„Jurnalist“ inventat de propaganda rusă, sursa Wikipedia în prezentarea României post-decembristă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Capitolul despre România post-decembristă de pe Wikipedia în limba engleză, o sursă foarte populară de informare la nivel mondial, citează dintr-un jurnalist inventat de Vocea Rusiei, un fost canal de propagandă al Moscovei.

România post-decembristă este prezentată în termeni sumbri pe Wikipedia în limba engleză, ca o ţară măcinată de corupţie şi înstrăinarea resurselor naturale.

Una dintre sursele acestei descrieri este Valentin Mândrăşescu, semnatarul articolelor despre România din Vocea Rusiei, un post de radio considerat pe perioada existenţei sale drept portavocea intereselor Moscovei.

Mândrăşescu este citat la privatizarea Petrom, o companie care, potrivit spuselor sale, a fost vândută strâinilor pentru un preţ subevaluat în mod substanţial. Acest comentariu este însoţit de o notă de subsol, care la rândul ei face trimitere la un articol intitulat „Statul român a pierdut 20 miliarde de dolari prin privatizarea Petrom“ şi publicat la 14 noiembrie 2012.

„Privatizarea Petrom este un caz celebru de vânzare pe nimic a unor resurse valoroase, dar şi astăzi toată clasa politică (şi o bună parte din mass media) încearcă să inoculeze electoratului ideea că, de fapt, acest jaf a fost o acţiune în beneficiul bugetului statului“, scrie autorul acestui articol publicat cu semnătura lui Valentin Mândrăşescu.

De fapt, este un articol în nota inflamatorie a postului Vocea Rusiei în limba română, care, prin semnătura sus-menţionată, a încercat să încingă spiritele cu relatări despre cum România se pregăteşte de război sau cum scutul anti-rachetă de la Deveselu transformă ţara noastră în ţintă sigură.

Vocea Rusiei a transmis până în noiembrie 2014, când a fost absorbită de platforma multimedia Sputnik News. Tot atunci au dispărut şi articolele cu semnătura Valentin Mândrăşescu şi şi-a încetat activitatea un cont deschis sub acest pseudonim pe Facebook.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite