Justiţia sârbă a respins extrădarea lui Sebastian Ghiţă

Justiţia sârbă a respins extrădarea lui Sebastian Ghiţă

Sebastian Ghiţă

Curtea Supremă a Serbiei a respins vineri solicitarea Ministerului român al Justiţiei privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă, anunţă presa sârbă, care precizează că în acest caz decizia finală revine Curţii de Apel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea a anunţat într-o declaraţie că Ministerul de Interne sârb i-a acordat lui Ghiţă azil, considerând că acesta este persecutat din raţiuni politice.

Din aceste considerente, instanţa nu a putut decât să respingă cererea de extrădare.

Cazul a fost transmis Curţii de Apel, căreia îi aparţine decizia finală în acest caz.

În urmă cu un an, atunci când Sebastian Ghiţă a fost reţinut la Belgrad, acesta a contestat măsura de extrădare în România afirmând că este supus unei „persecuţii politice”. Presa a vorbit la acel moment de o posibilă cerere de azil politic în Serbia, informaţie ce nu a fost ulterior confirmată.

 
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în nu mai puţin de cinci dosare penale. În primul dintre acestea, fostul deputat este judecat pentru dare de mită şi spălare de bani alături de foşti şefi din Poliţia şi Parchetul din Prahova, iar instanţa urmează să pronunţe sentinţa în data de 31 mai. Procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea cu executare. Într-un al doilea dosar, în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, dosarul se află în faza de apel la Curtea Supremă, pe fond inculpaţii fiind achitaţi. 
 
De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.  
 
citeste totul despre: