Talentul său de excepţie, care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România, după cum avea să afirme academicianul Mihail Jora, cu care studiase, la început de drum, armonia şi compoziţia – înzestrare artistică remarcată, mai târziu, şi de Richard Hauser, cu care studiase, la Viena, graţie unei Burse Herder: „talentul său pianistic cu totul ieşit din comun, inteligenţa sa muzicală, gustul său şi simţul sensibil al sonorităţilor îi deschid calea către o carieră artistică internatională de prim rang” – a făcut ca Dan Grigore să fie singurul pianist român agreat de bagheta dirijorală a marelui Sergiu Celibidache, sub care a susţinut, alături de Orchestra Filarmonică din München, 3 concerte. Ascultându-l, uimit de geniul său, marele dirijor avea să exclame: „Excepţional! Tu nu eşti un al doilea Michelangeli (Arturo Benedetti Michelangeli, n. 5 ian. 1920 – d. 12 iun. 1995, n.m.). Tu eşti primul Dan Grigore! Eşti printre cei mai mari din lume!“

Susţine concerte la Tokio, München, Budapesta, Osaka, Birmingham, Cardiff, Copenhaga, Kyoto, Ierusalim, Anvers, Barcelona, Berlin, Madrid, Cardiff, Roma, Tel Aviv.

În calitate de profesor, conferenţiază la Birmingham, Tokio, Sorrento.

În 1968, este laureat al Concursului internaţional de pian de la Montreal; în 1999, Guvernul francez îi acordă titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

Dan Grigore este un român de geniu, o mare personalitate a culturii universale, ce arcuieşte esenţe sonore, iscând în inimi murmur de rai – o lume alergând melodic pe clapele lumii.

La mulţi ani fericiţi, Maestre!