Ionuţ Gologan, condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri, scapă de pedeapsa capitală

Ionuţ Gologan, condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri, scapă de pedeapsa capitală

Românul Ionuţ Gologan, condamnat la moarte prin spânzurare în Malaezia pentru trafic de droguri, scapă de pedeapsa capitală după ce guvernul malaezian a decis să abolească pedeapsa cu moartea. Anunţul a fost făcut joi de ministrul malaezian al comunicaţiilor, Gobind Singh Deo.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Guvernul este de acord cu abolirea pedepsei cu moartea”, a declarat acesta pentru France Presse. „Sper că legea va fi modificată în curând”, a adăugat el.

Pedeapsa capitală, prin spânzurare, este în prezent prevăzută de legislaţia malaeziană pentru o serie întreagă de crime, de la omucidere la răpire, de la posesia armelor de foc la traficul de droguri.

Guvernul a optat pentru abolire pe fondul opoziţiei în creştere din partea malaezienilor faţă de pedeapsa cu moartea. „Pedeapsa cu moartea este o barbarie şi o cruzime inimaginabilă”, a declarat într-un comunicat N.Surendran, de la ”Avocaţi pentru libertate”, o organizaţie locală pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii. 

Românul arestat în Malaezia de 6 ani

În închisoarea Bentong se află încarcerat Ionuţ Alexandru Gologan, în vârstă de 25 de ani, arestat din 2012 şi condamnat în prezent, definitiv, la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri. Mai multe delegaţii din România au purtat discuţii cu autorităţile malaeziene pentru salvarea lui Gologan.
 
Asta după ce pe 26 ianuarie 2016, Curtea Federală de Justiţie a Malaeziei a confirmat pedeapsa capitală pentru Gologan printr-o decizie definitivă. Avocaţii cetăţeanului român urmau să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaezian, informa atunci MAE român, care preciza că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, demers care poate fi de durată. 

Pe de altă parte autorităţile malaeziene au informat oficial anul trecut că au blocat administrativ execuţiile în cazul persoanelor condamnate la moarte pentru trafic de droguri, în vederea revizuirii legii.
 
Cine este Ionuţ Gologan

Pe 26 iunie 2012, Ionuţ Gologan a fost prins pe Aeroportul Internaţional Kuala Lumpur cu aproape 1,5 kilograme de metamfetamină, descoperită la verificarea bagajelor sale, şi a fost acuzat de trafic de droguri. În tot acest timp, tânărul, care lucra ca şofer cu jumătate de normă pentru o firmă de transport din Germania, a fost închis în Malaezia.

În localitatea unde s-a născut, Telega, tânărul era cunoscut mai degrabă ca un copil cuminte, premiant în clasele primare şi în gimnaziu, crescut cu greu de bunică.

Primele semnale privind schimbarea radicală a acestuia au apărut după ce, în 2012, autorităţi din Germania au sunat la Primăria din Telega pentru a se interesa de familia tânărului. Chiar dacă nu au primit informaţii clare, funcţionarii din comună au înţeles că Ionuţ Gologan se ocupa de afaceri dubioase în străinătate.

Opinia generală este că tânărul a fost racolat de un anturaj dubios şi atras de mirajul banilor mulţi şi nemunciţi.

În timpul anilor petrecuţi în închisorile din Malaezia, Ionuţ Gologan a fost ajutat cu bani de persoane impresionate de povestea sa. Printre ei a fost şi Gigi Becali care i-a dat tatălui lui Ionuţ 3.000 de euro. Tânărul a spus, însă, că o parte dintre aceşti bani au fost folosiţi de tatăl său în scopuri personale.


citeste totul despre: