Kovesi, în Financial Times: „Există o campanie de calomniere împotriva DNA“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi FOTO AFP
Laura Codruţa Kovesi FOTO AFP

Laura Codruţa Kovesi acuză politicieni de top şi oameni de afaceri că încearcă să submineze Direcţia Naţională Anticorupţie, în contextul în care România a atras îngrijorarea liderilor europeni în ceea ce priveşte statul de drept, notează Financial Times.

Şefa DNA a declarat pentru publicaţia americană că vârtejul speculaţiilor privin viitorul instituţiei pe care o conduce este rezultatul unui atac pus la cale de oameni de afaceri şi de politicieni care doresc subminarea DNA. „Există o campanie de calomniere împotriva instituţiei noastre, care are loc aproape zilnic“, a atras atenţia Kovesi.

Ea a avertizat că modificările propuse la legile justiţiei ar avea un „impact negativ foarte grav asupra eficienţei combaterii corupţiei“: „Mă îndoiesc că vor mai exista investigaţii serioase care să vizeze înalţi funcţionari sau persoane cu funcţii înalte în stat“.

Financial Times precizează că de când Kovesi se află la cârma DNA instituţia a obţinut zeci de condamnări ale unor oficiali de rang înalt, printre care miniştri, foşti miniştri şi parlamentari. Actualele anchete îl vizează şi pe preşedintele PSD Liviu Dragnea, care are deja o condamnare într-un dosar de fraude electorale. 

Dragnea şi colegii săi social-democraţi susţin o modificare a legilor justiţiei şi sistemului anticorupţie, care ar putea reduce capacitatea procurorilor de a cerceta cazuri de abuz în serviciu. Susţinătorii schimbărilor spun că astfel va fi îmbunătăţită corectitudinea proceselor juridice, iar urmăririle penale vor fi iniţiate doar împotriva suspecţilor de fapte grave.

Dar Kovesi a declarat pentru Financial Times că orice modificare a abuzului în serviciu ar putea submina grav activitatea DNA, întrucât astfel de cazuri au reprezentat mai mult de jumătate dintre dosarele sale de anul trecut. De asemenea, a respins argumentul PSD privind revizuirea judiciară, susţinând că „intenţia reală este de a bloca sistemul de justiţie“.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că atacul la adresa DNA nu este întâmplator şi că asistăm la un festival disperat al inculpaţilor.

"Nu cred că acest atac este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi  sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român", a declarat Kovesi.

Ea a spus că justiţia este sub un asalt de peste un an de zile şi dacă ne uităm cine ne atacă vedem - inculpaţi, oameni care au bani şi resurse şi care doresc să decredibilizeze actul de justitie şi să duca in derizoriu faptele de corupţie.

Citeşte şi:

Dragnea, după conferinţa şefei DNA: Sunt foarte liniştit! Probele nu s-au falsificat, legea nu a fost încălcată

Iohannis: Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea direcţiei. Nu văd niciun motiv pentru revocarea lui Kovesi

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite