Irlandezii care ocolesc lumea prin România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fearghal O’Nuallain (29 de ani) şi Simon Evans (28 de ani) au început în urmă cu 15 luni o aventură: şi-au propus să înconjoare Pământul pe două roţi şi au ajuns în weekend în Dobrogea. Cei doi irlandezi au ajuns sâmbătă la Constanţa. Mâine, ei se vor afla la Bucureşti, la kilometrul cu numărul 24.100 al călătoriei lor.

Fearghal şi Simon au decis acum patru ani să-şi împlinească visul pe care-l aveau din copilărie - să facă împreună înconjurul lumii. Au stabilit itinerariul pas cu pas şi s-au antrenat în Egipt. Şi-au lăsat familiile şi iubitele la Dublin şi au plecat de acasă la 1 noiembrie 2008. De mai bine de un an, casa celor doi irlandezi este întreaga lume.

Au traversat Europa, au zburat spre America Latină, după care s-au îndreptat spre Asia, apoi au venit în Balcani. Sâmbătă dimineaţă au ajuns la Vama Veche, iar mâine vor să ajungă la Bucureşti, după ce au trecut prin Constanţa.

Supravieţuitorii

Fearghal şi Simon vor să fie primii irlandezi care fac înconjurul lumii pe bicicletă. „Poţi să vezi lumea altfel, să trăieşti experienţe de tot felul. E altceva", sunt de părere cei doi.

Ei au montate pe biciclete panouri solare în miniatură, iar energia o folosesc pentru a încărca bateriile de la laptop şi telefoane. Au şi cameră video, aparat care purifică apa, sac de dormit, cort, vase pentru gătit. „Pentru a supravieţui avem nevoie cam de 5 euro pe zi. În China a fost şi mai bine, erau suficienţi 2 euro", spune Fearghal.

Irlandezii au străbătut, până acum, 24.000 de kilometri. Ei mai au de parcurs 5.000 de kilometri pentru a ajunge înapoi la Dublin. Nu au bani pentru hotel, aşa că întunericul trebuie să-i prindă cu cortul instalat. Înnoptează de regulă în câmp, lângă oraşe, în curţi sau în garaje, pe unde se oferă localnicii să-i găzduiască. A doua zi pornesc din nou la drum.

Ospitalitate şi pericol

Cei doi biciclişti s-au minunat de frumuseţea locurilor la Machu Picchu, în Peru, au făcut kebab pe marginea drumului în Turcia, au dormit în moschee în Iran şi au nimerit în mijlocul unei nunţi în Uzbekistan. Au fost impresionaţi de ospitalitatea turcilor, care le-au oferit gratuit adăpost şi hrană. „Oamenii ne întrebau dacă vrem să venim la ei acasă, să mâncăm, să servim un ceai. Dacă acceptam toate invitaţiile, nu mai eram acum aici", spun cei doi zâmbind.

Dar pe lângă semnele de simpatie primite de la oameni, expediţia a fost presărată şi cu pericole. În Iran, Fearghal a fost la un pas de a fi jefuit de trei indivizi înarmaţi cu cuţite, însă au sărit în ajutorul lui câţiva muncitori.

La Constanţa, irlandezii au găsit găzduire de o noapte la Cumpăna, comuna unde Guvernul Irlandei a construit locuinţe sociale pentru persoanele cu handicap.

Edilii i-au primit cu braţele deschise. I-au aşteptat la intrarea în comună, i-au aşezat la masă şi i-au cinstit cu o tărie. „Wow! E mai tare ca whiskey-ul!", au exclamat irlandezii. La plecare, gazdele le-au oferit cadou de despărţire două veste reflectorizante ca să poată circula în siguranţă şi noaptea. La finalul expediţiei, Fearghal O'Nuallain şi Simon Evans vor să realizeze un documentar care să cuprindă întreaga lor aventură.

A mai colaborat Antonia Maer

"Pentru a supravieţui avem nevoie cam de 5 euro pe zi. În China a fost şi mai bine, erau suficienţi 2 euro."
Fearghal O'Nuallain
biciclist

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite