Jurnaliştii norvegieni, rezervaţi cu privire la un abuz al autorităţilor în cazul copiilor luaţi de la familia Bodnariu

Cazul familiei Bodnariu a împărţit opinia publică din România în două tabere. În Norvegia, însă, cazul a fost relatat doar de câteva publicaţii, una dintre ele fiind ziarul naţional creştin „Vårt Land“. Doi jurnalişti, care au publicat informaţii despre familia căreia i-au fost luaţi cei cinci copii în noiembrie, anul trecut, explică de ce sunt sceptici cu privire la acuzaţiile aduse sistemului de Protecţie a Copilului din Norvegia (SPC).

Deşi în Norvegia nu este o obişnuinţă ca presa să scrie despre cazurile Protecţiei Copilului, tocmai fiindcă sistemul este unul foarte închis astfel încât să nu permită stigmatizarea copilului, iar informaţiile nu se pot obţine decât dintr-o singură sursă, jurnaliştii ziarului „Vårt Land“ au fost interesaţi de cazul familiei Bodnariu din cauza argumentelor care au apărut iniţial în presă: acuzaţiile de „îndoctrinare religioasă“. „Suntem un ziar creştin şi acoperim de multe ori subiecte care ţin de libertatea religiei. Astfel că această acuzaţie ne-a făcut curioşi, dar nu am găsit – până acum – niciun adevăr în legătură cu ea“, explică Erlend Friestad, într-o conferinţă prin Skype organizată de „Salvaţi Copiii“ România. 

O altă informaţie care a apărut în presă, dar care s-a dovedit a fi falsă, este cea conform căreia cei cinci copii ai familiei Bodnariu vor fi daţi spre adopţie. Trygve W. Jordheim, jurnalist norvegian, susţine că o astfel de campanie de acuzaţii neadevărate care fac înconjurul presei nu pot decât să dăuneze familiei Bodnariu, precum şi opiniei publice. „Din câte ştim până acum, este un caz normal al SPC şi nu au existat dovezi că ar fi ceva special. Evident că astfel de intervenţii ale SPC sunt drastice, dar avem cazuri în Norvegia în care Protecţia Copilului ar fi trebuit să intervină mai devreme. Un băiat de 8 ani a murit din cauza violenţei aplicate de tatăl său vitreg. Acum ambii părinţi sunt în închisoare“.

Jurnaliştii norvegieni care au discutat cu jurnaliştii români, în cadrul acestei intervenţii, nu neagă că sistemul are nevoie de schimbări sau îmbunătăţiri, tocmai fiindcă în unele cazuri intervine prea drastic, iar în altele, deloc. În ajunul Anului Nou, o fată de 13 ani a murit prin înfometare, după ce fusese agresată la şcoală de colegii ei. Mama fetei nu a ştiut cum să acţioneze şi a decis să o ţină acasă, fără să aibă grijă de ea. Deşi SPC a fost înştiinţat despre caz, aceştia nu au intervenit la timp, iar tânăra a murit. Poliţiştii care au lucrat la acest caz au declarat că fata avea o tulburare de alimentaţie de mai mult timp, iar mama nu a făcut nimic în acest sens. Poliţia a arestat-o pe mama copilei, acuzând-o de neglijenţă gravă.      

Jurnaliştii norvegieni Erlend Friestad şi Trygve Jordheim FOTO Bård Bøe

Familia refuză să dezvăluie dosarul de la Protecţia Copilului

Reporterul Erlend Friestad spune că a încercat să ia legătura cu familia Bodnariu şi să afle mai multe detalii despre acuzaţiile care s-au propagat în presă. A vorbit cu avocatul familiei pentru a-i propune acestuia să dezvăluie dosarul pe care familia Bodnariu l-a primit din partea Protecţiei Sociale în momentul în care sistemul a venit să ia copii, însă s-a lovit de refuzul avocatului şi al familiei. „Este o frustrare şi pentru noi că nu putem obţine informaţiile, dar dacă familia Bodnariu ar fi avut ceva de câştigat prezentând public documentele, ar fi făcut-o. În acest caz, însă, refuzul lor îmi ridică semne de întrebare“, explică jurnalistul. Legea nu le interzice părinţilor să publice documentele cu privire la acuzaţiile aduse. 

Pentru că nu cunosc detaliile cazului, cei doi jurnalişti nu vor să-şi exprime o opinie vehementă. Cu toate acestea, Trygve Jordheim susţine că nu cunoaşte niciun caz în care copiii să fie luaţi de SPC şi apoi daţi spre adopţie din cauza unor acuzaţii de violenţă domestică – acuzaţii care i-au fost aduse şi familiei Bodnariu, anchetată acum, în paralel, de Poliţie. Procurorul de caz, Sissel Kleiven, nu a specificat însă pentru ce fel de abuz este acuzat cuplul Bodnariu. „În mod normal, SPC nu reacţionează luând copiii din familiile lor, dacă părinţii sunt deschişi unei colaborări cu sistemul: să fie îndrumaţi, sfătuiţi, ajutaţi să-şi schimbe atitudinea faţă de copii. Dar în cazul Bodnariu nu avem de unde să ştim dacă ei au refuzat sau nu acest ajutor sau dacă SPC a intervenit în regim de urgenţă. Dacă au făcut asta, înseamnă că au evaluat situaţia într-atât de gravă“, adaugă Trygve Jordheim.

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi Copiii“ România, prezentă la discuţia cu cei doi jurnalişti, precizează că o parte dintre români nu consideră că pălmuitul copiilor este ceva grav, ci mai degrabă un instrument educativ. „Mulţi părinţi îi judecă pe copii ca fiind proprietatea lor. Nu vreau să generalizez, nu toţi oamenii din România gândesc aşa. În ultimii 12 ani, am văzut o scădere de 20% în atitudinea această punitivă asupra copiilor, dar este nevoie de educaţie, este necesar ca legea să se aplice cu adevărat. Cazul Bodnariu a pus pe masă toate convingerile şi atitudinile românilor despre subiectul violenţei domestice“. Preşedintele „Salvaţi Copiii“ România precizează că „obişnuinţa violenţei este înrădăcinată în mintea românilor“, dar că aceştia trebuie educaţi şi ghidaţi. 

„În România 63% din copii sunt educaţi cu pedepse fizice şi verbale, psihologice, iar legea este aplicată doar în cazuri extreme şi rareori în cazuri mai uşoare” (Gabriela Alexandrescu, Preşedinte „Salvaţi Copiii“ România)

„Sistemul e bazat pe un principiu biologic“

Copiii preluaţi de SPC sunt plasaţi iniţial în „case de urgenţă“, unde pot locui până la trei luni. Aceste familii sunt angajate de Protecţia Copilului pentru a fi la dispoziţia copilului 24 de ore din 24. „Nu este un job prea bine plătit şi nici nu sunt foarte mulţi doritori“, povesteşte Trygve Jordheim. Jurnalistul spune că, la fel ca în România, şi în Norvegia familia este un „tot unitar puternic, întregul sistem fiind bazat pe principiul biologic care înseamnă ca părinţii să-şi crească propriii copii“. Acesta este obiectivul sistemului care, dacă nu are alte motive, îşi propune să menţină unitatea familială. „Sistemul vrea să aducă înapoi copiii în familiile lor, dacă nu se pune problema unor persoane bolnave psihic sau dependenţi de droguri“, adaugă el. 

În ceea ce priveşte adopţia, reporterul Erlend Friestad susţine că este extrem de rar ca sistemul să ia copiii dintr-o familie şi să-i dea spre adopţie. Astfel de situaţii au loc de maximum 20-30 de ori pe an şi în cazuri extreme unde nu mai există speranţă şi nici semne că părinţii ar putea să mai aibă grijă de propriii copii. 

Conform statisticilor, cele mai multe cazuri în care copiii sunt luaţi de SPC apar în cadrul familiilor norvegiene, dar cazurile din familiile de imigranţi sunt mai răsunătoare în mass-media şi din cauza atenţiei şi implicării internaţionale. Protecţia Copilului are aproximativ 50.000 de copii în sistemul lor. Din aceştia, spune Erlend Friestad, 20% nu sunt cu părinţii lor. Restul de 80% se află sub un fel de ghidare, supraveghere, alături de părinţi.

Reacţia Sistemului Protecţiei Copilului din Norvegia 

Practicile sistemului Protecţiei Copilului din Norvegia, blamate cu vehemenţă de o bună parte a românilor care s-au exprimat pe acest caz, sunt explicate pentru „Adevărul“ şi de un reprezentant „Bufdir –– Directoratul pentru Copii, Tineri şi Familie din Norvegia“. Bufdir nu se ocupă de cazuri individuale, motiv pentru care nu se poate pronunţa pe situaţia familiei Bodnariu.  

În Norvegia, ca şi în România, este interzis, prin lege, să aplici pedepse fizice sau psihice, chiar şi ca măsuri educative. Dacă se descoperă că un copil a fost expus unui tratament violent, un prim efort este acela de a încerca să-i ajute pe părinţi să-şi schimbe comportamentul prin măsuri voluntare. În cele mai multe cazuri, măsurile voluntare sunt îndeajuns, în timp ce un ordin de plasament este dat în mai puţin de trei din zece cazuri şi doar în situaţiile foarte grave. În 2013, statisticile prezentate pe site-ul Directoratului pentru Copii, Tineri şi Familie din Norvegia arată că 1.609 de copii au fost luaţi de acasă în regim de urgenţă. Bufdir susţine însă că, deşi „este foarte dificil pentru un copil să fie separat de părinţii şi de fraţii săi, aceste dificultăţi sunt mai puţin traumatizante decât traiul în condiţii care-l afectează fizic şi psihic“.

Cele mai multe sesizări depuse la Protecţia Copilului vin chiar din partea părinţilor care cer ajutor sistemului 

Instituţia norvegiană oferă o explicaţie asupra cazurilor în care copiii sunt luaţi din familiile lor: „un ordin de plasament este dat doar dacă sistemul observă deficienţe grave în grija de zi cu zi a copilului sau dacă acesta este supus unor violenţe puternice, abuz sau neglijenţă. Un astfel de ordin însă nu poate să treacă decât dacă este aprobat de Consiliul Regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual. Ca o regulă principală, copiii cu vârsta peste 15 ani pot participa la caz, dar toţi copiii au dreptul de a fi ascultaţi“.

Pe de altă parte, Bufdir susţine că SPC nu are obligaţia de a oferi consiliere părinţilor dacă un copil este expus unui tratament care îi poate afecta sănătatea şi dezvoltarea şi dacă sistemul are deja informaţii care îi indică faptul că nu este îndeajuns să ofere consiliere părinţilor. În astfel de cazuri, sistemul poate interveni direct şi în regim de urgenţă.

Pentru că mai multe acuzaţii de abuz au fost aduse SPC de-a lungul timpului, iar acestea au escaladat odată cu situaţia familiei Bodnariu, Directoratul pentru Copii, Tineri şi Familie din Norvegia explică de unde consideră ei că apar astfel de incriminări: „Am văzut recent că SPC este un sistem dificil de înţeles pentru străinii care se stabilesc în Norvegia. De exemplu, poate fi complicat să înţelegi că o instituţie publică precum SPC poate interveni în viaţa privată sau într-o familie şi poate lua în grijă copiii din acea familie. Nu există însă niciun fel de diferenţe între copiii din familii norvegiene sau cei din familii de imigranţi“.