Istoria amnistiilor şi graţierilor recente: cine şi ce fel de pedepse au fost iertate

Istoria amnistiilor şi graţierilor recente: cine şi ce fel de pedepse au fost iertate

Protest Bucuresti gratiere 29 ianurie 2017 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Marea majoritate a actelor de amnistie sau graţiere date până acum au exclus faptele de corupţie şi nu au vizat, cu o singură excepţie, pedepse mai mari de cinci ani de puşcărie.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ALDE are şi această obligaţie, să repare nedreptăţile. Nu mai ezitaţi. Ieşiţi din capcana că amnistia şi graţierea sunt date pentru mine“, a declarat duminică Liviu Dragnea, preşedintele PSD, care, printr-un astfel de act ar scăpa de condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare, dată în primă instanţă, dar şi de sentinţa definitivă la doi ani cu suspendare primită în dosarul Referendumul. 

O astfel de lege nu ar reprezenta o premieră pentru România, în ultimii 29 de ani, după căderea regimului comunist, fiind date amnistii şi graţieri colective în trei rânduri, niciodată însă prin ordonanţă de urgenţă sau care să vizeze infracţiunile violente sau faptele de corupţie precum abuzul în serviciu sau luarea de mită. 

2002, ultima graţiere

Ultima graţiere a fost dată la 1 februarie 2002, pusă în efect prin Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse ce poartă semnătura actualului şef al Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, la acea dată preşedinte al Camerei Deputaţilor. Legea stabilea că deţinuţii condamnaţi la pedepse mai mici de cinci ani de închisoare vor fi graţiaţi, ca şi minorii care au săvârşit fapte penale. Totuşi, actul normativ excludea de la măsura graţierii atât inculpaţii recidivişti, dar mai ales, principalele infracţiuni de corupţie precum: asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, deturnarea de fonduri, uzul de fals, abuzul în serviciu în formă calificată, luarea şi darea de mită, traficul de influenţă sau neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.

În anul 1997, guvernul Ciorbea a iniţiat un proiect de lege similar, votat de parlament şi promulgat de preşedintele Constantinescu. Prin Legea 137/1997 au fost graţiate pedepsele de până la doi ani de închisoare, condamnaţii cu pedepse de până în 5 ani au fost graţiaţi doar dacă împliniseră 60 de ani, sau aveau copii de până la 2 ani, fiind iertaţi de jumătate de pedeapsă toţi condamnaţii la pedepse de până la 5 ani de închisoare. Şi de această dată au fost exceptate de la graţiere principalele infracţiuni de corupţie precum: abuzul în serviciu contra intereselor publice, luarea şi darea de mită sau traficul de influenţă.

Prima graţiere de după Revoluţia din 1989 a avut loc în ianuarie 1990, când preşedintele Ion Iliescu, prin Decretul-lege nr. 23/1990 privind graţierea unor pedepse, a anulat condamnările la închisoare date în timpul regimului comunist. Totuşi, faptele de corupţie precum abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, luarea de mită sau traficul de influenţă erau exceptate, la fel cum erau şi inculpaţii recidivişti. În plus, dacă în următorii 3 ani beneficiarii acestei legi săvârşeau o nouă infracţiune ei trebuiau să execute şi pedepsele pentru care fuseseră iertaţi.

Scepticii au susţinut atunci că fostul preşedinte a căutat să-i scape de răspundere pe cei care au comis abuzuri în timpul revoluţiei. 

Se urmăreşte salvarea unui cuib de politicieni

Însă, de această dată, criticile sunt mult mai vehemente, experţii considerând că un act de graţiere ar viza pur interesele conducerii actualei coaliţii de guvernamânt. „Acesta este un proiect politic ce vizează salvarea unui cuib de politicieni. Nu avem de-a face cu o politică penală, ci cu un gest de salvare a celor care au distrus ţara. Chiar dacă vor fi excluse infracţiunile violente, includerea actelor de corupţie, şi mai ales, aşa cum se zvoneşte, până la pedepse de 10 ani, este un lucru grav în sine. Actele de corupţie reprezintă un abuz de încredere, iar includerea lor pe lista celor vizate de o eventuală amnistie sau graţiere va institui o stare de arbitrar în societatea noastră”, a declarat profesorul de drept constituţional, Ioan Stanomir.

Graţierile sub regimul Comunist

În perioada 1953-1988 au fost adoptate nu mai puţin de 29 de acte normative pentru graţierea unor pedepse şi amnistierea unor infracţiuni, în medie un act la fiecare 18 luni, principalul motiv invocat fiind supraaglomerarea din închisori. Spre exemplu, decretul semnat de Nicolae Ceauşescu la 9 august 1984 a vizat amnistierea infracţiunilor pentru care legea prevedea o pedeapsă de până la 3 ani şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoare până la 5 ani inclusiv, cu o treime pedepsele cu închisoare între 5 şi 8 ani şi cu o cincime pedepsele cu închisoare între 8 şi 10 ani. Nu beneficiau de graţiere cei care au săvârşit infracţiuni  violente, precum omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie, viol, dar şi cei condamnaţi pentru luare sau dare de mită sau trafic de influenţă. Legea se aplica şi recidiviştilor cu condamnări de până la 2 ani de închisoare.

Unul dintre cele mai controversate decrete de graţiere a fost cel din anul 1988, prin care au fost amnistiate toate infracţiunile pentru care se aplicase o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani inculsiv, pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani se reduceau la jumătate iar pedepsele cu moartea se comutau în pedepse de 20 de ani. Unul din beneficiarii acestui decret a fost chiar actualul senator PSD, Nicolau Bădălau, condamnat la 1 an de închisoare pentru furtul a patru saci de grâu de la CAP Malu Spart, unde era angajat ca subinginer. Aproape 100.000 de infractori au beneficiat de decretele semnate de Nicolae Ceauşescu în ultimii trei ani de dictatură comunistă.

Graţierea lui Miron Cozma

Pe 15 decembrie 2004, cu cîteva zile înainte de expirarea mandatului său, preşedintele Ion Iliescu printr-un decret prezidenţial a decis graţierea fostului lider al minerilor, dar şi a altor 45 de inculpaţi. Curtea Supremă îl condamnase pe Miron Cozma în februarie 1999 la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991. Societatea civilă, dar şi majoritatea clasei politice a reacţionat cu vehemenţă la acest anunţ, chiar Călin Popescu Tăriceanu, caracterizând graţierea drept „un dispreţ la decizia Justiţiei şi a instituţiilor fundamentale ale statului”. Două zile mai târziu preşedintele Iliescu anunţa revocarea decretului de graţiere însă, în iunie 2005, instanţa decidea eliberarea lui Cozma pe motiv că decretul de revocare a fost nelegal. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: