Judecătorul Cristi Danileţ, verificat de CSM: Magistraţii pot fi autorii unor lucrări pentru admiterea în Magistratură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Cristi Danileţ a declarat, ca urmare a cercetărilor prealabile făcute de Inspecţia Judiciară în cazul său, că magistraţii au dreptul să fie autori ai unor lucrări de specialitate, printre care şi teste grilă, ce pot fi folosite în pregătirea pentru admitere la Barou sau Institutul Naţional al Magistraturii (INM).

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să facă verificări prealabile cu privire la judecătorul Cristi Danileţ, după ce acesta a fost acuzat, într-un articol de presă, că ar fi elaborat teste grilă pentru o asociaţie non-profit, care la rândul ei le vindea candidaţilor la examenul de admitere la INM.

Cristi Danileţ, membru în CSM, a scris pe blogul său că magistraţii au dreptul să fie autori ai unor lucrări de specialitate, iar el a avut anul acesta două astfel de lucrări. În cadrul acestor lucrări, el a elaborat teste pentru învăţarea codurilor penal şi de procedură penală, una din lucrări fiind întocmită voluntar la cererea asociaţiei non-profit ViaLex (el fiind coordonatorul grupului care a lucrat la grile şi păstrând drepturile de autor, iar modulul astfel alcătuit fiind distribuit gratuit doritorilor), iar o a doua contra cost în variantă print (aici cedând drepturile de autor).

„Nu sunt implicat în managementul sau marketingul celor două entităţi care gestionează aceste activităţi, deci nu sunt responsabil de modalitatea de informare şi distribuire a lucrărilor mele (asociaţia prin program MagisINM, iar editura prin proiectul grile.juridice.ro). Scopul alcătuirii acestor grile, ce pot fi utilizate pentru examenul de licenţă, admiterea la Barou, admiterea la INM şi admiterea la magistratură, este acela de a ajuta studenţii şi absolvenţii de drept să înveţe cele două coduri noi, intrate în vigoare la 1 februarie 2014", a explicat judecătorul.

De asemenea, magistratul a spus că nu face parte din comisia de admitere la concursul INM. El arată că, potrivit legii, membrii CSM nu pot face parte din comisia care alcătuieşte subiectele sau cea care soluţionează contestaţiile.

„Mai mult, fiind în concediu de odihnă, nu am participat la şedinţa CSM din 3 iulie în care s-a decis componenţa acestor comisii. Aşadar, nu exista nicio suspiciune cu privire la existenţa vreunui conflict de interese (care presupune luarea unei decizii în temeiul funcţiei publice pentru a dobândi un beneficiu în folos privat). Mai mult, nu am dat şi nu dau meditaţii pentru pregătire la concurs: toate informaţiile oferite de mine sunt publice şi valabile pentru toţi cei interesaţi", adaugă magistratul, pe blogul său.

Inspectorii judiciari efectuează verificări prealabile cu privire la judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea unui abateri disciplinare de către magistrat.

Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au precizat marţi că inspectorii IJ s-au sesizat din oficiu în legătură cu un articol de presă, arată Mediafax.

Danileţ mai spune pe blogul său că nu s-a demarat nicio acţiune disciplinară în legătură cu vreo posibilă abatere comisă de el, nici în legătură cu alcătuirea acelelor grile, nici în legătură cu vreo altă faptă.

„Nu sunt cercetat de Inspecţia Judiciară, ci aceasta efectuează, probabil, unele verificări preliminare în legătură cu articolele de presă în care au apărut speculaţiile în legătură cu aceste grile, aşa cum face de fiecare dată atunci când presa scrie ceva negativ despre un magistrat sau există o reclamaţie împotriva unui magistrat (adică câteva mii în fiecare an)", mai scrie Danileţ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite