La preot mergi pentru suflet

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Ionescu s-a întors nevătămată acasă
Iulia Ionescu s-a întors nevătămată acasă

Eram student când unul dintre băieţaşii din facultate, mai mic cu vreo doi ani, întorcându-se din vacanţă a devenit de nerecunoscut. Îşi lăsase barbă şi în loc de blugi purta haina monahală neagră. Rămăseserăm cu toţii oripilaţi de gestul său, căci ne-a părut a fi un tip de gaşcă, nu unul cu înclinaţii mistice. Aflasem că duhovnicul i-a dat un ultimatum: ori te însori, ori te călugăreşti. Şi tânărul a ales!

Minunea nu a ţinut decât vreo trei luni, până când şi-a dat jos hainele de frate de mănăstire, şi-a ras barba, iar acum, după ani, este tătic cu copii mari. Avea 20 de ani. Iulia e minoră şi în mijlocul adolescenţei.  

Adolescenţa este o perioadă de tranziţie de la pubertate la stadiul de adult, o tranziţie rapidă cu profunde schimbări fizice şi psihologice, o perioadă a instabilităţilor, riscurilor şi evadărilor cand tinerii se distanţează uşor de părinţi şi încep să-şi pună întrebări serioase, întrebări existenţiale. Este o perioadă de dezvoltare fizică şi maturizare psihologică, emoţională şi socială. Este perioada problematizărilor, iar în cazul de faţă, de lămurire între cele două lumi complet diferite: una modernă şi liberală, în lume, şi printre oameni şi una spirituală cu legi şi comportamente riguroase şi precize. Decizia nu este una deloc simplă nici la îndemâna oricui. La toate acestea se adaugă stările şi trăirile profund emoţionale ale adolescenţilor, cu impulsivităţi şi izbucniri greu de gestionat. Criza existenţială la adolescenţi este perioada în care ei îşi conturează propriul Eu, ideile abstracte despre viaţă, şi inclusiv ideile despre lume şi cele religioase. De aceea era necesară asistenţa unor persoane competente care să ofere răspunsuri pertinente şi pe înţelesul ei.

Preoţii

Din păcate, constatăm zi de zi că preoţii noştri pravoslavnici nu au calificări minime de comunicare şi explicare a ideilor religioase la copii şi adolescenţi. De aici şi scandalul predării religiei în şcoli. Nu cred că o singură oră de religie poate dăuna cuiva. Dar a vorbi despre vocaţie monahală unui puber este impropriu. La fel şi despre Apocalipsă. Nici măcar adulţii nu au idei lămuritoare. Preoţii neavând vreo pregătire psihologică şi pedagogică şi nici vreo cunoştinţă despre psihologia adolescentului nu văd cum îşi bagă nasul. Ba îi auzi mereu în predici şi în cărţile publicate acuzând psihologia modernă de „rătăcire” şi „ateism”. Unii bat câmpii, încurcă planurile şi fac o varză foarte varză.

Nu departe, chiar aici pe bloguri, l-am citit pe preotul Eugen Tănăsescu care ieri, de dimineată, înainte de a sluji Sfânta Liturghie, a postat un text lung în care el cel ce trebuia să meargă împăcat pentru Euharistie vorbeşte despre duşmanii BOR.

Evident comite greşeli şi face confuzii. Acuză neavând suficiente informaţii. Se grăbeşte. Da, a fost un călugăr în gară şi nu e vorba de acuzele „contra BOR”. Tănăsescu foloseşte fără să cunoască termeni precum „crize de personalitate” şi o aseamănă pe Iulia cu fiul risipitor. Ruşinos pentru un preot. Întâi, Iulia nu poate avea crize de personalitate, pentru că un copil de 15 ani nu are încă formată personalitatea şi nici nu se poate asemăna cu fiul risipitor care în mod clar nu avea 15 ani, nu ar fi dat tat’su averea pe mâna unui puşti (legea iudaică nu i-ar fi permis). Plus că Iulia chiar nu a risipit nicio avere. Deci comparaţia nu este doar falsă, cât şi jignitoare la adresa elevei.

Şi atunci mă întreb care este legitimitatea şi cel mai important conform cărei legi îi este permis unui preot să se introducă în intimitatea vieţii unui copil străin lui, unui copil care nu este al său? Cine îi permite?  Şi dacă a făcut-o, nu o păţeşte?

Familia

Vă aduc aminte că până şi în cazul familiei, la ei acasă, părinţii sunt puşi sub autoritatea legii. Dacă un părinte încalcă cu vinovăţie raportul copil-părinte reglementat de legea statului şi de protecţia copilului prin neglijare, abuz sau violenţă se poate ajunge de la sancţiuni până la decăderea din drepturile părinteşti. Ori cu ce drept un preot îşi permite să aibă autoritate asupra vieţii şi destinului unui minor? Vă imaginaţi un astfel de episod în Germania? În Occident actele ar fi fost aspru pedepsite de Instanţe. Unde este răspunderea preotului? Dar a părinţilor? (despre rolul părinţilor am putea scrie un articol separat).

Dacă în definitiv, o persoană doreşte să se călugărească este alegerea proprie. Dar dacă discuţia priveşte un minor, aici părinţii sunt primii responsabili deoarece copilul, încă nedevenit persoană, nu deţine capacitatea, nici instrumentele de a-şi decide singur destinul.

Este adevărat că sunt personaje care din fragedă tinereţe au apucat drumul călugăriei şi au avut parte de reuşită. Îmi amintesc de Patriarhul Teoctist care a ales să meargă la mănăstire la vreo 13 ani, însă cu îngăduirea părinţilor. Chiar dacă era al zecelea copil din cei unsprezece, Patriarhul îşi aminteşte după 75 de ani de la momentul acela, într-un interviu pentru ProTV, de reacţia mamei zicând „mult m-a plâns mama când am plecat de acasă. Credeam că nu-i pasă de lipsa mea. Plecând de acasă de sub aripa ei am produs mare jale”.  Deci bătrănul patriarh recunoaşte că era încă sub aripa mamei. Da, părinţii au datoria legală şi morală de a cunoaşte dorinţele copiilor, de a-i proteja şi de a decide împreună cu ei ce le este mai bine. Ei sunt responsabili! Şi în acest caz, ca şi în altele, fetiţa nu a plecat peste noapte. Ea a dat semnale de bună vreme şi ce păcat că părinţii nu au făcut mare lucru.

Abia după 7 ani de vieţuire în mănăstire, Toader Arăpaşu a fost primit în rândurile călugărilor, deci la 20 de ani (1935) şi abia după alţi 10 ani (1945, 25 martie) pe când avea 30 de ani a fost hirotonit preot. Deci cu totul alta este „asumarea vocaţiei” la 30 de ani decât la 15. Nu ne putem juca cu lucrurile capitale.

(Vezi Teoctist min. 5 )

Spovedania

S-a comentat des despre secretul spovedaniei. Ori la preot mergi pentru spovedanie, care se numeşte şi Taina Mărturisirii păcatelor sufleteşti, nu cu alt scop. Preotul oferă o asistenţă spirituală, nu face orientare vocaţională, în carieră, profesie şi nici nu trasează destinele unor minori.

Însă alegerea Iuliei de a merge la mănăstire este una care nu ţine de secretul spovedaniei. Pentru eleva a alege un drum în viaţă nu este un detaliu minor, nici secretos, este o noţiune de maximă importanţă care implică în primul rând familia. Preotul greşeşte aici. Dacă spovedania este secretă aici nu este vorba despre trădarea acestui secret, ci despre maturitatea spirituală şi înţelepciunea preotului în faţa unui copil care trece prin crize existenţiale de a gestiona această situaţie într-o manieră favorabilă fetiţei şi familiei. Preotul ar fi putut prin discuţiile cu fetiţa să îi crească încrederea de sine pentru a putea ea însăşi să descopere familiei propria dorinţă. Preotul nu este şi nu trebuie să fie un dezbinător chiar dacă s-ar bucura că „încă o persoană îi slujeşte lui Dumnezeu în haina monahală”. Din păcate, am aflat că a fost găzduită două zile la mănăstirea stareţului Ioan Larion Neagoe şi probabil la alte mănăstiri. E legal să adăposteşti un minor fugit de acasă? Cum îţi poţi lua această răspundere?

De neînţeles cum nişte călugăraşi, stareţi curaţi la minte, primesc repede pe oricine şi chiar o fetiţă de 15 ani, ba şi mai grav, o ascund, îi oferă deja haine monahale, mint organele statului şi nu se gândesc la familia care o căuta. Oameni sfinţi? Patriarhia însăşi a confirmat repetat că eleva nu a fost la nicio mănăstire din Suceava. Nu sunt oare aceştia culpabili? Cred că astfel de cazuri nu sunt rare în România, zeci şi sute de fugari, de tineri şi adulţi sau bătrăni, certaţi cu familia, cu societatea şi legea şi-au găsit refugiul în mănăstiri. Dar cine să ancheteze?  

Ce urmează!?

Sper că lucrurile nu se vor stinge foarte repede. Că cei implicaţi vor da socoteală. Îmi pare rău pentru Iulia. Va merge de astăzi la şcoală. Cum se vor uita colegii la ea, ce îi vor spune apropiaţii? Va fi probabil compătimită, apoi ridiculizază şi ironizată „voiai să te faci călugăriţă?” Reporterii vor fi pe urmele ei. O întreagă presiune de care chiar nu are nevoie acum. Sper să îşi continue studiile cu succes, să obţină 10 la BAC şi să urmeze o facultate meritorie. Şi după aceea, gânduri despre Rai şi Purgatoriu!  


„Adevărul" încurajează dialogul, dar opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite