Judecătoarea Georgeta Barbălată, condamnată definitiv la patru ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzată de favorizarea infractorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgeta Barbălată a fost condamnată în primă instanţă la 4 ani de închisoare
Georgeta Barbălată a fost condamnată în primă instanţă la 4 ani de închisoare

Judecătoarea Georgeta Barbălată a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzată de favorizarea infractorului, după ce Curtea Supremă a respins, luni, apelul făcut de magistrat împotriva sentinţei primită la prima instanţă. În acelaşi dosar, ofiţerul de la „Doi şi un sfert", Mihai Vlad, şi procurorul Marcel Sîmpetru, achitaţi în primă instanţă, au fost condamnaţi la câte 2 ani de închisoare cu suspendare.

Decizia de luni a Curţii Supreme este una definitivă şi nu va putea fi atacată. Pe lângă pedeapsa primită judecătoarea Georgeta Barbălată a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În cazul lui Mihai Vlad şi procurorul Marcel Sîmpetru, judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
 

În primă instanţă, pe 15 mai 2014, Georgeta Barbălată a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului, fiind achitată de infracţiunea de furnizarea de informaţii secrete.

Decizia de atunci a fost dată cu opinia separată a unui judecător care a arătat că judecătoarea Barbălată trebuie condamnată şi pentru infracţiunea divulgarea secretului ce periclitează siguranţa statului, dar şi condamnarea ofiţerului Mihai Vlad pentru aceeaşi infracţiune.

Potrivit interceptărilor convorbirilor aflate la dosar dintre Sâmpetru şi Bălan aceştia vizau posturile ocupate atunci de Codruţa Kovesi (procuror general al României) şi Daniel Morar (şef al DNA), cărora urmau să le expire mandatele.

 
 
Un judecător de la Curtea Supremă, complicele lui Mihai Vlad
 
Pe 10 iulie 2012, în condiţiile în care la Direcţia Naţională Anticorupţie se efectuau cercetări penale faţă de Mihai Vlad, cu privire la fapetele precizate mai sus, judecătoarea de la Curtea Supremă, Georgeta Barbălată, luând la cunoştinţă, în timp ce se afla la serviciu, că procurorii urmează să facă percheziţii domiciliare, l-ar fi avertizat pe fostul şef de la „Doi şi-un sfert” că la domiciliul său urmează să descindă anchetatorii.
 
În acest fel, judecătoarea l-a ajutat pe Mihai Vlad să distrugă şi să ascundă documente şi obiecte compromiţătoare ce ar fi putut fi folosite ca probe, împiedicând astfel urmărirea penală.
 
„De asemenea, inculpata Barbălată Georgeta, după ce a pronunţat, în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, trei încheieri în baza cărora s-au emis mandate de siguranţă naţională pe numele unor persoane, i-a divulgat lui Vlad Mihai date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, date pe care le cunoştea în virtutea atribuţiilor de serviciu, acţiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranţa statului. La rândul său, Vlad Mihai a transmis datele şi numele persoanelor faţă de care s-au emis mandate de siguranţă naţională mai departel”, au mai spus procurorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite