Jurnaliştii britanici recidivează. Românii, jigniţi grav şi fără noimă într-un documentar Channel 4

Jurnaliştii britanici recidivează. Românii, jigniţi grav şi fără noimă într-un documentar Channel 4

Ştefan strigă în introducerea filmului că „iubeşte ajutoarele sociale” din Marea Britanie. Doar 2.500 dintre cei peste 100.000 de români care locuiesc în Anglia iau ajutoare. FOTOGRAFII Channel 4

Un documentar realizat de postul Channel 4, cu titlul „Vin românii”, prezintă poveştile tragi-comice ale unor personaje care nu vorbesc engleza - şi care nu vorbesc prea bine nici limba română - care vin în Marea Britanie fără a avea un loc de muncă sau adăpost. Reprezintă doar o minoritate, spune într-o engleză stricată naratorul, un ţigan din România. Este singura referire la românii care nu fură şi nu cerşesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

La mai bine de un an de la isteria privind hoardele de români care urmau să invadeze Marea Britanie, presa din Regatul Unit reia subiectul, deşi ultimul an nu a adus valul de imigranţi propăvăduit de presă şi UKIP, partidul de extremă dreapta catalogat drept rasist şi homofob, dar care se află acum pe primul loc în preferinţele britanicilor. 
 
Channel 4 a difuzat marţi primul episod din documentarul „Vin românii”, la care o echipă de jurnalişti a început să lucreze de anul trecut pe vremea asta. Este primul proiect jurnalistic britanic care şi-a propus să trateze subiectul din perspectiva imigranţilor, motiv pentru care documentarul a primit recenzii foarte bune din partea jurnaliştilor angajaţi la organizaţii media puternice precum „The Guardian”, „The Independent” sau „Metro”.  

Însă, deşi îşi propune să oglindească „viaţa reală a imigranţilor români din Marea Britanie”, primul episod cuprinde doar poveştile unor români care încalcă legile Regatului Unit, care au plecat spre Anglia convinşi că-şi vor găsi de muncă deşi engleza lor se limitează la OK şi, pentru cazurile când conversaţia se lungeşte, „very OK”. 
 
Cazul lui Sandu şi al fiului său, Florin, care nu înţeleg nici măcar când cineva le oferă un loc de muncă, nu mai necesită alte explicaţii. Cei doi bărbaţi, unul de 50 de ani, celălalt pe la 30, au plecat din ghettoul din Baia Mare, unde trăiau câte 10 într-o cameră minusculă, fără utilităţi, cu microbuzul direct la Liverpool. 


După ce a urmărit documentarul realizat de Channel 4, un jurnalist de la „The Guardian” îşi începe recenzia cu o scenă dintr-o astfel de încăpere sinistră, în care Sandu l-a aşezat în genunchi, la colţ, pe unul dintre cei nouă copii pe care-i are. Băiatul era pedepsit pentru că a dat cu pietre în fraţii săi. 
 
Acum, ca să fim cinstiţi, nu prea ai mare lucru de făcut în anusul urban cunoscut ca Baia Mare în afară de a te bate sau de a arunca cu pietre. Ei, cel puţin până când eşti destul de mare pentru a începe să inhalezi serios aurolac şi să-ţi dizolvi neuronii şi viitorul în diluant de vopsea. Sau poţi veni în Marea Britanie. Aici poţi munci din greu pentru o viaţă mai bună, pentru tine şi familia ta, şi în acelaşi timp să impulsionezi economia britanică. Sau să-i tâlhăreşti pe localnicii orbi, să le furi locurile de muncă şi din buzunare, să abuzezi de ospitalitatea lor şi să le seci sistemul de ajutoare sociale, cel mai probabil să le furi femeile, de asemenea (odată ce ţi-ai reparat dinţii de rahat pe gratis, datorită sistemului de sănătate din Marea Britanie). Depinde doar cum alegi să vezi lucrurile.
 
Autorul articolului pare însă convins că transmite un mesaj pozitiv în întreaga dezbatere privind imigranţii români, ideea sa de bază fiind că n-are cum să nu-ţi fie milă de aceşti oameni care trăiesc ca animalele. Despre cei care nu reuşesc să-şi găsească de muncă în Marea Britanie, autorul scrie că sunt nevoiţi să se întoarcă în „iad - Baia Mare”. 
 
Pe scurt, recomandarea jurnalistului „The Guardian” este că documentarul trebuie urmărit negreşit. „Nu doar că este plăcut de vizionat, dar este echilibrat - nu este nici arogant, nici puritan. Documentarul «Vin Românii» este emoţionant şi uman, partea personală a unei poveşti politice. La fel cum este o poveste importantă, de asemenea, pentru alegerile care vin, dar şi pentru această parte de lume. Nu poţi cere mai mult de la un documentar.”
 
Un alt principal cotidian britanic, „The Independent”, laudă documentarul. „Aţi văzut câteva documetrare despre imigranţi până acum, dar n-aţi mai văzut unul ca acesta, în trei părţi, realizat de Channel 4. Asta pentru că «Vin românii» este realizat integral din perspectiva imigranţilor, iar această abordare frustă asupra acestei dezbateri cu repetiţii aduce un suflu nou”. „Metro” a făcut o listă cu şase motive pentru care britanicii ar trebui să urmărească documentarul. 
 
Acest prim episod, catalogat de presa din Albion drept „echilibrat” şi „reprezentativ pentru imigranţii români din Marea Britanie” este bazat pe patru personaje din România: 
 
1. Alex, care ziua mătură străzile pe care doarme noaptea. Alex a stat câţiva ani în Canada, de aceea ştie engleză. În afară de Alex, un singur alt român ştie să vorbească engleză în tot filmul. Este vorba de Dorin, care-şi spune John în Marea Britanie, şi care este cel mai probabil unul dintre românii care trăiesc pe spatele conaţionalilor mai nefericiţi. Fără nicio explicaţie, acest Dorin/John primeşte trei români pe care nu-i cunoaşte în casa lui din Liverpool - printre care Sandu şi Florin - cărora le lasă neîngândurat cheile casei. Dorin apare însă doar câteva secunde în film. 
 
 
Alex ştie engleză suficient de bine pentru a face glume şi pentru a „umaniza” în ochii britanicilor masa imigranţilor români fără chip. „Nu-i nicio problemă dacă dorm pe străzi. Cât timp le curăţ, ar trebui să am dreptul să dorm pe ele”, râde el. În selecţia făcută de jurnaliştii britanici, Alex este singurul care reuşeşte să ridice şi câteva argumente corecte, amintite de mai multe ori în dezbaterea privind românii care „fură joburile britanicilor”.  
 
„Da, luăm joburi, dar joburi de rahat, facem curăţenie pe străzi sau joburi periculoase, lucrăm cu azbest sau aşa ceva. Dacă mă întrebaţi pe mine, aceste joburi n-ar fi făcute de altcineva, chiar dacă n-am fi noi aici”. Acum fix un an, exact acelaşi lucru recunoştea şi Tim Aker, unul dintre locotenţii notoriului Nigel Farage, preşedintele UKIP, într-un interviu acordat „Adevărul”. Pe scurt, politicianul care tuna împotriva românilor care veneau să fure joburile britanicilor obligaţi din cauza şomajului să trăiască din ajutoare a recunoscut că, de fapt, tinerii britanici preferă să trăiască din beneficiile sociale pentru că joburile disponibile sunt plătite prea puţin. Dar asta, ne-a explicat Aker, este tot vina noastră, pentru că imigranţii români „au stricat piaţa” acceptând salarii prea mici. 
 
2. „Mândrul ţigan” - după cum se autocaracterizează - Alex Fechete Petru, care este şi naratorul primului episod. Povestea lui n-a fost prezentată încă, ni se arată doar scurt cum trăieşte alături de „soţia lui ţigancă şi bebeluşul lui ţigan” într-o singură cameră, unde dorm pe o canapea pusă-n faţa aragazului. „Chiar şi câinele e ţigan”, râde toată familia. Alex vorbeşte prost engleza, dar cu toate acestea i s-a încredinţat rolul de narator. Nu este clar şi nu se precizează nicăieri dacă şi-a scris singur replicile, dar le citeşte fără intonaţie şi făcând greşeli elementare precum a spune „mens” (en. bărbaţi, corect este men) şi „womans” (en. femei, corect este women). 

 
Comicul este accentuat de faptul că greşeala apare încă din introducerea documentarului, când Alex vorbeşte despre cei 20.000 de imigranţi români ajunşi anul trecut în Marea Britanie, dintre care „majoritatea mens and womans sunt profesionişti cu cele mai bune instruiri”. „Dar nu vreau să vă mint. Sunt şi români care vin fără loc de muncă şi fără adăpost. Şi aceşti ţigani sunt cei care sperie şi rahatul din voi”, continuă Alex. Şi, pentru că aceste glume ies din gura unui narator român, care-şi declară de la primele cuvinte mândria de a fi ţigan, jurnaliştii scapă de inconfortabilele acuzaţii de rasism. 
 
Introducerea, de fapt, este o însăilare de astfel de stereotipii care umblă cu mâna întinsă pe străzile britanice. Alex citeşte că una din cinci persoane fără adăpost din Londra este din România, însă nu citează nicio sursă pentru aceste statistici. 
 
3. Sandu, tatăl a opt copii, care trăieşte alături de ei şi soţia sa în ghettoul din Baia Mare. „Din 1999 trăim în sărăcia asta”, spune Sandu. „Din 1999 trăim în gaura asta de iad”, traduc jurnaliştii britanici. Apoi, vocea naratorului român explică scurt şi cuprinzător disperarea acestuia: „dacă nu-şi va scoate copiii din acest căcat, se vor sălbătici”. 
 
 
Sandu îşi ia fiul cel mare, Florin, şi pleacă la Liverpool fără să aibă locuri de muncă. Seara dinaintea plecării este, bineînţeles, de sărbătoare, cu manele şi băutură şi o femeie fericită care strigă „Trăiască Anglia! Trăiască Regina!”. 
 
„Suntem siguri că englejii o să ne întingă o mână mai mare”, e convins Sandu. Nu am scris din greşeală „întingă” în loc de „întindă”. Aşa spune Sandu. Bărbatul reprezintă, într-adevăr, coşmarul contribuabililor britanici. N-are loc de muncă, dar vine, nu vorbeşte deloc engleză, are dantura foarte stricată - un principal punct în dezbatere l-au reprezentat cei care-şi repară dinţii gratuit, profitând de sistemul britanic de sănătate - şi are de gând să-şi aducă toate familia cât mai repede lângă el, în Marea Britanie. E convins că, spre deosebire de România, unde se simte marginalizat, în Marea Britanie vor fi şi ei în sfârşit „alături de oameni care ne doresc”. 
 
4. Ştefan este însă cel mai enervant personaj care, după cum spune jurnalistul „The Guardian”, te va face să-ţi doreşti să dai cu pumnul într-un zid de nervi. „I love your social security, I love your benefits, I love your money, England/ Iubesc ajutoarele voastre sociale, iubesc beneficiile, iubesc banii tăi, Anglia!”, strigă Ştefan în introducerea documentarului. Probabil că scenele au fost filmate însă la câteva luni de când se afla în Marea Britanie, pentru că atunci când a ajuns, nu ştia să vorbească deloc engleză. 
 
 
Ştefan îşi repară dinţii pe banii britanicilor - doctorul care-l ajută este tot imigrant, dar indian. Alex din Canada îl ajută pe Ştefan imediat ce ajunge în Londra. „Vezi turnul? Acolo este McDonalds-ul românilor.”
 
Jurnaliştii au urmărit povestea lui Ştefan luni bune, cum s-a minunat că a primit bani deşi n-a făcut nimic - ajutorul de şomaj - şi cum s-a dus la un interviu pentru job şi s-a uitat lung la angajator când acesta i-a cerut, în engleză, să-i arate care e mâna stângă. Povestea lui Ştefan este considerată însă şi cea mai înduioşătoare. El are acasă o fetiţă bolnavă, cu un picior care a rămas strâmb după ce a căzut un calorifer pe ea când era mică. El este prezentat ca tatăl care ar face orice pentru a-şi ajuta copilul să se însănătoşească. Însă, pentru că nu vorbeşte deloc engleză, singurul job pe care-l poate face este să se costumeze şi să stea pe stradă în speranţa că turiştii vor vrea să facă poze cu el. La finalul zilei îşi numără mărunţişul primit: „şase cincezi şi-o rublă rusească”. 
 
La cinci luni de când a sosit şi după ce a urmat cursuri gratuite de engleză, Ştefan se reîntoarce în locul în care a fost refuzat pentru că nu ştia să vorbească limbalui Shakespeare. „Cum o mai duci?”, îl întreabă angajatorul. „OK”, răspunde Ştefan. „Cum e Londra?”, continuă britanicul, vrând să-i testeze abilităţile românului. „Very OK”, răspunde acesta. Încă o dată, a fost refuzat, dar de data aceasta a primit un formular pe care trebuie să-l completeze. 
 
Până acum, câteva dintre asociaţiile de români din Marea Britanie au reacţionat, la fel şi ambasadorul român la Londra, Ion Jinga. „În urma publicării, de către postul de televiziune Channel 4, a sumarului de prezentare a documentarului, Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, a transmis o scrisoare producătorului emisiunii, Katie Buchanan, exprimând surprinderea şi dezamăgirea cu privire la conţinutul mesajului de promovare şi, totodată, speranţa că situaţia va fi corectată, că documentarul va avea un conţinut obiectiv şi nu va prezenta o imagine distorsionată a ansamblului comunităţii româneşti din Marea Britanie”, a transmis misiunea diplomatică într-un comunicat. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările