La început de 2017

În urmă cu exact 366 de zile, îmi începeam comentariul prin care îmi luam adio de la 2015, citând un fragment din mesajul de An Nou primit pe mail de la o veche prietenă, de zeci de ani stabilită în străinătate.

O doamnă care, o bună bucată de vreme, ne-a fost oaspete bine primit în fiecare casă, graţie micului ecran, pentru ca apoi să ne aducă adevărul de la microfonul unui celebru post de radio anticomunist.

Corespondenta mea îmi ura, aşa cum se cuvine, ca anul 2016 să fie ceva mai bun decât fusese cel aflat pe sfârşite. Adăugând cu umor amar că lucrul acesta nu ar fi, de altminteri, foarte greu.

Probabil că o astfel de urare, cu adagio- ul ei cu tot, s-ar potrivi la fel de bine şi pentru început de 2017. Chiar dacă anul 2016 nu mi se pare a fi fost unul din cale afară de prost.

Nu am avut parte de molime, de catastrofe naturale, a trebuit să fim însă ceva mai atenţi dar şi mai conştienţi că nu suntem în nici un caz scutiţi de ameninţarea teroristă, flagelul vremurilor moderne. Unul cu origini vechi de când lumea, dar care a dobândit din anul 2001 încoace aspecte mult mai rafinate, mai imprevizibile, mai primejdioase, condamnând omenirea la o continuă stare de alertă, dar şi la refuzul programatic panicii şi al resemnării. Simplul dar atât de tragicul fapt că terorismul şi-a făcut simţită cumplit prezenţa şi în primele ore ale anului 2017 într-un bar din Turcia este un semn că lupta împotriva lui e departe de a fi încheiată. Dimpotrivă.

Viaţa politică din România a fost ceva mai agitată decât cea din 2015, anul ce se încheie fiind an electoral. Ne-a fost tuturor oamenilor cu capul pe umăr evident că nici un partid politic, dintre cele cu un oarecare istoric, nu a folosit, aşa cum s-ar fi cuvenit, răgazul de după tragedia din clubul Colectiv, că a mimat împrospătarea, reformarea, că deşi a plouat cu criterii de integritate, cu nume noi pe listele electorale, obiceiurile, conduita, năravurile au rămas aceleaşi, adică proaste, adeseori fără cusur în rău.

Electoratul a preferat atât la alegerile locale cât şi la cele parlamentare oferta electorală a PSD. Care a câştigat aproape pe toată linia, în ciuda faptului că nu avem nici cel mai mic indiciu că s-ar fi reformat în vreun fel şi că am avea de-a face cu un altfel de PSD decât cel care a fost silit să predea puterea în noiembrie 2015.

Poziţia de forţă, anti-democratică, ameninţătoare adoptată în ultimele zile de preşedintele partidului, dl. Liviu Dragnea, în confruntarea cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema desemnării noului premier a fost mai mult decât revelatorie pentru scăzutul apetit pentru democraţie/democratizare al celui mai mare partid din România.

Încă şi mai îngrijorătoare au fost ameninţările cu scoaterea cetăţenilor în stradă în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va amâna ori va refuza a doua nominalizare venită din partea coaliţiei PSD-ALDE. Dl. Dragnea confirmând prin situarea pe poziţii de forţă nu doar că nu e om de Stat nici cât negru sub unghie, deşi e un animal politic de care va trebui mereu să ţinem seama, ci şi că nu s-a îndepărtat nici măcar cu o iotă de la linia de sorginte comunistoidă pe care s-a situat încă din 1990 partidul înfiinţat de Ion Iliescu, pe ruinele fostului PCR.

PSD şi ALDE îşi încep guvernarea cu multe promisiuni de mai bine. Nu putem decât să sperăm că ele vor fi şi ţinute, fără a pune în primejdie stabilitatea economică şi politică a Statului român, învăţând din mers şi în folosul Statului român lecţia democratică a coabitării.

La mulţi ani!