Judecătorii şpăgari şi Dan Adamescu, turnaţi la DNA de avocatul sinucigaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Adamescu a mituit judecătorii prin intermediul avocatului său FOTO Mediafax
Dan Adamescu a mituit judecătorii prin intermediul avocatului său FOTO Mediafax

George Claudiu Dumitru, avocatul lui Dan Grigore Adamescu, care s-a sinucis luni la metrou, este cel care a furnizat procurorilor anticorupţie probe împotriva celor patru judecători acuzaţi de fapte de corupţie.

Una dintre dovezile incontestabile ale corupţiei magistraţilor, furnizată anchetatorilor de către George Claudiu Dumitru a fost o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul sumelor date acestora pentru a soluţiona favorabil dosare privind insolvenţa unor firme ale lui Adamescu.

Cuprins de remuşcări, avocatul s-a sinucis luni, aruncându-se în faţa metroului la staţia ”Universitate”, la doar câteva ore după ce judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care ar fi luat mită de la Dan Adamescu au fost ridicaţi şi duşi la Direcţia Naţională Anticorupţie, ulterior aceştia fiind arestaţi.

Şpaga, mascată prin contract avocaţial

În motivarea deciziei de arestare a judecătorilor şpăgari, citată de Mediafax, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti precizează că unul dintre martorii din dosar, Elena Daniela Firestein, a spus că Dan Adamescu şi fiul său, Alexander Adamescu, şi-au dat acceptul, atât în vara anului 2013, cât şi în decembrie 2013, pentru mituirea judecătorilor care soluţionau dosarele de insolvenţă ale firmelor Sigur Industrial Construct SRL şi Activ Construcţii Industriale SRL.

Martora a mai spus că, în decembrie 2013, s-a întâlnit cu Dan Adamescu şi cu juristul Daniel Onuţe, martor şi el în dosar, la sediul SC Asigurare Reasigurare Astra SA.
Cu această ocazie, Onuţe i-ar fi spus lui Dan Adamescu că mai avea nevoie de o sumă de bani, nespecificată, pentru rezolvarea ”problemei” cu dosarul de insolvenţă. Mita urma să fie mascată printr-un contract de asistenţă juridică, încheiat formal cu avocatul George Claudiu Dumitru, banii urmând să fie ulterior înmânaţi lichidatorului Borza Monica Angela. La rândul său, Borza urma să împartă şpaga cu judecătorii.

Dovada cumpărării judecătorilor

Potrivit deciziei de arestare, declaraţia Elenei Daniela Firestein a fost întărită şi de mărturia avocatului George Claudiu Dumitru.

Apărătorul lui Dan Adamescu a depus, la dosarul în care sunt acuzaţi cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, o copie a unui extras de cont, prin care se atestă viramentul, dintr-un cont aparţinând SC Baumeister Utilaje Echipamente SRL, în contul cabinetului său de avocatură, a sumei de 223.200 lei, în data de 10 decembrie 2013.
”În aceeaşi zi, avocatul Dumitru George-Claudiu a efectuat o retragere în numerar a sumei de 222.040 lei, din care Onuţe Daniel afirmă că a primit suma de 100.000 lei, în numerar, pentru coruperea judecătorilor”, potrivit motivării.

În documentul citat se mai arată că lichidatorul Monica Angela Borza a făcut la DNA un autodenunţ, în 14 mai, aceasta spunând că a dat mită 5.000 de euro judecătoarei Elena Rovenţa şi 15.000 de euro judecătorului Ion Stanciu, pentru ca aceştia să pronunţe soluţii favorabile în dosarele de insolvenţă ale SC Sigur Industrial Construct SRL şi SC Activ Construcţii Industriale SRL.
Borza le-a spus anchetatorilor că a primit banii de la Dan Adamescu şi de la fiul acestuia, prin intermediul lui Daniel Onuţe.

Citeşte şi:

Percheziţii la locuinţa şi firmele lui Dan Adamescu în dosarul în care 4 judecători au fost arestaţi

Omul de afaceri Dan Adamescu, urmărit penal de procurorii DNA în dosarul în care au fost arestaţi patru judecători pentru corupţie

Cangrena din sistem aduce companiile de asigurări la cote de avarie
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite