Se pare că i-am fost simpatici, omul s-a simţit bine. Ba chiar, într-un exces de afecţiune, părîndu-i-se că ne 

potriveam, mi-a spus, cînd a rămas pentru cîteva secunde doar cu mine, că i-ar plăcea să ne cunune. Adevăru-i că duduia îmi surîdea şi mie, cu tot cu acţiunea propusă. Activitatea s-a terminat cu tot cu prelungiri şi fără loviturile de la unşpe metri, scaunele s-au aşezat cu picioarele-n sus pe mese şi, considerîndu-mă vinovat moral de oscilaţiile lui cumva bahice, l-am condus acasă; o boxă de trei pe doi la un subsol de bloc pe undeva pe Rosetti. Musafir privilegiat, îmi oferă un scaun improvizat din coperta de carton a unui registru pusă pe o cutie de tablă de la vopsea, iar el, gazdă perfectă, se aşază pe o scîndură. Din cauza frumosului gînd bun de mai sus şi pentru ospitalitatea cu care mă onora: „Dacă nu ai unde dormi, mă culc eu pe jos şi stai tu pe scîndură”, nu mă pot despărţi aşa, în scurt, de vremelnica mea gazdă şi încerc să menţin, prea puţin convins, un dialog formal. Omul decupa fotografii din tot ce găsea la gunoi şi le asambla în colaje. La un moment dat, o lucrare a lui făcea trei mii de euro. A avut expoziţii la Paris, la Londra, s-a întîlnit cu Angelina Jolie, mi-a arătat şi pălăria primită de la ea, am şi probat-o, îmi venea bine, i s-a făcut şi un film pe HBO; ce mai, un adevărat Andy Warhol[1]. Printre sticlele goale, la un moment dat mai găseşte o bere, pe care o împărţim frăţeşte. Ne pupăm afectuos; berea uneşte. Îmi explică felul în care taie personajele şi cum le asociază cînd le lipeşte pe carton. Despre perspective şi culori. Apoi despre actorii pe care i-a decupat din almanahuri. Despre cei din filmele vechi mai ştiam şi eu cîte ceva. Cu o voltă măiestrită, încearcă să mă prindă în capcană şi mă întreabă, arătîndu-mi conturul unei asiatice, dacă ştiu cine este: „Aaa, Indira Gandhi”, îi zic imediat. Vorbim apoi despre mişcarea de nealiniere, de Mahatma şi de Nehru. Apoi despre Pol Pot. Mi-l arată pe Castro, îmbrăcat în partizan. Ajungem la Che, la Batista şi la „Criza rachetelor”. Sînt complet surprins despre cîte subiecte comune avem şi găsesc rapid o explicaţie: omul, înainte de a decupa cîte ceva de prin revistele lui, le citea. Şi reţinea. Tot. Jos pălăria! Lovitura de final avea să o dea tot el, uimindu-mă cu o bucurie sinceră: „De cînd voiam să mai am şi eu cu cine discuta despre astea! N-ai cu cine, mă, nişte burghezi de mahala, căzături cu mintea leneşă...” Copleşitor! Într-o boxă de subsol, pe o cutie de tablă de la vopsea, un „boschetar” cu iz de bere şi tutun. Neapărat doar între ghilimele. Multe ghilimele.

            La mulţi ani, Ion B.[2]! „70” e un număr într-adevăr frumos!...

 

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015 şi al volumului „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la aceeaşi editură.



[1] Andy Warhol (1928-1987), grafician, fotograf, pictor şi realizator de filme american, personalitate a curentului artistic cunoscut ca Pop Art.

[2] Ion Bîrlădeanu (n.24 martie 1946), artist plastic din România specializat în colaje Pop Art din ziare şi reviste comuniste. Epoziţii la Londra, Copenhaga, Basel, Paris. Mult timp a trăit din mila locatarilor, într-o ghenă de bloc, în Bucureşti. În 2009 este personajul principal al filmului „Viaţa lui Ion B.”, film premiat la cea de-a 38-a ediţie a Premiilor Emmy de la New York.