La începutul anului 2018

Un sondaj sociologic dintre cele mai credibile- a fost efectuat de IMAS, institutul condus de dl. Alin Teodorescu- ne spune că mai bine de jumătate dintre români cred că în 2018 o vor duce mai prost decât în anul ce s-a încheiat ieri. Un sondaj IRES dat publicităţii la sfârşitul anului ne spune că numai 17% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie bună.

Nu, în acest pesimism al respondenţilor nu şi-au băgat coadă nici specificul mioritic, nici banii lui Soros, nici Opoziţia care vrea să demonstreze cu orice preţ şi fără argumente că PSD-ul nu ştie sau nu poate să guverneze.

El reflectă conştiinţa din ce în ce mai clară a unei tot mai consistente părţi a cetăţenilor României că ţara este prost gestionată de o guvernare ajunsă la capătul puterilor. Şi al minciunilor credibile. O guvernare care gâfâie, care nu ştie ce să mai inventeze spre a-şi justifica neputinţa.

Astăzi se văd cu ochiul liber, nu mai pot fi cosmetizate neîndeplinirea crasă a atât de invocatului, a sacrosanctului program de guvernare, imposibilitatea împlinirii promisiunilor. Sigur, în anul 2017 s-au mărit o parte dintre salariile bugetarilor, numai că încă din ianuarie, în legile şi ordonanţele ce pregăteau formele legale vizând punerea în aplicare a măririlor făgăduite cu atâta generozitate- “românii trebuie să trăiască mai bine- edicta falnic Dragnea-Trei Dosare- a intervenit sintagma ce spunea că este vorba despre creşteri “în medie” cu x procente.

Aşa s-a făcut că în unele cazuri lucrurile au stat ca în bancurile de la Radio Erevan. Nu s-a dat, s-a luat, luatul devenind încă şi mai evident în luna iulie când a intrat în vigoare mult trâmbiţata Lege a salarizării unitare. Un fâs în toată regula.  De creşteri adevărate au avut parte numai parlamentarii că doar cine împarte parte-şi face şi- nu-i aşa?- onoarea legislatorilor trebuie apărată cu 5000 de euro pe lună, celorlaltor categorii de bugetari cerându-li-se să mai aştepte până în ianuarie viitor. Despre sectorul privat, cel care ar trebui să reprezinte baza creşterii economice, vai de mama lui.

Din câte se pare revoluţia fiscală ticluită pe genunchi de plângăciosul ministru Mişa îl va împovăra încă şi mai tare, iar în priivinţa bugetarilor aceştia se vor alege doar cu o nouă minciună. Marca Lia Olguţa Vasilescu. Totul în vreme ce preţurile au luat-o razna, începând cu preţul tuturor preţurilor. Raportul de schimb euro-leu.

Deficitul ce se înregistrează în optimismul românilor în privinţa a ceea ce le va rezerva anul 2018 nu are însă numai cauze economice. Nu, românii nu îşi vând conştiinţa pentru câţiva arginţi în plus, aşa cum o fac aleşii lor. Cum nu mai are de unde să ofere bani contra democraţie, guvernarea PSD-ALDE a devenit tot mai autoritară. Mai anti-europeană.

Cu puţine zile înainte de încheierea lui 2017 l-am auzit pe preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, elogiind evoluţiile anti-democratice din Polonia. Devine tot mai limpede faptul că mulţi dintre actualii decidenţi- din Parlament şţi din guvern- sunt din cale afară de deranjaţi de observaţiile din ce în ce mai critice care vin dispre Washington, dinsore Bruxelles, dinspre ambasadele europene. A se vedea circul ieftin oferit de parlamentarul Pleşoianu ori răbufnirile tot mai nervoase ale neo-bolşevicilor Şerban Nicolae sau Eugen Nicolicea. Acelaşi inenarabil domn Tăriceanu nu a pierdut ocazia de a se mai face o dată de râsul lumii şi într-un interviu acordat Mediafax a scos pe gură absurditatea că ar fi vorba despre o proastă informare, că criticile în cascadă ar fi neîntemeiate, că de vină ar fi facebook-ul.

De altminteri, semnele acestui autoritarism puteau fi detectate încă de la finele lui 2015, atunci când preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea, a emis opinii nu tocmai încurajatoare referitoare la felul în care ar putea reacţiona partidul pe care îl conduce şi coaliţia PSD-ALDE după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat acceptarea desemnării d-nei Sevil Shhaideh drept candidat pentru postul de prim-ministru. Au urmat Ordonanţa 13 şi mai apoi ceea ce s-a petrecut în Parlament în trecutul trist decembrie.

În comentariul scris la începutul anului 2017 îmi îndemnam cititorii să urmeze exemplul americanilor. Care, cu ocazia Zilei Recunoştinţei, încearcă să îşi mai însenineze perspectiva, amintindu-şi ce a fost bun în viaţa lor în ultimele 365 de zile.

Nu ştiu cât de potrivit ar mai putea să pară un astfel de îndemn la începutul lui 2018. Să sperăm, totuşi, că 2018 va fi mai bun decât 2017. Nici nu ar fi foarte greu, de altfel.