Jurnalistul român între curaj şi (auto)cenzură

Să fii jurnalist e o profesie pe muchie de cuţit, în România. Pericolele nu vin ca pe front, din cauza unei mine, şi nici din cauza unui guvern care te aruncă în închisoare dacă dezvălui corupţia de la vârful puterii.

În România, primejdia vine mai degrabă din confort şi lene intelectuală. Această profesie e cumva pe cale de dispariţie, fiindcă în mare parte s-a transformat în relaţii publice şi divertisment. La conferinţele de presă, de multe ori, întrebarea aşteptată nu este pusă şi, tot mai des, comunicarea politică este preluată ca atare fără să fie trecută prin filtrele de rigoare, fără să i se dea contextul mai larg şi fără să fie asezonată neapărat cu o expertiză critică, adecvată.

Uneori sunt de vină trusturile media, unde lucrează reporterii trimişi pe teren şi care au agende proprii, paralele cu interesul public. În aceste cazuri funcţionează indicaţiile de sus în jos şi chiar autocenzura, care este mai periculoasă, fiindcă perverteşte o profesie care nu poate supravieţui dacă nu are ca miză scoaterea la iveală a adevărului, dezvăluirea mecanismelor corupte ale puterii şi dezechilibrele statului de drept. Alteori, pur şi simplu, redacţiile nu au capacitatea de a-şi trimite oamenii pe teren şi principala ocupaţie a publicaţiilor a devenit aglutinarea ştirilor transmise de agenţiile de ştiri sau televiziuni. De multe ori, când vine vorba, de pildă, despre dosarele istorice, la care justiţia autohtonă lucrează de aproape 30 de ani, cei care scriu nu înţeleg despre ce este vorba, nu ştiu ce s-a întâmplat în decembrie 1989 sau la mineriadele din 1990. Istoria recentă este pentru unii jurnalişti tineri un hău plictisitor, în vreme ce Justiţia a devenit un subiect marginal pentru multe trusturi de presă, care vor să dea impresia că anticorupţia este fie un moft, fie o armă politică folosită prea mult împotriva marilor infractori, care ar merita mai multă deferenţă. 

Au mai rămas câţiva jurnalişti care şi-au păstrat curajul şi independenţa, care nu se cocoşează din cauza presiunilor din politică, justiţie sau chiar din partea marilor servicii de informaţii şi care continuă să scrie detaliat despre lucrurile urât mirositoare din măruntaiele politicii româneşti, despre interconexiunile politicii cu justiţia sau chiar despre presa care face sluj politicii. Aceştia sunt puşi la zid de colegi din presă. Recent, Raportul Departamentului de stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în România a menţionat cazul filajului jurnaliştilor şi magistraţilor de anul trecut, la capitolul „Violenţe şi hărţuire la adresa jurnaliştilor”. Este vorba despre filajul împotriva lui Alex Costache, de la TVR, Cosmin Savu de la Pro TV şi a magistraţilor Horaţiu Radu şi Răzvan Păştilă.

Imaginile în care cei patru s-au întâlnit, în mod privat, pentru o aniversare, au apărut la RTV, companie înfiinţată de Sebastian Ghiţă, refugiat petru moment în Serbia din cauza dosarelor pe care le investighează procurorii anticorupţie. Apoi clipul video a fost preluat de Evenimentul Zilei, condus de Dan Andronic, şi de Gândul, controlat de familia lui Radu Budeanu, ambii condamnaţi penal. Aceste instituţii de presă au prezentat imaginile drept dovadă a unui pretins complot dintre magistraţi şi jurnalişti privind selecţia procurorilor şefi.

În plus, în operaţiunea de filaj apare şi un fost ofiţer SRI, iar resursele folosite fac parte dintr-un arsenal profesionist pe care o redacţie obişnuită nu şi l-ar permite, potrivit documentelor văzute de G4media.

Alt caz menţionat de Raportul Departamentului de Stat este cel al jurnalistului Sebastian Oancea, de la Vrancea24, care a fost hărţuit cu procese de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, împotriva căruia a câştigat patru dintre ele, după ce a dezvăluit abuzurile şi corupţia pe care le-ar fi încurajat fostul lider local al PSD. Sunt multe alte situaţii în care jurnaliştii rezistă presiunilor, cum e cazul celor de la G4media, al jurnalistului Virgil Burlă, care le-a arătat, anul trecut, ministrului Justiţiei şi preşedintelui cât de vulnerabilă e cea pe care ei au numit-o, în cele din urmă, procuroare-şefă antimafia, sau al celor de la Rise Project, cărora Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal le-a trimis o scrisoare, ameninţându-i cu o amendă de 20 de milioane de euro şi cerând dezvăluirea surselor jurnalistice, după publicarea unui material referitor la TelDrum. 

Dezvăluirile îl vizau în acel moment pe Liviu Dragnea, care controla majoritatea instituţiilor publice, în acea perioadă. În presa locală sunt, de asemenea, oameni curajoşi, care încearcă să-şi păstreze autonomia şi independenţa dar, pentru toţi, aceste deziderate devin tot mai dificile, mai ales în absenţa resurselor. Salariile scad, iar lucratul în trei schimburi, la ştiri, spre exemplu, este considerat ingrat. De aceea, mulţi jurnalişti fac probabil unele servicii, pentru a reuşi să obţină un loc în administraţia publică, unde salariile sunt de 2-3 ori mai mari, dacă nu chiar în zona consultanţei politice, unde veniturile ar putea fi chiar mai generoase. În ultimul raport făcut de Centrul pentru Jurnalism Independent, o jurnalistă din Deva, care pe moment şi-a abandonat profesia, mărturiseşte că în judeţul Hunedoara există acum mai mulţi jurnalişti în instituţiile publice decât în redacţii. 

Per total, calitatea muncii jurnalistice scade, nu doar fiindcă superficialitatea multora dintre cei rămaşi în branşă a crescut pe măsură ce conştiinţa lor a scăzut, ci şi pentru că mulţi jurnalişti cu experienţă s-au retras în domenii mai bine plătite sau pentru că redacţiile s-au micşorat foarte mult sau pentru că mogulii supravieţuiesc încă şi duc mai departe televiziunile care sabotează politicile anticorupţie, între ele RTV, Antena 3, Realitatea Plus, Aleph News, Metropola Tv.

Agonia presei autohtone are loc pe fondul unor ritualuri care au dus, cel puţin, la compromiterea parţială a jurnalismului, pe fondul jocurilor de forţă făcute de unii patroni de presă care au la activ condamnări penale, al peisajului dat de fostul şef al SRI, care a spus de mai multe ori că Serviciul Român de Informaţii are agenţi acoperiţi în diferite redacţii, autodemascărilor de tipul celei exersate de ofiţerul acoperit, Robert Turcescu şi al presiunilor permanente făcute prin diferite pârghii, de Fisc si alte instituţii ale statului împotriva unor redacţii mici, dar foarte influente.

Sabina Fati - Deutsche Welle