Jaful secolului. Alexandru Bitu află luni dacă va rămâne în arest preventiv sau dacă va fi eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Sectorului 3 se pronunţă, luni, asupra cererii de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de Alexandru Bitu, unul dintre inculpaţii din dosarul furtului de tablouri din Olanda.

Procesul privind furtul de tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam a început marţea trecută la Judecătoria Sectorului 3, cei şase inculpaţi în acest dosar fiind trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru furt calificat. 

La primul termen din dosar, Radu Dogaru, Olga Dogaru, Eugen Darie şi Mihai Alexandru Bitu au cerut, prin avocaţi, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara, Judecătoria Sectorului 3 rămânând în pronunţare în această privinţă. 

Pe 16 iulie, Judecătoria Sectorului 3 a constatat legalitatea măsurii arestării preventive pentru Radu Dogaru, Olga Dogaru, Eugen Darie şi Mihai Alexandru Bitu. 

Potrivit DIICOT, în acest caz au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Darie Eugen, Bitu Alexandru Mihai, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate). 

Valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională a acestora este estimată la suma de 18 milioane de euro. 

„Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)”, preciza DIICOT. 

Tablourile intitulate „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Lisseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda. 

„În sarcina inculpatului Bitu Alexandru Mihai s-a formulat acuzaţia constând în aceea că a aderat la grupul infracţional şi i-a sprijinit pe inculpaţii Dogaru Radu, Darie Eugen şi Procop Adrian, ajutându-i în încercarea de a valorifica bunurile sustrase şi a intermediat comercializarea operelor de artă”, informa DIICOT. 

Principalii suspecţi în acest caz, Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, au fost arestaţi preventiv pe 22 ianuarie. 

De asemenea, pe 8 martie, Tribunalul Bucureşti a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă de 29 de zile şi pentru Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV Declaraţiile expertului român căruia hoţii i-au dat să analizeze picturile sustrase de la Rotterdam: „Am avut în mână tablourile furate!“

„Adevărul“ vă prezintă în premieră ultima întâlnire a două dintre celebrele tablouri cu o persoană care nu avea legătură cu furtul lor: Mariana Dragu, curator la Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă (MNAR). Ea a acceptat să spună povestea apariţiei picturilor în România, într-o întâlnire cu jurnalişti de la un important ziar quality din Olanda, „NRC Handelsblad“, şi de la „Adevărul“.

Dosarul Jaful Secolului. Drumul tablourilor furate: din Olanda în sobă

Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) au declarat ieri că cenuşa analizată în dosarul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam din octombrie 2012 provine din arderea a cel puţin trei tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză. Drumul operelor celebre din muzeu în soba din baie a unei românce din Tulcea.

EXCLUSIV Ecranizarea furtului tablourilor din Rotterdam, blockbuster cu actori străini şi buget record pentru România

Dacă un grup de români a  furat tablouri în valoare de 18 milioane de euro dintr-un muzeu din Rotterdam, regizorul Tudor Giurgiu vrea să dea o „lovitură” pe piaţa cinematografică. Filmul de acţiune despre cele întâmplate va avea un buget de 6-7 milioane de euro, iar aşteptările sunt ca încasările să fie duble.

Tablourile furate de la muzeul din Olanda, aduse în ţară în două perne. Mama unuia dintre suspecţi a recunoscut că a ars tablourile

Cele şapte tablouri furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012, ar fi fost aduse în România ascunse în perne, prin Vama Nădlac şi ar fi stat o perioadă în portbagajul maşinii lui Eugen Darie, se arată în rechizitoriul prin care cei şase suspecţi în acest dosar au fost trimişi în judecată. De asemenea, mama lui Radu Dogaru ar fi recunoscut în timpul audierilor că a ars tablourile în soba casei sale.

Jaful secolului: şase persoane au fost trimise în judecată în dosarul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au trimis în judecată, luni, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Suspecţii români în furtul de tablouri din Rotterdam vor să fie judecaţi în Olanda

Cei trei români acuzaţi că în octombrie ar fi furat şapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, vor să fie judecaţi în Olanda, a declarat avocatul acestora pentru ziarul olandez Telegraaf.

Româncă arestată în cazul furturilor de tablouri din Rotterdam. Un procuror şi doi poliţişti români sunt în Olanda

O româncă în vârstă de 19 ani a fost arestată luni dimineaţa la Rotterdam, Olanda, fiind suspectă în cazul furtului a şapte picturi de Matisse, în 2012, din muzeul de artă al oraşului, a anunţat poliţia din Rotterdam într-un comunicat, informează agenţia de ştiri AFP.

Percheziţii la Carcaliu: arme de vânătoare în casa unuia dintre tinerii reţinuţi pentru Jaful Secolului. Mătuşa lui Dogaru: „Blestemate să fie tablourile!“

După ce s-a aflat că o parte din cele şapte tablouri furate din Olanda s-ar afla la Carcaliu, poliţiştii au descins vineri după amiază în mai multe locuinţe ale apropiaţilor lui Radu Dogaru (28 de ani), unul dintre cei trei tineri acuzaţi de Jaful Secolului.

Valiza în care s-ar fi aflat tablourile furate din Olanda, în curtea unei case din Carcaliu. Pânzele nu sunt de găsit

În urma percheziţiile desfăşurate marţi în localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea a fost găsită celebra geantă pe care ar fi adus-o Radu Dogaru (28 de ani) la mătuşa sa imediat după ce a ajuns în ţară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite