Klaus Iohannis a acceptat propunerea de a o numi pe Corina Corbu în fruntea Secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme

Klaus Iohannis a acceptat propunerea de a o numi pe Corina Corbu în fruntea Secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de numire a judecătoarei Corina Alina Corbu, în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Magistratul a fost achitat recent într-un dosar de corupţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mandatul judecătoarei Corina Alina Corbu în fruntea secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme se va întinde pe o pedioadă de 3 ani de zile. 

Corina Alina Corbu a fost recent achitată de către judecătorii de la Curtea Supremă într-un dosar de corupţie. Ea a fost propusă la începutul lunii iulie de Secţia pentru judecători a CSM, după o decizie cu 6 voturi pentru şi 4 împotrivă, să ocupe funcţia de preşedinte a Secţie de Contencios Administrativ de la ÎCCJ.

Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme este una importantă, aici putând fi anulate actele Guvernului precum Hotărâri de Guvern sau ordine de miniştri. în plus, şeful Secţiei Contencios poate participa în Completul de 5 judecători în materie civilă care dă sentinţele privind sancţionarea magistraţilor.

La începutul lunii iunie Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Alina Corbu să se întoarcă în funcţiile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce aceeaşi instanţă le-a achitat definitiv în dosarul în care au fost acuzate de fapte de corupţie.

Magistraţii Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, judecători la Curtea Supremă, au fost acuzaţi de către procurorii DNA de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului sau cumpărare de influenţă.

În acel dosar procurorii au susţinut că, în perioada februarie 2010 – mai 2011, avocaţii Gherbovan şi omul de afaceri Gabriel Chiriac ar fi oferit mai multor judecătoare de la Curtea Supremă foloase, sub forma achitării unor petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti, dar şi excursii în străinătate, deplasări cu avionul, şi cadouri foarte scumpe (poşetă, pantofi ale unei renumite case de modă), în schimbul facilitării ori soluţionării favorabile a unor cauze aflate pe rolul Curţii, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările