Jean Chelba a murit. Fiul său Alex a fost unul dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa după incendiul de la Colectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Chelba
Jean Chelba

Jean Chelba, tatăl unuia dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa după incendiul de la Colectiv, a încetat din viaţă marţi, 22 ianuarie.

Jean Chelba, alintat "tataie", s-a simţit rău în cursul serii de marţi, iar medicii de la Ambulanţă au fost chemaţi în apartamentul său din Bucureşti. Personalul medical n-a mai putut însă să-i salveze viaţa.

Jean Chelba a fost implicat activ în ultimii ani în demersurile juridice făcute de familiile tinerilor morţi la Colectiv şi a participat de nenumarate ori la protestele antiguvernamentale organizate la Bucureşti.

Fiul său, Alex Chelba, a fost unul dintre fotografii prezenţi în fatidica noapte de 30 octombrie 2015 la concertul formaţiei Goodbye to Gravity din clubul Colectiv. Rănit grav în incendiul izbucnit în club, Alex Chelba a decedat la spital o săptămână mai târziu, la vârsta de 33 de ani.

64 de persoane au murit, în total, din cauza incendiului din clubul Colectiv.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite