Iranul are un nou ambasador în România: Alina Mungiu-Pippidi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Titlul acestui articol este pamfletăresc şi la fel trebuie tratate bazaconiile alarmiste cum că stăm pe picior de război cu Iranul pe motiv că Iohannis n-a sunat panicat la Kremlin după vestea morţii generalului Soleimani, iar statul român n-a trimis şi el măcar de obraz o coroană de flori la înmormântarea lui ca să creştem în ochii ayatolahului.

Dintr-un imund editorial de largă răspândire în presă din lipsa unor scandaluri mondene, am aflat că... „suntem ca şi în război cu Iranul”. Practic, Alina Mungiu-Pippidi ne-a declarat război. Pe lângă cele personale pe care le poartă cu corupţii, cu acoperiţii SRI, cu CTP, cu logica argumentării, cu bunul simţ etc. Afirmaţiile năucitoare ale Alinei Mungiu-Pippidi, sunt pe linia retoricii de odinioară a Monicăi Macovei din vremea când declara, textual, că „urmează un război civil” în România după referendumul de suspendare a lui Băsescu din 2012, probabil entuziasmată de războiul civil din Siria dintre preşedinte şi opoziţie. Doamna ambasador al sentimentelor Iranului, cândva groupie în jurul lui Macovei, unul dintre cele mai toxice personaje politice ale deceniului, pare că vrea să-i ia lui Oreste locul de lider la emiterea de trăznăi fără haz.

Alina Mungiu-Pippidi ne-a obişnuit în ultimii ani să dea sentinţe ex cathedra de la Berlin, din fericire telegrafice, căci are studenţi buluc la uşa cabinetului şi timp puţin între două opere de maximă importanţă pentru instituţii planetare. Vorbele prosteşti de genul „Liviu Dragnea a devenit o victimă a presei”, până la apelative jignitoare la adresa românilor din afara ţării, precum „Lumpendiaspora”, fac parte aura acestui personaj de circ prea puţin băgat în seamă – reiese din tonul articolelor – de cei care conduc România. Şi pesemne că o conduc prost, neavând parte de consilierea domniei sale, ci numai de dojana sa post factum, prin intermediul luărilor de poziţie la TV şi a articolelor online. Articole în care cuvinte dure ca „imbecilitate” sau „canalii” vin să susţină firul roşu al gândirii pippidiene, anume dispreţul faţă de democraţia bazată pe votul popular, alegătorii de rând fiind complimentaţi cu eticheta de „stupizi”.

De astă dată, AMP s-a autodepăşit în stridenţă şi în lipsa justei măsuri anunţând că Statele Unite sunt în război cu Iranul, iar – pe cale de consecinţă (concluzia deviantă îi aparţine) – „la fel şi noi” suntem în stare de conflict cu Teheranul. Şi că teritoriul României ar fi vizat de un atac lansat de Armata şi Garda Revoluţionară Iraniană, din cauză că am permis instalarea unei baze militare americane cu capabilităţi anti-rachetă. Înseşi motivele prezenţei NATO în România sunt contestate de AMP, argumentând că ruşii oricum „nu aveau niciun gând să ne atace, fiind de peste patruzeci de ani retraşi din România”. Logica şi nivelul de înţelegere a geopoliticii sunt imbatabile! Chiar mă mir cum de nimeni nu dă doi bani pe competenţa sa de analist în materie de securitate naţională...

Acţiunea administraţiei Trump de a-l lichida pe Quasem Soleimani printr-un atac cu dronă este decodificată de AMP, cât se poate de raţional, printr-o analogie cu un episod din serialul House of Cards, în care preşedintele Frank Underwood ordona uciderea unui terorist pentru a distrage atenţia de la procesul de impeachment. Standardul ştiinţific al analizei pippidiene a fost atins cu această referinţă la cultura pop americană! Odată devoalat scopul complotului, AMP deplânge ruperea relaţiei de prietenie pe care România şi Iranul au cultivat-o după revoluţia din 1979, relaţie întemeiată pe afinitatea dintre regimul Ceauşescu şi cel al ayatolahului Khomeini. Din prieteni ai regimului teocratic islamist, am ajuns vizaţi de ameninţarea iraniană. Vinovaţi pentru că ne-am aliat cu Statele Unite ar fi politicienii români şi publicul (!) care a introdus în urnă voturi albe la alegerile prezidenţiale, fără să se gândească măcar o clipă că „poate avea mâine atentate în România”.

AMP consideră că singura poziţionare rezonabilă faţă de eliminarea lui Soleimani este cea adoptată de unele ţări europene în frunte cu Franţa şi Germania, care practică un joc duplicitar faţă de Iran şi protectorul său, Rusia. Însă interesele economice ale Franţei şi Germaniei faţă de Rusia nu sunt identice cu ale României, care nu greşeşte respectându-şi obligaţia de membru NATO de a cheltui 2% din PIB pe apărare. Orice altă abordare decât cea franco-germană este lovită de AMP cu invective la adresa preşedintelui Iohannis, care a fost la temă cel puţin de data aceasta, preocupându-se de punerea la adăpost a personalului militar şi civil din Irak şi îndemnând la dezescaladarea crizei şi revenire la calm în zona fierbinte.

Zugrăvind în tuşe groase cel mai recent act din perenul conflict din Orientul Mijlociu, AMP dădea cu proverbiala bâtă-n baltă anticipând că iranienii nu vor lovi „nici într-un caz doar în americani sau pe fronturile apropiate din Orientul Mijlociu”. Evenimentele din noaptea trecută au arătat că riposta iraniană cu rachete convenţionale s-a abătut asupra a două baze americane din Irak. Şi a fost un atac în blocaj, previzibil şi fără victime de partea americanilor, un atac menit de Teheran să arate în primul rând pe plan intern că Iranul este capabil de un răspuns rapid. Este din nou scor egal în meciul Iran-SUA şi situaţia rămâne încordată, dar s-a stabilizat. Acum că fiecare parte a executat câte o lovitură de pedeapsă, conflictul se poate întoarce la faza tensiunilor şi sancţiunilor. Conducătorii Iranului s-au obligat prin propria retorică să riposteze la eliminarea lui Soleimani, dar sunt conştienţi că un război deschis cu SUA şi Israelul înseamnă înfrângere şi sfârşitul regimului dictatorial. Dincolo de aceste lovituri directe, războiul dintre Teheran şi Washington este purtat prin intermediari şi se desfăşoară local, în Irak. Nu la Dunăre, între Carpaţi, la Deveselu sau aiurea. Aviz tuturor exaltaţilor care nu dorm noaptea de teama celui de-al treilea război mondial.

Editorialul „Cum a ajuns România la un pas de război” arată cât de nulă este AMP în chestiuni militare şi geopolitice, care se adaugă listei de domenii în care îşi expune public şi în mod dizgraţios nepriceperea. Înţelepciunea populară germană are cuvinte potrivite pentru impostură: Schuster, bleib bei deinem Leisten („Cizmarule, rămâi la pingelele tale”). Pe cât de mult dispreţuieşte AMP pe oricine nu are o colecţie zornăitoare de diplome, cumpătarea în judecată a omului simplu este de multe ori superioară aroganţei obtuze a intelectualului elitist.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite