Jurnalist italian: România trebuie să fie atentă să nu repete erorile care au însoţit campania anticorupţie italiană - „Mani Pulite“

După 25 de ani de la operaţiunea „Mani Pulite“, care a zguduit clasă politică din Italia dominată de corupţie, singurul câştig a fost acela că finanţarea partidelor politice a devenit transparentă, susţine jurnalistul italian Paolo Gianlorenzo, de la EtruriaNews.it, care a acordat „Adevărul“ un interviu în exclusivitate.

La 17 februarie 1992, un magistrat din Milano, Antonio Di Pietro, care s-a folosit ulterior de lupta anticorupţie pentru a-şi face o carieră în politică, a dispus arestarea lui Mario Chiesa, un reprezentant obscur al Partidului Socialist Italian (PSI), dând astfel startul operaţiunii „Mani Pulite“ (Mâini Curate).

Sutele de anchete şi arestări care au urmat au decapitat clasa politică de la acel moment dezvăluind corupţia sistemică a acesteia, deschizând calea, în 1994, lui Silvio Berlusconi, şi el acuzat ulterior de corupţie.

Însă în pofida impactului enorm al „Mani Pulite“, Italia rămâne cu regularitate lovită de scandaluri de corupţie, de la cele care l-au avut în centru pe Berlusconi şi până la reţeaua amplă „Mafia Capitale“ la Roma.

Jurnalistul italian Paolo Gianlorenzo, de la EtruriaNews.it, susţine că operaţiunea „Mani Pulite“ a avut mai mult consecinţe nefaste. Politicienii îndepărtaţi în urma acţiunilor justiţiei au fost înlocuiţi de personaje obscure, fără nicio expertiză politică. Mai mult, operaţiunii „Mani Pulite“ i-au căzut victime şi foarte mulţi oamenii nevinovaţi, într-o adevărată „vânătoare de vrăjitoare“. Din acest motiv, jurnalistul cred că lupta anticorupţie din Italia a fost un eşec.

De ce nu a avut succes lupta anticorupţie din Italia

„Adevărul“: Şi în România este în desfăşurare o campanie anticorupţie, asemănătoare, într-o oarecare măsură, cu cea din Italia. Puteţi să faceţi o comparaţie între ce s-a întâmplat în Italia şi ce se întâmplă în prezent în România?
Paolo Gianlorenzo: Ceea ce este important este ca România să înţeleagă care au fost efectele nocive ale „Mani Pulite“, pentru a nu repeta aceaşi greşeli.

Vedeţi totuşi asemănări între cele două campanii anticorupţie?
Sunt foarte multe similitudini, pentru că şi în Italia sistemul juridic s-a îndreptat împotrivia sistemului politic. Singurul lucru care s-a schimbat după „Mani Pulite“ este că partidele politice nu mai sunt finanţate cu bani privaţi, ci doar prin bani publici. Marea eroare care s-a întâmplat în Italia a fost că nu s-a mai ţinut cont de opinia publică, ci doar de acţiunile magistraturii împotriva politicienilor.

De ce nu a avut succes operaţiunea „Mani Pulite“?
Când magistraţii au devenit vedetele luptei anticorupţie, foarte mulţi oameni au devenit victime ale ale acestei campanii, deşi erau nevinovaţi. Au fost mulţi corupţi care au meritat să meargă la închisoare, dar pe lângă aceştia au fost şi foarte multe victime colaterale, victime ale sistemului. Unele dintre aceste victime au murit în puşcărie, s-au sinucis. Dacă stăm şi analizăm rezultatele luptei anticorupţie, vedem că aceşti oameni nu şi-au meritat soarta.

Justiţia a pornit o cruciadă în care au fost şi victime colaterale. Ce alte erori s-au mai făcut?
Şeful magistraturii, care era Antonio Di Pietro, s-a folosit de rolul central pe care l-a avut în lupta anticorupţie şi după ce operaţiunea „Mani Pulite“ s-a oprit, s-a folosit de asta ca de o trambulină politică. El a devenit şeful unuia dintre cele mai puternice partide din Italia. Dacă activitatea lui ar fi fost total loială oamenilor, ar fi rămas în magistratură. Eşecul „Mani Pulite“ se datorează şi lui. În campania electorală din februarie, pentru alegeri anticipate, Di Pietro a încercat să readucă în atenţie ce bine a făcut el Italiei prin lupta anticorupţie. Cu toate acestea, nimeni nu l-a ascultat.

Ce s-a întâmplat cu ceilalţi protagonişti ai operaţiunii „Mani Pulite“?
„Mani Pulite“ a pornit de la arestarea politicianului Mario Chiesa, în perioada în care partidele erau finanţate din bani privaţi, de la diverşi antreprenori, care aveau „deal-uri“ cu şefii partidelor. De multe ori, de aceste înţelegeri nu aveau cunoştinţă simpli politicieni, se cunoşteau doar la vârful partidelor. S-a început o vânătoare a politicienilor, ajungându-se la o „exterminare“ a clasei politice. Asta a creat goluri la nivel politic, iar astăzi nu mai există politicieni de referinţă, cu o istorie politică, cu o experienţă, pentru că au fost eliminaţi. Au fost înlocuiţi de oameni cu puţină experienţă, cu puţine capacităţi, fără să înţeleagă prea bine ceeea ce se întâmplă.

Ascensiunea populistului Beppe Grillo este, de pildă, un rezultat al vidului de expertiză politică creat de campania anticorupţie?
Atunci când politicienii importanţi sunt anihilaţi, indiferent dacă vorbim de Italia, Grecia, Spania, Franţa sau alte state europene, asta creează potenţial populismului. Dar, este fundamental să înţelegem că populismul nu face o ţară mai bună sau mai puţin coruptă. Rolul luptei anticorupţie duse de justiţie nu este să creeze haos, cum s-a întâmplat în Italia sau cum se întâmplă acum în România. Rolul justiţiei este să creeze ordine. Atunci când justiţia face ordine, ajută oamenii, dar când se creează haos, asta nu ajută la nimic.

Aţi sesizat o stare de haos în România?
Am sesizat, iar cel mai bun exemplu este ceea ce s-a întâmplat cu Ordonanţa 13. După de a fost adoptată de Guvern, oamenii s-au revoltat. În acelaşi timp, alţi oameni au luat apărarea Guvernului şi au ieşit, de asemenea, în stradă. Noi, europenii, beneficiem de o democraţie formată după război, care este mai mult sau mai puţin consolidată. Mişcările populiste care au apărut în ţările arabe sau în Africa au dus doar la ruperea societăţii.