„Kovesi a fost acasă la Oprea, în seara prezidenţialelor din 2009”, se arată într-un document al Parchetului, prezentat de Antena 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii postului Antena 3 au prezentat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, un act oficial al Parchetului General, respectiv o ordonanţă de clasare, prin care se susţine că, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost prezentă la întâlnirea din casa lui Oprea, în seara prezidenţialelor din 2009.

”Probele testimonial administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuinţa martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dîncu, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi, Neculai Onţanu şi Anghel Iordănescu au participat la un eveniment de natură privată, la invitaţia acestuia, nefiind iniţiată nicio operaţiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidenţiale”, se arată în documentul prezentat de Antena 3.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Antocorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a fost invitată de mai multe ori la Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009, însă a refuzat să ia parte le aceste audieri.

Dan Andronic este cel care a făcut publice dezvăluirile cu privire la întâlnirea şefilor serviciilor secrete din locuinţa lui Gabriel Oprea. Acesta a afirmat că,  în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înalţi demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susţinut că Laura Kovesi şi Coldea erau preocupaţi de câştigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

În luna aprilie, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidenţiale din 2009.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite