi-vă după competenţa procurorilor. Ei nu sunt în producţie la o fabrică de rulmenţi, ca să aibă un plan de îndeplinit", ne-a declarat procurorul general, Petru Dungan, care a mai spus că activitatea de procuror cu cea de dascăl universitar se împacă foarte bine. Prim-procurorul Vasile Băc nu a putut fi contactat, pentru că "este la o şedinţă în Bucureşti", spunea secretara despre şeful ei. În ultimii ani, numai la Universitatea Europeană "Drăgan", din Lugoj, au absolvit Facultatea de Drept aproape 40 de ofiţeri de poliţie din IPJ Timiş. Printre profesori, s-au aflat şi şefii Parchetelor cu care poliţiştii conlucrează bine şi în activitatea de zi cu zi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite