Se începe cu spionii, nu cu numeroasele miliarde furate de politicieni în domeniul autostrăzilor, cu devalizarea Băncilor, cu reîmproprietăririle ilegale, nu cu cei care fac puşcărie câţiva ani, scriu câteva cărţi ridicole, apoi îşi consumă în linişte şi în dispreţul tuturor milioanele furate etc., unde transparenţa lipseşte cu desăvârşire. De 25 de ani, românii se află într-o ceaţă de poţi s-o tai cu un cuţit, cum se mai spune. În fişetele SRI-lui şi DNA-ului se află mii de dosare care pot fi comparate cu un butoi de pulbere pentru întreaga Românie. Cum sunt acestea gestionate? Cum se poate risipi această ceaţă?

La un moment dat, te poţi înteba: din moment ce toţi politicienii, cu mici excepţii (cei nedescoperiţi, nu curaţi) se află pe listele DNA, care ar putea fi criteriul scoaterii la lumină a unor dosare penale, în aşa fel încât România să funcţioneze, şchiopătând, în continuare?

Se poate chiar imagina următorul dialog: „Ce facem cu X, are o funcţie importantă?” „Mai lasă-l!” „De ce?” „Păi, altfel, intrăm iar într-o criză, se duce statul de râpă...”. Cred că aici am ajuns.

Revenind, mă îndoiesc că ideea cu recrutarea transparentă a spionilor aparţine politicienilor români, autorii morali a unei transparenţe ţinută în cătuşe de peste un sfert de secol. Cred că ideea a venit de sus, ba chiar de foarte sus şi din altă parte... Chiar dacă nu aceasta s-a urmărit, această „ştire de presă” reuşeşte să întoarcă, cel puţin pentru moment, faţa românului în cu totul în altă parte decât ar trebui.

A se uita miliardele furate, hoţii şi criminalii în libertate, retrocedările ilegale, conflictul preşedinte – premier, precum şi toate celelalte scandaluri şi nelegiuiri! A se uita de Haissam, Băsescu, Udrea, Bica, Cocoş, Videanu, Pinalti, Nana, Flota, Mihăileanu, spălările de bani şi câte altele! Românului i-ar trebui o memorie de mamut să poată aduna şi reţine toate acestea în memoria lui.

Cel puţin câteva zile ne vom ocupa de spioni. Mai ales civilii, nespecialişti, îşi vor da cu părerea peste tot în mass-media: cum trebuie recrutaţi, ce condiţii să îndeplinească, cum să se îmbrace, cum să se comporte etc. Se va avea grijă să nu se mai întâmple ca recrutarea aceasta să se facă „pe după vişin”, totul fiind ultrasecret, sau pe bază de şoapte la ureche şi înţelegeri dubioase.

Aşa da, ar putea spune cetăţeanul de rând, simplificând puţin lucrurile! Spionul este un slujbaş în serviciul statului român. Un angajat ca toţi ceilalţi, dar cu sarcini mai speciale. Nu ar trebui uitat că în baza informaţiilor lui, apoi a analizelor la rece ale specialiştilor, Putin, de exemplu, poate aduce modificări politicii externe a Federaţiei Ruse, poate să ameninţe UE, sau SUA etc. Şi invers.

Când doi şefi de state se întâlnesc, negociază, fac fotografii împreună, îşi zâmbesc profesional, îşi strâng mâinile în mod repetat, sau se îmbrăţişează ca şi cum ar fi prieteni şi nu s-ar fi văzut de 20 de ani, în spatele lor, nevăzute, se află serviciile secrete. „Ştiu totul despre tine!” „Şi eu despre voi!”, spun cu discreţie privirile celor doi, în timp ce noi vedem doar partea frumoasă a lucrurilor.

Poate exagerând puţin, liniştea noastră cea de toate zilele ne-o aduc inclusiv serviciile secrete. Tot ele pot să aducă şi războaiele, mai ales cele locale, chiar dacă deciziile se iau la vârf. Dacă se întâmplă ca „vârful” să tacă, să nu folosească informaţiile furnizate, să nu acţioneze, să nu ia vreo decizie, să se mişte greoi, atunci starea de linişte a cetăţeanului de rând este periclitată.

Pe de altă parte, valul de tineri care va veni în rândul celor două instituţii, SRI şi SIE, este nu numai binevenit, dar şi necesar. El se va constitui într-un aer proaspăt către două structuri extrem de importante ale statului, care aveau nevoie de o aerisire, după 10-15 ani de activitate controversată din punctul de vedere al unor analişti în materie, perioadă în care s-au produs cele mai mari acte de corupţie din România, iar în politica externă nu am strălucit deloc.