Klaus Iohannis, Germania, Premiul Carol şi misterul românesc

Statuia lui Carol cel Mare în faţa Primăriei din Aachen

Klaus Iohannis se pregăteşte să ia în primire Premiul Carol cel Mare. Germanii care-l decernează îl mai consideră popular şi nu par a şti că în patria pe care a aruncat-o în criză a început să i se ceară suspendarea.

Oraşul Aachen s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. Are şi de ce. E capitala regelui francilor, cel supranumit ”Pater Europae” ca biruitor al saxonilor, pe care i-a convertit la creştinism, schimbând faţa, religia şi valorile Bătrînului Continent. Or, la circa 1200 de ani de-atunci, frumoasa lui urbe, centru rival al Imperului Roman de Răsărit cu capitala la Stambul, se pregăteşte să primească sâmbătă un urmaş răsăritean de vază al acelor saxoni. Pe Klaus Iohannis, preşedintele României.

Pe care nu puţini nemţi, şi mai cu seamă şeful Consiliului de Administraţie al Premiului Carol cel Mare, social-democratul Jürgen Linden, continuă să-l creadă, netulburaţi de ştiri mai noi, ceea ce-l mai considerau în 2020 şi mulţi români: un mare european şi un reprezentant onorabil al valorilor occidentale, asumate de România când a aderat la NATO şi la Uniunea Europeană. Ce minunat ar fi fost să nu i se schimbe comportamentul şi percepţia!

Cine e premiantul clasei

Or, cine şi cum este preşedintele Iohannis cu adevărat a început să iasă la iveală clar, între Carpaţi şi Dunăre, când, din interese meschine, de putere, ”pupila” lui Iohannis, premierul Cîţu, a aruncat România, sub patronaj prezidenţial şi cu susţinerea Cotrocenilor, în crasă antireformă, în uselism şi în criză politică şi guvernamentală. Una, din care ţara, vai, nu e probabil să mai iasă mult timp, nici cu preţul anticipatelor, şi cu atât mai puţin cu preţul îngropării guvernării de centru-dreapta.

Or, profilul "Grivco" al preşedintelui şi aparent strania sa metamorfoză par să fi scăpat dregătorilor occidentali. Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a deplasat recent la Bucureşti şi l-a vizitat şi pe Iohannis la Palatul Cotroceni, întărind voluntar sau involuntar echipa executivă care propulsase România într-o amplă criză nu doar politică şi guvernamentală, ci şi de credibilitate. Cu atât mai mult cu cât, la doar câteva zile înaintea vizitei şefei CE, erau scufundate în incorectitudine şi derizoriu alegerile pentru şefia PNL, soldate cu o prea puţin legitimă şi credibilă victorie a lui Florin Cîţu, de vreme ce scrutinul, dixit G4Media, fusese ”marcat de controlul strict al votului: delegaţii şi-au fotografiat buletinele şi au intrat câte doi în cabinele de vot”.

Sala Încoronării în Primăria den Aachen - locul decernării Premiului Carol cel Mare

Nu mai puţin grav, ba poate chiar mult mai grav, preşedintele României a încălcat flagrant Constituţia propriei sale ţări, care-i cere să nu fie partizan, susţinându-l făţiş, atât la Congresul PNL cât şi înaintea lui, pe candidatul Cîţu, un premier ce ”a încălcat” la rândul său ”legea prin mituirea primarilor PNL”, după cum, între altele, relevă aceeaşi serioasă publicaţie românească.

Ce nu se prea ştie despre Klaus Iohannis

Ştiu oare germanii din Aachen sau de la Berlin ce nota recent fostul ministru român al sănătăţii, Vlad Voiculescu? Lui, premierul, susţinut de preşedinte, i-a respins în lupta pentru salvarea de vieţi ameninţate de Covid "propunerile...de a-i prioritiza pe cei cu adevărat vulnerabili şi de modificare a unei Hotărâri de Guvern...existente...alocările CNCAV (favorizând) centrele închise destinate 'esenţialor' (armată, SRI, STS etc.), dar neaccesibile publicului, inclusiv bătrânilor şi bolnavilor”.

De ce? ”Nu erau bătrânii şi bolnavii pentru domnii Iohannis şi Cîţu o prioritate? Erau mai importanţi 'esenţialii'?" Or, ”94,5% din decese sunt din rândul celor bolnavi (cei cu comorbidităţi), 85,8% din decese sunt din rândul celor bătrâni (persoane peste 60 ani). Iar din totalul celor decedaţi, 92% nu fuseseră vaccinaţi. Am vorbit atunci pe şleau despre nevoia de a îi proteja pe cei mai vulnerabili. dar şi despre nevoia transparenţei alocării vaccinurilor. Şocantă pentru mine atunci a fost liniştea ce s-a aşternut în sală. La fel ca la toate celelalte discuţii cu preşedintele, nimeni dintre cei prezenţi nu a îndrăznit să crâcnească. Răspunsul preşedintelui a venit sec: 'este decizia premierului'", scrie Vlad Voiculescu. Care aminteşte şi ce i s-a întâmplat apoi din voinţa premierului: după ce ”au fost prioritizaţi 'esenţialii', nu bătrânii, nu bolnavii, iar...Ministerul Sănătăţii a devoalat dimensiunea problemei publicând datele privind alocarea vaccinurilor, a trimis Corpul de Control şi cei deranjaţi au orchestrat o campanie media de defăimare împotriva echipei mele”.

Unde pui că protejatul preşedintelui a dat, colac peste pupăză, semne repetate că desconsideră nu numai viaţa românilor şi propriul său partid, făcut zob, precum şi Constituţia, ci şi prerogativele parlamentare, motive suficiente pentru ca să nu mai fie de mirare că, în România, observatori sobri, dotaţi cu experienţă şi sagacitate, au început să evoce suspendarea lui Iohannis.

”Obsesia preşedintelui de a-l menţine pe Cîţu premier dovedeşte că nu pricepe regulile de bază ale democraţiei. În acest caz, faptul că guvernul este sub controlul parlamentului, nu al preşedintelui. Iar parlamentul e suveran în deciziile sale, inclusiv în aceea de a-l suspenda pe preşedinte”, după cum notează, în Adevărul, Ştefan Vlaston. Care-şi explică ”obsesia lui Iohannis de a-l păstra pe Cîţu premier” reliefând că cel din urmă ”e singura persoană obedientă total preşedintelui...care nu distinge ce este corect şi ce nu în deciziile lui Iohannis. Pleacă de la premiza ca Iohannis e Mesia...”

Metamorfoza prezidenţială şi perplexitatea Germaniei şi Europei

Cîţu ca Cîţu. Dar Germania? Cu un astfel de preşedinte se afişează şefa creştin-democrată a Comisiei Europene? Tocmai lui i se decernează sâmbătă, spre stupoarea multor români care-şi doresc reforma şi succesul luptei anticorupţie, prestigiosul Premiul Carol cel Mare, o distincţie recompensând aderenţa la valori europene primită de personalităţi de incontestabilă valoare, ca Winston Churchill? Nu, serios? E uimitoare metamorfoza lui Klaus Iohannis? Pe mulţi îi uluieşte.

E poate însă explicabilă, ştiută fiind simpatia uriaşă de care preşedintele României se bucură de multă vreme mai ales în ţările de expresie germană. O atare popularitate impulsionează irepresibil la cei prin natură admirativi faţă de ei înşişi fala, vanitatea, semeţia, hybrisul, trufia.

Klaus Iohannis este laureatul Premiului Carol cel Mare 2020/2021

Apoi, în 2020, când s-a hotărât ca liderul de la Bucureşti, Iohannis, să-i urmeze lui António Guterres, laureatul Premiului Carol cel Mare al oraşului Aachen din 2019, şeful statului român părea un lider de cu totul altă factură, iar România părea pe cale să se dezbare fie şi ”pas cu pas”, dar eficient, de cleptocraţia sugrumând-o de multe decenii.

Rătăciri şi interese germane

Apoi, e-adevărat că se mai îmbolnăvesc şi românii, când tuşeşte Germania, aşa cum se molipsesc şi alţi esteuropeni, ca să-l parafrazez pe Minulescu elaborînd pe tema războiului ruso-nipon: ”la Paris, toata lumea tuseste parcă la fel. Pe masură ce ziarele anunţă noi victorii japoneze, gripa franco-rusă face tot mai multe ravagii”. Uneori, răsăritenii se pot contamina grav, ca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Şi da, Germania postelectorală e ocupată cu ea însăşi. E năucită de America lui Biden şi de retragerea ei catastrofală din Afganistan. Apoi, e copleşită de grija negocierilor pentru formarea viitoarei coaliţii la Berlin, de inflaţia galopantă, viguros stimulată de preţul triplat al gazului, ca şi de furia Rusiei, care o şantajează energetic, spre a obţine undă verde pentru gazoductul Nord Stream II.

Germania are, deci, prea puţin timp să asimileze ştirile din alte ţări, mai îndepărtate. În plus, şi României i se potriveşte în oarecare măsură faimoasa definiţie dată Rusiei de Winston Churchill, incapabil "să prevadă acţiunile Rusiei", care e "o ghicitoare învăluită în misterul din interiorul unei enigme". Dar, mai spunea el, "ar putea exista o cheie, care e interesul naţional rusesc. Or, nu poate fi în interesul securităţii ruse ca Germania să se implanteze pe malurile Mării Negre..."

Inversând ce e de inversat, e firesc să se afirme, că nu prea poate fi în interesul naţional al Germaniei să uite că e primus inter pares în Europa; că nu mai trăim în epoci feudale; că s-a ivit la orizont societatea informaţională, în stare să-i faciliteze vestului înţelegerea misteriosului spaţiu dintre Carpaţi şi Dunăre; şi că e şi mai puţin în interesul ei naţional să-şi discrediteze imaginea, mizând la Bucureşti pe un ins, fie el şi preşedinte, pentru care nu atât valorile naţionale şi europene, cât mai degrabă valorile Grivco par, până în pânzele albe, să aibă prioritate absolută.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle