ITM a finalizat controlul pe şantierul unde mai mulţi muncitori indieni s-au infectat cu SARS-CoV-2. Ce spune ministrul Muncii

ITM a finalizat controlul pe şantierul unde mai mulţi muncitori indieni s-au infectat cu SARS-CoV-2. Ce spune ministrul Muncii

Ministrul Muncii Violeta Alexandru Imagine: Adevărul

Ministrul Muncii Violeta Alexandru spune că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a finalizat raportul în urma controlului făcut pe şantierul unde mai mulţi muncitori indieni au fost confirmaţi cu Covid-19 şi a cerut instituţiei să facă publice acele concluzii.

Violeta Alexandru afirmă şi că angajaţii trebuie să ia în serios solicitările autorităţilor şi „să nu mai lase măştile acasă sau să le poarte câteva minute”.

„Toţi trebuie să fim responsabili pentru că, oricâte controale fac autorităţile, posibilitatea ca la un control lucrurile să arate acceptabil iar după control, lucrurile să degenereze, există”, consideră ministrul Muncii.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a terminat verificările şi a finalizat raportul de control cu privire la condiţiile de muncă de pe şantierul dezvoltatorului imobiliar din sectorul 4, despre care opinia publică a aflat sâmbătă seară. Mai mulţi muncitori indieni au fost depistaţi cu Covid-19. Raportul a fost finalizat în 3 zile. Bun”, afirmă Violeta Alexandru, marţi, într-o postare pe Facebook.

Violeta Alexandru a spus că a mers în zona şantierului şi şi-a dat seama că este nevoie de coordonare între instituţii.

„Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (aflată deja acolo când am ajuns), ITM Bucureşti, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmerie (şi ea acolo). Funcţionează coordonarea între instituţii atunci când este făcută de la cel mai înalt nivel. Altfel, riscă să nu”, a adăugat Alexandru.

Ministrul Muncii: ITM să comunice public concluziile verificărilor

„Suntem într-o perioadă în care cer un ritm mai alert în verificări la ITM. Se fac controale (nu vreau nici să facem exces!) dar important mi se pare ca şi angajatorii să se conformeze. Inclusiv pentru înregistrarea orelor suplimentare. Aici mă gândesc la un sistem electronic de contorizare (cu un pilot în zona construcţiilor), inspirat de modelul pe care îl pun în practică firmele din Germania, din industria cărnii, un sistem despre care am vorbit cu Ministrul Muncii, dl Heil. Angajaţii trebuie să ia în serios solicitările autorităţilor şi să nu mai lase măştile acasă sau să le poarte câteva minute. Toţi trebuie să fim responsabili pentru că, oricâte controale fac autorităţile, posibilitatea ca la un control lucrurile să arate acceptabil iar după control, lucrurile să degenereze, există. Şi nu pot rămâne inspectorii în faţa fiecărei firme. Angajatorii au interesul ca angajaţii lor să fie sănătoşi, odihniţi, să lucreze în condiţii de igienă. Acelaşi mesaj l-am avut şi în Germania, acum îl reiau acasă. Pentru că peste tot avem aceleaşi provocări”, a menţionat Violeta Alexandru.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, declara că 32 de muncitori au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Ei sunt din India, stau de un an în ţară şi lucreaxă la un şantier de construcţii pentru un complex rezidenţial din Sectorul 4 al Capitalei. El preciza că starea de sănătate a muncitorilor este bună, unii prezintă simptome uşoare. Aceştia au fost dus cu un autocar al ISU, la Spitalul Babeş în principal şi la Matei Balş.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că muncitorii indieni care lucrează la o companie privată de construcţii din Bucureşti şi care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 vor beneficia de îngrijiri medicale în spitale, iar cei asimptomatici vor fi carantinaţi într-o clădire pe care primăria o pune la dispoziţie în astfel de situaţii. Ea a adăugat că a discutat cu Daniel Băluţă, cu subprefectul, directorul general al ASSMB, managerul Spitalului de boli infecţioase Victor Babeş şi garantează că sunt suficiente locuri atât pentru internare, cât şi pentru izolare.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat, referitor la situaţia muncitorilor infectaţi cu SARS-CoV-2 la un şantier din Bucureşti, că s-a deplasat sâmbătă seară la faţa locului, unde erau şi reprezentanţi ai DSP Bucureşti. Ea a adăugat că a solicitat ITM un raport care să cuprindă informaţii despre condiţiile de lucru şi legalitatea în angajarea lucrătorilor. Alexandru a mai spus că, din ceea ce a aflat, sunt peste 200 de angajaţi, dintre care 38 de cetăţeni indieni, „dar evidenţa trebuie să ne-o dea angajatorul pe care nu l-am găsit la faţa locului”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările