VIDEO La mulţi ani, România! Dragnea, Dăncilă şi Tăriceanu, la tribuna oficială alături de Iohannis. Cei prezenţi, către jandarmi: „Ruşine”

VIDEO La mulţi ani, România! Dragnea, Dăncilă şi Tăriceanu, la tribuna oficială alături de Iohannis. Cei prezenţi, către jandarmi: „Ruşine”

Preşedintele Iohannis la parada militară organizată la Bucureşti FOTO Inquam Photos

Mii de militari au participat sâmbătă, 1 Decembrie, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf. La paradă au fost prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Jandarmeria Română a fost huiduită de mulţime în momentul defilării.

 
UPDATE 11.30 Parada s-a încheiat. Preşedintele Klaus Iohannis dă mâna cu câţiva dintre cei prezenţi în mulţime.
 
UPDATE 11.21 În momentul în care Detaşamentul Jandarmeriei a defilat şi au ajuns în dreptul oamenilor prezenţi la paradă, aceştia au fost huiduiţi. „Ruşine să vă fie”, „Ruşine”, sunt doar câteva dintre huiduielile adresate jandarmilor care au trecut pe lângă mulţime. 
 
 
Un alt incident s-a produs în mulţime, un bărbat fiind agresat de cei din jur, care credeau că este jandarm. 
 
Au fost şi persoane care au avut nevoie de asistenţă medicală, 17 dintre acestea beneficiind de îngrijire la faţa locului. 
 
Un alt incident i-a amuzat pe cei prezenţi, a fost acela în care o maşină de epocă s-a defectat, transmite digi24.ro. 
 
UPDATE 11.19 După defilarea militarilor din Forţele Navale, au defilat militarii comandamentului logistic, respectiv militari de la Brigada 122 Logistice, de la Baza Militară 99 Deveselu, dar şi detaşamente de la mai multe instituţii de învăţământ specializat. 
 
 
UPDATE 11.07 Cei care defilează sunt reprezentanţi ai Forţelor Terestre Române, urmaţi de cei ai Forţelor Aeriene. La parada de la Arcul de Triumf este prezent şi Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, dar şi fostul vicepremier Paul Stănescu şi deputatul PSD, Florin Iordache. 
 
UPDATE 10.52 Parada tehnicii militare s-a încheiat, urmează parada pedestră a militarilor.
 
Parada a debutat cu prezentarea drapelelor de epocă. Ulterior, cei care au defilat au fost reprezentanţii structurilor din compunerea Statului Major al Apărării, respectiv detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale, detaşamentul Brigăzii de Informaţii Militare, detaşamentul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est şi cel format din militarii Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. 
 
Alţi 500 de militari străini din 20 de ţări au defilat la Parada de 1 Decembrie, între aceştia numărându-se cei din Franţa, Grecia, Italia sau Letonia.  
 
UPDATE 10.47 Cei prezenţi au huiduit dispozitivele Jandarmeriei Române care au defilat la Arcul de Triumf. Jandarmeria a defilat cu Dacia Duster şi autospeciale de intervenţie Opel Vivaro. Autospeciala blindată pentru intervenţie Sandcat, care era în program, nu a mai defilat. Cei prezenţi au întors spatele în momentul în care au defilat maşinile Jandarmeriei Române şi le-au strigat „Ruşine”.
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a defilat la paradă, detaşamentul fiind deschis de motociclete de intervenţie SMURD. Cei prezenţi au putut vedea autoscară SMURD, urmată de ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, autospecială de intervenţie la dezastre şi accidente colective. De asemenea, IGSU a prezentat şi containerul multirisc, folosit la intervenţiile post-cutremur.
 
UPDATE 10.43 La paradă defilează maşinile de intervenţie ale Poliţiei Române şi reprezentanţi ale trupelor de intervenţie speciale (SIAS). 
 
UPDATE 10.38 Din partea Forţelor Aeriene, cei prezenţi la paradă pot vedea sistemul de rachete sol-aer Hawk, dar şi lansatorul de rachete sol-aer Patriot, din dotarea Forţelor Armate Americane dislocate în Europa. De asemenea, la paradă defilează şi cinci autovehicule de teren blindate tip uşor Panhard.
 
UPDATE 10.34 La paradă a fost prezentat şi sistemul de artilerie LAROM, parte din înzestrarea Brigăzii Larom „Alexandru Ioan Cuza”. 
 
UPDATE 10.29 La paradă participă şi militarii polonezi, care participă cu un transportor care poate lovi inclusiv ţinte aeriene. Pe sub Arcul de Triumf a trecut şi MLI84 M Jderul, respectiv cinci maşini de luptă ale infanteriei 84 M, format din derivatele Maşinii de Luptă a Infanteriei 84 M - punct mobil de comandandă. 
 
UPDATE 10.20 Generalul locotenent Adrian Tonea este coordonatorul paradei de 1 Decembrie. 
 
Prin faţa tribunei oficiale au defilat, între altele, detaşamentul de tehnică din dotarea Forţelor pentru Operaţii Speciale.
 
Ulterior, parada a continuat cu defilarea detaşamentelor cu tehnică din dotarea forţelor terestre, între acestea fiind şi Pirahnha 5, un blindat care se va afla în dotarea forţelor terestre în curând. Acesta poate fi folosit şi ca punct de comandă mobil. 
 
UPDATE 10.10 Parada a început cu o formaţie de elicoptere, primul dintre ele purtând steagul României. Deasupra Arcului de Triumf au zburat, între altele, aparate de zbor de la Baza Aeriană Bacău, elicoptere de la SRI dar şi aeronave aflate în subordinea Ministerul Afacerilor Interne şi în cea a Ministerului Apărării Naţionale.
 
Cele patru aeronave F-16 Fighting Falcon, din dotarea Bazei 86 Aeriene Borcea, nu au mai defilat la parada militară de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf din Capitală, duppă ce pista de la Baza Aeriană Borcea a îngheţat, iar avioanele nu au mai putut decola.
 
UPDATE 10.08 Preşedintele Iohannis depune o coroană de flori la baza Arcului de Triumf. 
 
UPDATE 10.04 Este intonat imnul României. De asemenea, la paradă participă şi foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Bănsescu, dar şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Parada militară din acest an începe cu aviaţia.
 
UPDATE 10.00 Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Arcului de Triumf. Cel care a deschis evenimentul este şeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă. 
 
La paradă participă, între alţii, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
 
UPDATE 9.40 Fanfara şi-a făcut intrarea în Piaţa Arcul de Triumf.
 
UPDATE 9.30 Peste 100.000 de oameni participă la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia. Programul începe dimineaţa devreme şi se va încheia târziu în noapte. Momentul culminat este parada militară la care este prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.
 
UPDATE 9.25 Sportivii români, cei care au adus numeroase bucurii românilor, îi doresc României, cu ocazia Centenarului, să aibă parte de unitate şi şi-au exprimat speranţa ca domeniul în care au activat să revină în fruntea ierarhiei mondiale. News.ro i-a întrebat pe unii dintre cei mai reprezentativi sportivi români ce urează ţării lor cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
 
UPDATE 9.20 Lecţia secolului XX este că trebuie să purtăm mare grijă pentru ce avem, prin respect pentru democraţie, pentru lege şi pentru civili, spun istoricii şi analiştii politici.
 
Societatea este astăzi tot mai dezbinată, nemaiavând un proiect comun ca cel de până la 1918, însă oamenii simpli arată mai bine - din punct de vedere moral şi intelectual - decât elita, decât cei de la conducere. În ultimul secol, în afara momentului 1 Decembrie 1918, cele mai importante evenimente sunt considerate aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, care au arătat că România încearcă să se modernizeze, Disapora contribuind masiv la europenizarea ţării.
 
Istoricii şi analiştii Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Stelian Tănase, Adrian Cioflâncă, Armand Goşu şi Alin Ciupală au vorbit, pentru News.ro, despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie 1918, despre cele mai importante evenimente care au avut loc în ultimii o sută de ani şi şi-au exprimat speranţele pentru viitorul ţării şi al societăţii româneşti.
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Paradă a tramvaielor de epocă, de Ziua Naţională, în centrul Bucureştiului

O paradă a tramvaielor de epocă are loc, sâmbătă, de Ziua Naţională, în centrul Bucureştiului, la aceasta urmând să participe trei tramvaie fabricate în 1956, 1966-1969 şi 1976. Pentru a reîntregi atmosfera de altădată, printre călători se vor afla personaje îmbrăcate în costume ale acelor vremuri.
 
Societatea de Transport Bucureşti îşi propune să reînvie vremurile de altădată, oferindu-le bucureştenilor o paradă a tramvaielor de epocă. Vehiculele vor străbate centrul Bucureştiului, având printre călători personaje îmbrăcate în costume din vremurile respective.
 
Sâmbătă, trei tramvaie de epocă circulă, între orele 11.00 şi 13.00, pe traseul Depoul Victoria, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Şoseaua Ştefan cel Mare, Obor, Calea Moşilor, Piaţa Sfântul Gheorghe şi retur.
 
Vehiculele care participă la paradă sunt tramvaie de epocă, modificate în cadrul Uzinei de Reparaţii a STB SA.
 
Din convoi vor face parte un tramvai tip V056, fabricat în anul 1956, prin modernizarea tramvaiului Doyle-Thompson. Acesta are o capacitate de 16 călători, având 13 locuri pe scaune, şi a circulat în Bucureşti până în anul 1981.
 
Un alt tramvai din cadrul paradei, tip EP/V3A, a fost produs în anul 1976, prin modernizarea tot în cadrul Uzinei de Reparaţii a tramvaiului Electroputere Craiova (fabricat în 1955). Acesta poate transporta 156 de călători, având 20 de locuri pe scaune şi a circulat în Bucureşti până în anul 2002.
 
Cel de-al treilea tramvai va fi Rathgerber tip 3.16, fabricat în perioada 1966-1969 şi intrat în inventarul RATB în anul 1999. Acesta are o capacitate de 151 de călători şi 40 de locuri pe scaune şi a circulat în Bucureşti până în anul 2002, după care a fost transformat în vagon tip restaurant, în cadrul Uzinei de Reparaţii.
 

Un viitor sumbru, fanfaronadă şi ipocrizie, mai multe fapte şi mai puţine declaraţii, armonie şi bun gust reprezintă caracterizarea prezentului şi dorinţe pentru viitorul României exprimate de scriitori şi artişti cu ocazia a 100 de ani de la Marea Unire.

„Mie îmi lipsesc 15 ani până la 100, pentru mine a fost important accesul la tron al regelui, faptul de la 23 August a fost un act important politic făcut de rege şi, pe urmă, sunt numai momente de nenorocire - din 1945 şi de la alegerile din 1946 sunt 50 de ani de nenorocire, din care n-am scăpat. Şi cine ştie când vom scăpa? Eu, unul, mi-am pierdut orice nădejde. Viitorul îl văd o nenorocire. Aceeaşi nenorocire. Îl văd sumbru. Românii trebuie să voteze ca lumea, să îşi dea seama ce se întâmplă, dar nu ai cu cine vorbi. Nimeni nu se gândeşte la ţară. Numai «să ne dea!». «Dacă ne dă, e bine», acesta e discursul“, este mesajul actorului Victor Rebengiuc, citat de News.ro.
 
„1 Decembrie 1918 este, după Unirea Principatelor şi Războiul de Independenţă, fără îndoială, cel mai important, cel mai plenar moment din istoria noastră. Păcat că nu am ştiut să îl fructificăm. Îmi doresc şi urez României să încerce şi să reuşească să îl fructifice de acum încolo, deşi, având în vedere atmosfera de acum, sunt sceptic. Dar să nu ne pierdem speranţa! Eu trag nădejde în continuare că ţara asta va fructifica lucrurile bune din oameni – tolerenţa, ambiţia – şi nu ura şi dezbinarea“ - regizorul Stere Gulea.
 
Regizorul Radu Jude consideră că cel mai important moment pentru România ultimilor 100 de ani l-a reprezentat 22 decembrie 1989. Ţării îi urează, la aniversare: „La mulţi ani! Şi mântuire generalizată - acum putem spera la ea!”
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: