Iulia Motoc, Florin Streteanu şi Bianca Guţan, propuşi pentru funcţia de judecător la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de selecţie i-a propus, vineri, pe Iulia Motoc, Florin Streteanu şi Bianca Guţan pentru funcţia de judecător din partea României la CEDO, pe lista de rezervă fiind inclus Tudor Panţîru. Mandatul actualului judecător român la CEDO, Corneliu Bârsan, încetează pe 16 decembrie 2013.

Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că în urma audierii candidaţilor înscrişi în procesul de selecţie pentru funcţia de judecător, în numele României, al Curţii Europene a Drepturilor Omului, Comisia de selecţie i-a propus pe Iulia Antonella Motoc, Bianca Andrada Guţan şi Florin Streteanu. Pe lista de rezervă a fost selecţionat Tudor Panţîru, informează Mediafax.

Lista principală, pe care sunt trecuţi, în ordine alfabetică, Bianca Andrada Guţan, Iulia Antonella Motoc şi Florin Streteanu, va fi înaintată Consiliului Europei de către Guvern, după obţinerea avizului comisiilor juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună.

Judecătorul român la CEDO va fi ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, de pe lista de trei candidaţi prezentată de România.

Cine sunt nominalizaţii din partea României

Bianca Guţan este doctor în drept şi lucrează ca profesor la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Florin Streteanu deţine, de asemenea, titlul de doctor în drept, iar în prezent este decan al Facultăţii de Drept din Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca.

Potrivit unor surse, Iulia Motoc, în prezent judecător la Curtea Constituţională (CCR), este favorită pentru a ocupa funcţia de judecător CEDO din partea României.

Fostul reprezentant al României al CEDO, Corneliu Bârsan, s-a autosuspendat din această funcţie după apariţia dosarului de corupţie în care este implicată soţia sa judecătoarea Gabriela Bîrsan.

Ceilalţi candidaţi la funcţia de judecător CEDO

Pentru funcţia de judecător din partea României la CEDO au mai candidat Cristina Coteanu şi Paul Vasilescu, aceştia susţinând interviul miercuri, la Ministerul Justiţiei. La interviu nu a mai participat procurorul Codrin Miron, de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Arad, care s-a retras.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara, miercuri seară, la Digi24, că dacă Iulia Motoc va fi aleasă judecător din partea României la CEDO, înseamnă că ea s-a prezentat cel mai bine, demnitarul excluzând ipoteza unui "aranjament" în favoarea acesteia.

Robert Cazanciuc a adăugat că, în opinia lui, cel care va fi ales ca judecător din partea României la CEDO se va achita cu brio de sarcini, în condiţiile în care, la interviuri, candidaţii s-au dovedit bine pregătiţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite