UPDATE Judecătorii cer premierului să nu modifice legi în domeniul justiţiei fără dezbatere publică şi fără avizul CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România solicită Guvernului Grindeanu să nu adopte nici o ordonanţă de urgenţă care vizează activitatea autorităţii judecătoreşti, cum ar fi modificarea Codurilor, fără că aceasta să fi fost pusă în dezbatere publică şi fără să fi fost transmisă spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii.

UNJR atrage atenţia asupra faptului că, în cursul întâlnirii avute în data de 10 ianuarie 2017 cu Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, acesta şi-a asumat revizuirea cadrului normativ deja existent prin consultări cu corpul magistraţilor, în vederea asigurării unei legislaţii clare, coerente şi previzibile.

„De asemenea, în ceea ce priveşte necesitatea punerii în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală cu deciziile Curţii Constituţionale, Ministrul Justiţiei a cerut sprijinul asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, urmând ca acestea să contribuie cu propuneri într-un termen rezonabil. Adoptarea în secret a unei ordonanţe de urgenţă care să modifice Codurile contravine flagrant bunei credinţe şi deschiderii asumate de noul Ministru al Justiţiei la întâlnirea cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, creează confuzie şi pune magistraţii în situaţia de a aplica imediat dispoziţii legale imprevizibile", consideră judecătorii într-un comunicat de presă.

UPDATE Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut unele precizări referitoare la o eventuală lege a amnistiei şi graţierii. Potrivit Ministerului Public, un astfel de demers ar trebui să se facă prin consultarea prealabilă a Consiliului Superior al Magistraturii.

„Prioritatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acest moment o reprezintă consolidarea capacităţii instituţionale în lupta împotriva criminalităţii în general şi a corupţiei şi conflictului de interese în mod special. În acest context, promovarea unor acte de clemenţă de genul graţierii şi amnistiei – în condiţii de netransparenţă şi fără o prealabilă consultare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum prevede legislaţia în vigoare, 
nu doar că ar fi în contradicţie cu obiectivele Ministerului Public, dar ar fi de natură să demonstreze lipsa de voinţă şi slăbiciunea autorităţilor statului în faţa criminalităţii“, precizează într-un comunicat reprezentanţii Parchetului ÎCCJ.
 

„Acest proces trebuie făcut în mod pe deplin transparent”

Ei spun că magistraţii înţeleg necesitatea punerii în acord a legislaţiei actuale cu deciziile Curţii Constituţionale, însă subliniază că acest proces trebuie făcut în mod pe deplin transparent, cu respectarea normelor constituţionale şi legale de procedura legislativă, incluzând solicitarea avizului prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii, conform prevederilor legale.

„UNJR atrage atenţia Guvernului Grindeanu că adoptarea în secret a unei ordonanţe de urgenţă ce priveşte activitatea autorităţii judecătoreşti ar constitui un derapaj constituţional extrem de grav. O asemenea practică ar ignora cu desăvârşire CSM, adică instituţia abilitată să analizeze, în condiţiile avizului consultativ, atât conţinutul actului normativ, cât şi consecinţele adoptării sale", avertizează Uniunea Judecătorilor, cerâbd Guvernului Grindeanu să pună în dezbatere publică orice proiect de act normativ şi să solicite avizul Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când actul normativ în cauză priveşte activitatea autorităţii judecătoreşti.

Iordache: „Decizia unei legi a graţierii trebuie să aparţină Guvernului”

Potrivit Hotnews, Executivul va adopta, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care aduce o serie de modificari importante în legislaţia penală, dar nu este clară întinderea lor.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, marţi, că decizia unei legi a graţierii trebuie să aparţină Guvernului şi că, în opinia sa, aministia nu trebuie avută în vedere, dar graţierea da, cu "eliminarea faptelor de corupţie şi a faptelor grave împotriva persoanei". Iordache a mai spus că nu trebuie negat faptul că gradul de ocupare în penitenciare este foarte mare, respectiv de 150 la sută, arătând că sunt 19.000 de locuri în penitenciare şi 27.000 de deţinuţi.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Kovesi, a declarat, martţi seară, că în cazul în care Guvernul ar adopta o ordonanţă de urgenţă vizând amnistia şi graţierea, care ar dezincrimina abuzul în serviciu, infracţiune care face obiectul a circa 30 la sută din dosarele DNA, inculpaţii ar rămâne cu banii în buzunar. Kovesi a reamintit că că ministrul Justiţiei a promis că nu va promova un astfel de act normativ fără a consulta Consiliul Superior al Magistraturii.

„O ordonanţă de urgenţă care vizează amnistia, graţierea unor fapte, dezincriminarea unor fapte, trebuie să aibă un aviz şi din partea CSM. Majoritatea membrilor care au candidat în CSM şi-au exprimat intenţia, în proiectul lor, de a avea un rol activ în ceea ce priveşte modificarea legilor care afectează justiţia şi cu care justiţia lucrează. Deci mă aştept ca ministrul Justiţiei, înainte de a promova un astfel de act să îl dea spre consultare. Este foarte ciudat să avem pe ordinea de zi, dacă această informaţie este adevărată, un proiect care nu a fost dezbătut în interiorul sistemului şi care poate afecta grav sistemul judiciar", a spus Laura Kovesi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite