UPDATE Cum a fost depistată Iulia Ionescu, eleva eminentă de la Sf Sava. Şeful trenului, martor chemat de poliţişti sub acoperire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iulia Ionescu, eleva de 15 care a dispărut săptămâna trecută din Bucureşti, a ajuns în această dimineaţă acasă. Între timp ancheta în acest caz continuă, iar surse judiciare susţin că fata a fost găsită de fapt de către poliţişti, iar Cornel Grigoriciuc, şeful de tren despre care s-a spus iniţial că a găsit-o pe tânără, a fost chemat în compartimentul în care aceasta se afla de poliţişti pentru a fi martor în caz.

Iulia Ionescu a fost dusă iniţial la Poliţie pentru a da declaraţii scrise şi pentru a povesti unde a fost în cele patru zile. 

Tânăra a scris în declaraţie că a stat la o mănăstire încă din prima noapte.

Acest lucru a fost luat în calcul din primele zile ale dispariţiei de către anchetatorii care au căutat-o şi de aceea au făcut o solicitare la BOR pentru a fi ajutaţi în depistarea tinerei. 

Reprezentanţii bisericii însă au anunţat că nu s-a confirmat prezenţa elevei în niciun lăcaş de cult. Dar după ce martorii au povestit că în gara din Suceava, unde s-a urcat în tren, fata purta straie monahale, şi era însoţită de un călugăr, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica a spus că BOR a cerut Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor să verifice din nou mănăstirile din zonă.

În cursul dimineţii acesta a anunţat că în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor infirmă informaţia potrivit căreia fata ar fi fost la vreo mănăstire din judeţul Suceava.

Cine a depistat fata

Potrivit surselor citate, în momentul în care şeful de tren anunţa că a găsit-o pe Iulia, fata era deja de o oră în tren cu o echipă de poliţişti sub acoperire. Asta pentru că în trenul cu care Iulia Ionescu a venit aseară acasă, la Bucureşti, erau mai mulţi agenţi sub acoperire, care erau pe urmele ei din momentul în care tânăra a sunat să-şi anunţe mama că se îndreaptă spre casă. 

Poliţiştii făceau parte din celula de criză instituită la nivelul Poliţiei Capitalei, la cererea vicepremierului Gabriel Oprea. „La nivelul Poliţiei Capitalei a fost constituit punctul de comandă pentru găsirea minorei, fiind desfăşurate activităţi conform procedurilor în vigoare. De asemenea, s-a dispus ca structurile de informaţii ale M.A.I. să sprijine acţiunile de căutare ale Poliţiei”, explicau joi oficialii Ministerului Afacerilor Interne.

„Iulia era monitorizată deja. Atunci când şi-a vândut telefonul ea şi-a păstrat cartela SIM pe care ulterior a folosit-o de pe un alt telefon. La ora 17.00 a sunat acasă să-i spună mamei că se întoarce şi am ştiut exact unde este. În tren a urcat o echipă formată din poliţişti sub acoperire, printre care şi mai multe femei-poliţist. Acestea au stat de vorbă cu ea şi i-au explicat că o vor însoţi acasă. În drum spre Focşani (unde au şi coborât cu fata), poliţiştii din tren l-au chemat pe un angajat al CFR şi i-au cerut acestuia să fie martor, deoarece aveau nevoie de un civil pentru raportul final. Probabil atunci bărbatul a anunţat că găsit-o pe fată în tren”, au explicat pentru adevărul.ro surse din rândul anchetatorilor.  

Iniţial, reprezentanţii CFR au anunţat că şeful de tren a găsit-o pe fată atunci când controla biletele. 

Potrivit acestora, el ar fi stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti. Şeful de tren ar fi anunţat Poliţia la 112. Adolescenta ar fi fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv. Anchetatorii au coborât cu tânăra la Focşani.

Surse din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale au infirmat însă poziţia celor de la CFR potrivit căreia şeful de tren ar fi sunat la 112 să anunţe că Iulia a fost găsită în tren.

Alfred Bulai: „De când acest caz a captat atenţia autorităţilor, sigur au mai dispărut foarte mulţi copii”

Cazul Iuliei nu este unul singular, punctează sociologul Alfred Bulai, care vorbeşte despre un fenomen larg răspândit în România.

„Sunt 10 cazuri de copii fugiţi pe zi, ceea ce înseamnă că sunt aproximativ 3.000 de cazuri de acest gen pe an. Doar 30% din acestea sunt foarte grave, în sensul că acei copii nu mai sunt găsiţi niciodată. În cazul Iuliei Ionescu s-a făcut mult tam-tam pentru că studia la un liceu de top, iar presa a urmat autorităţile care au instituit inclusiv o celulă de criză, ceea ce a fost cu totul aberant din punctul meu de vedere. S-a dovedit că, de fapt, cazul nu a fost nici pe departe unul atât de grav, cu atât mai mult cu cât fata s-a întors acasă de bună voie”, a declarat pentru ziarul Adevărul conferenţiarul Alfred Bulai. 

Potrivit acestuia, sunt situaţii în care copii de şapte ani pleacă de acasă cu trenul. „De când acest caz a captat atenţia autorităţilor, sigur au mai dispărut foarte mulţi copii, dar asta nu interesează pe nimeni, mai ales dacă sunt copii de romi. Partea proastă e că nici pe părinţii lor nu-i interesează. Asta a fost diferit în cazul Iuliei Ionescu, deşi nu putem şti cu adevărat ce relaţie avea ea cu părinţii”, a completat Bulai. 

E posibil să fi fost ironizată de cei din jur 

La rândul său, psiholgul Bogdana Bursuc susţine că este foarte probabil ca adolescenta de 15 ani să fi recurs la un astfel de gest atât din lipsa prietenilor care să înţeleagă dragostea ei pentru religie, cât şi din lipsa unui sprijin real din partea părinţilor. 

„La 15 ani adolescenţii deja încep să frecventeze barurile şi discotecile şi, din acest punct de vedere, probabil că Iulia, care era foarte credincioasă, nu a fost înţeleasă de ceilalţi copii. E posibil să fi fost considerată un outsider, să fi fost ironizată. În  aceste condiţii, sentimentul de singurătate a fost accentuat, mai ales dacă nu a simţit sprijin nici din partea părinţilor”, a explicat şi Bogdana Bursuc. 

În opinia acesteia, mediatizarea intensă a cazului nu va fi neapărat de bun augur pentru Iulia Ionescu. „Pentru ea a fost o lovitură emoţională faptul că particularitatea aceasta a ei, dragostea pentru credinţă, nu a fost acceptată. Evoluţia ei de acum înainte depinde de rezistenţa ei psihologică, de cum va reuşi să gestioneze toată povara asta”, a completat Bursuc.

Preot: „Ştiam de intenţia ei, iar această intenţie a fost adusă la cunoştinţă părinţilor”

Duhovnicul Iuliei Ionescu, Visarion Alexa, a răspuns acuzaţiilor lansate de tatăl fetei şi spune că i-a anunţat pe părinţi de intenţiile ei. Preotul mai declară că Iulia Ionescu a venit de fiecare dată la spovedanie însoţită de mama şi de bunica ei, arată Digi24.

„Am trăit aceste zile cu sentiment de tată faţă de Iulia, lucrul acesta m-a mâhnit profund. Eu însumi am eşuat. Nu am ajuns la inima Iuliei, să o fac să înţeleagă că locul ei este acasă”, a spus preotul.

Duhovnicul elevei, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Militari, ştia cu mult timp înainte de dispariţia fetei ce gânduri avea Iulia. Mai mult, duhovnicul mărturiseşte că i-a anunţat pe părinţi ce intenţiile fetei.

„Părinţii Iuliei s-au spovedit la mine şi ştiau toate lucrurile şi toate pericolele la care este expus copilul. Le-am spus şi bunicilor şi părinţilor că Iulia trebuie îngrijită îndeaproape. Ştiam de intenţia ei, iar această intenţie a fost adusă la cunoştinţă părinţilor”, a spus el.

Preotul răspunde şi acuzaţiilor aduse de tatăl fetei, care spunea că nu este potrivit ca un copil de 15 ani să se spovedească.

„Cred că este nedrept să spui că e nepotrivit ca un copil să se spovedească. Întotdeauna, spovedania Iuliei a fost făcută în faţa acestei icoane, cu bunica şi mama Iuliei la doi metri în spatele ei”, a povestit Visarion Alexa.

Duhovnicul ştia că adolescenta vrea să abandoneze şcoala şi să se călugărească. Preotul a pus la dispoziţia echipelor de căutare un mesaj primit de la copilă pe e-mail. Fata i-a scris că nu mai poate trăi departe de Iisus şi că ar vrea să ajungă la o mânăstire din Moldova.

Dan Antonescu: „Am avut un caz în care un criminal s-a retras la mănăstire”

„Faptul că la ora actuală educaţia religioasă este sau nu înţeleasă de copii, coroborat şi cu aspectul informativ, respectiv corespondenţa pe mail cu duhovnicul ei, dovedeşte că Biserica ţine pasul cu cuceririle tehnologiei, dar în anumite aspecte rămâne la nivelul Evului Mediu. Inclusiv în privinţa secretului spovedaniei.

Am avut o situaţie când un criminal, după ce făptuit crima în Bucureşti, s-a retras la o mănăstire şi s-a spovedit preotului de acolo, care l-a găzduit în continuare. În momentul în care am ajuns noi acolo, pe informaţiile noastre, preotul a ridicat din umeri când l-am întrebat de ce nu a anunţat.  Întrebat în continuare dacă şi-a dat seama că pune în pericol viaţa unor oameni, pentru că un criminal lăsat în libertate poate recidiva, proetul n-a mai zis nimic. 

Asta este, a respectat nişte canoane bisericeşti, însă nu ştiu cât atinge prevederile Codului Penal un astfel de secret. Asemenea chestiuni intră în contradicţie cu Codul Penal”, spune fostul şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei. 

„Posibil că unii s-au speriat de vâlva creată”

Dan Antonescu reliefează şi rolul presei în acest caz: “Fata a stat patru zile, iar la momentul actual se spune că a fost într-un pelerinaj, iar aşa cum a spus ea, a vrut să se călugărească şi probabil că meritul este în special al mass-media. 

Făcându-se atâta vâlvă, cei care erau interesaţi sau intenţionau să o primească între zidurile unei mănăstiri s-au speriat de amploarea pe care a luat-o fenomenul şi posibil să o fi sfătuit să plece înapoi acasă. În sprijinul afirmaţiilor mele stă însăşi mărturia acelui angajat CFR care a afirmat că fata a fost condusă la tren de un preot şi că, în prima parte a călătoriei, ea ar fi fost îmbrăcată în straie monahale, pe care le-a abandonat ulterior. 

Nu se ştie unde au ajuns bagajele ei, dacă au fost găsite astfel de veşminte în bagajele ei sau nu. Important e că a ajuns acasă şi poate e pe drumul cel bun”. 

Supraveghere discretă

Fostul judiciarist evocă şi eforturile autorităţilor. “Adevărul este undeva la mijloc, asta dacă nu cumva pot fi acuzat de partizanat, dar deja anumite structuri ale poliţiei împreună cu cele ale SRI-ului ajunseseră la ea, dar văzând traseul pe care îl avea fata, spre Bucureşti, au încercat să facă doar o supraveghere, nu să o salte şi să o pună într-o maşină spre Bucureşti, pentru că ar fi fost o traumă şi mai mare asupra fetei. Au lăsat-o în pace, o supravegheau în aşa fel încât fata să nu mai devieze de la traseul spre Bucureşti, unde se ştia că urma să ajungă”, explică Antonescu.

“O vârstă foarte periculoasă”

„La 16 ani este dificil să înţelegi texte biblice, să înţelegi anumite concepte religioase şi este vârsta la care poţi fi uşor de manevrat. Eşti în prag de maturitate, aproape de momentul în care răspunzi pentru faptele tale şi decizi asupra propriei persoane, moment când mulţi profită de acest lucru. Voit sau nevoit, se întâmplă să modifici concepţiile unui copil, chiar şi fără să doreşti acest lucru”, a încheiat Dan Antonescu.

Adolescenta a dispărut miercuri, la prânz

Iulia Ionescu a dispărut miercurea trecută după ce în jurul orei 12.00 s-a despărţit de mama ei, la gura de metrou Eroilor din Capitală. Tânăra urma să se ducă la Colegiul „Sfântul Sava”, de pe strada Berthelot, unde este în clasa în clasa a IX-a, însă fata nu a mai ajuns la şcoală.

Poliţiştii au reconstituit o parte din traseul adolescentei, despre care se ştie că a ajuns, în seara zilei de miercuri, la un magazin de pe Bulevardul Kogălniceanu, unde şi-a vândut telefonul mobil, un I Phone 5, şi lănţişorul din aur, pentru 800 de lei.

Fata a fost căutată în gări, autogări, dar şi aeroporturi, de unde au fost luate imaginile surprinse de camerele de luat vederi. Totodată, în aceste zone au fost chestionaţi sute de taximetrişti. Şi şoferii opriţi în trafic au fost întrebaţi dacă au văzut-o pe tânără.

Poliţiştii au interogat mai mulţi cunoscuţi ai adolescentei şi mai multe persoane care ar putea da informaţii pentru găsirea ei. Vineri au fost audiaţi membrii familiei Iuliei Ionescu, colegi, profesori, vecini din bloc, precum şi duhovnicul acesteia şi patronul magazinului unde fata şi-a vândut telefonul şi lănţişorul.

Bărbatul care a cumpărat telefonul şi lanţul minorei a spus că le-a vândut ulterior mai scump altor persoane. Totodată, patronul magazinului le-a spus jurnaliştilor că fata nu era însoţită şi că în afara magazinului nu o aştepta nimeni. 

Duhovnicul elevei, preotul paroh al Bisericii „Sântul Nicolae” Militari, Visarion Alexa, a declarat poliţiştilor că fata spunea că vrea să se călugărească. El a şi pus la dispoziţia anchetatorilor un mail în care fata de 15 ani îl anunţa că doreşte să plece la o mănăstire.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat anterior că fata este foarte credincioasă şi a intenţionat să fugă de acasă şi când avea 12 ani, însă atunci a fost oprită de duhovnic.

Pentru coordonarea operaţiunilor de căutare a tinerei dispărute, la nivelul Poliţiei Capitalei a fost constituit un centru de comandă - coordonat de Gabriel Oprea  - din care au făcut parte directorul adjunct al Poliţiei Capitalei pe linie de investigaţii criminale, şeful Poliţiei Sectorului 5, şi câte un reprezentant din partea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române şi a Departamentului de Informaţii şi Protectie Internă. 

Iulia Ionescu a intrat la liceu cu media 10, fiind cunoscută de profesori şi colegi drept o elevă eminentă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a declarat pentru adevărul.ro că Iulia Ionescu se va întoarce înapoi la liceu. „Mâine dimineaţă vom vedea ce măsuri trebuie luate, momentan abia au găsit-o, bine că e în viaţă şi nevătămată”, a spus Banu. 

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Iulia Ionescu a fost găsită teafără. Eleva dispărută miercuri din Capitală venea cu trenul de la Suceava spre Bucureşti

Iulia Ionescu (15 ani), eleva de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală, dată dispărută miercuri, a fost găsită, sâmbătă, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia. Adolescenta s-a urcat în tren la Suceava pentru a ajunge la Bucureşti, fiind identificată de angajaţii CFR.

Fata, duhovnicul şi duşmanii BOR

Suntem în Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor. Dacă ar fi să ne uităm la cazul Iuliei Ionescu, l-am putea numi foarte bine „Duminica întoarcerii fiicei risipitoare”. Sau a neîntoarcerii fiilor duşmănoşi ai Bisericii, care au găsit momentul să-I mai dea un ghiont, neînţelegând mare lucru din existenţa ei.

Mesajul părinţilor Iuliei Ionescu, eleva din Bucureşti care a dispărut: „Nu a plecat să se călugărească. E într-un loc ascuns, lipsită de libertate, în suferinţă”

Familia Iuliei Ionescu, eleva în vârstă de 15 ani, din Capitală, care este dată dispărută de miercuri, 12 februarie, a transmis un mesaj public prin care susţine că fata nu a fugit la o mănăstire, să se călugărească, variantă prezentată de mass-media, în ultimele zile.

Sute de şoferi au fost opriţi în trafic pentru a li se arăta poza Iuliei Ionescu, eleva dispărută miercuri din Capitală

Iulia Ionescu (15 ani), elevă în clasa a IX-a la Colegiul ”Sfântul Sava”, unde a intrat cu media 10, pare să fi intrat în pământ, de miercuri la ora 12.00, când a fost lăsată de mama ei la staţia de metrou Eroilor. Aici s-au despărţit, femeia plecând spre serviciu, iar copila spre şcoală.

Tatăl Iuliei, eleva dispărută miercuri: „I-a trimis un mesaj duhovnicului ei că vine Apocalipsa. A intrat pe site-uri ciudate“

Tatăl elevei în vârstă de 15 ani, de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală”, care a dispărut miercuri, este de părere că fiica lui a fost ademenită în nişte cercuri „extremiste“. Bărbatul se bazează pe faptul că, în urmă cu câteva zile, fiica lui, Iulia, i-a trimis un mesaj duhovnicului ei în care îi spunea că vine Apocalipsa şi că ar trebui să se roage.

Sociologul Bulai, despre fata dispărută: Nu e normal să ai duhovnic la 15 ani. Preotul ei: Nu pot vorbi despre subiect

După ce Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri în Capitală, a declarat că fiica sa în vârstă de 15 ani avea un duhovnic, sociologul Alfred Bulai a explicat, pentru „Adevărul“, că acest lucru nu este considerat normal într-o societate modernă.

Iulia, eleva dispărută de la Colegiul „Sf. Sava“, obişnuia să-i lase scrisori mamei sale: „Îi scria că o iubeşte sau să o ierte dacă mai greşeşte câteodată“

Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri, a declarat că Iulia obişnuia să îi lase scrisori mamei sale în care să îi spună că o iubeşte sau că regretă dacă a suparat-o. După ce Iulia Ionescu, tânără dispărută, i-a trimis un mesaj duhovnicul său în care i-a scris că Apocalipsa este aproape, preotul a fost audiat de poliţişti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite