Ion Iliescu: „Să frânăm elementele de dreapta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Frontului Salvării Naţionale i-a asigurat pe sovietici că noua putere va ţine seama de linia perestroikistă a Moscovei şi va controla activitatea politică de după Revoluţie. Publicăm astăzi partea a doua, penultima, a discuţiilor româno-sovietice la nivel înalt din 27 decembrie 1989.

După ce l-a liniştit pe ambasadorul sovietic, Evgheni Tiajelnikov, în legătură cu izolarea şi controlul forţelor de dreapta, după ce a afirmat că niciodată nu s-a gândit la „pluri-partide", Ion Iliescu, autoproclamat „emanat" al Revoluţiei, a dat exemple de măsuri populare ce tocmai fuseseră adoptate. Era vorba, în principal, de respectarea unor promisiuni, „care au avut un mare ecou, câteva decrete scoase şi publicate ieri, care au înlăturat nişte lucruri cu efecte negative în viaţa oamenilor şi nişte legi care smulgeau din venitul oamenilor".

Grigore Cartianu

Iliescu despre sprijinul militar sovietic: „E o aiureală!"

Poveştile Revoluţiei/Cum au fost oprite tancurile ruseşti la podul de peste Prut

Iliescu şi Roman către URSS: „Avem nevoie de sprijin!“

Un adevăr crunt: Iliescu a chemat trupele sovietice!

Grigore Cartianu: Şah şi mat la Ion Iliescu

Cum a îngropat Ion Iliescu Revoluţia

Poveştile Revoluţiei/Cum au fost oprite tancurile ruseşti la podul de peste Prut

Acest gen de declaraţie întăreşte o afirmaţie a generalului Nicolae Militaru făcută în 1993, la audierea de la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989. Referitor la modul în care complotiştii doreau să-l schimbe pe Ceauşescu, Militaru recunoştea că Partidul Comunist trebuia să supravieţuiască: „Noi nu discutam despre capitalism sau socialism.

Realitatea este că nimeni nu se poate lăuda că atunci ar fi zis cineva «Jos comunismul!». Îl vedeam ceva mai aranjat, dacă se poate compara cu ce era în capul lui Gorbaciov, dar nu ştiu dacă se potrivea. Noi ziceam că Nicolae Ceauşescu a emis nişte teorii, de autoconducere, de autogestiune, de autoaprovizionare, dar niciodată nu le-a pus în aplicare. Şi ne gândeam să începem cu ele, să vedem cum va fi în continuare".

Această declaraţie a lui Militaru se pliază perfect pe prima direcţie de reforme prezentate de către Iliescu, una bazată, în primul rând, pe sprijinul maselor largi, populare. Discursul conducătorului CFSN era completat cu o asigurare verbală, cu rol definitoriu asupra modului în care era gândită noua orientare politică în decembrie 1989: se va ţine seamă de linia Moscovei. „Elementele" de dreapta, liberalul Câmpeanu şi ţărăniştii Coposu şi Raţiu nu au avut nicio şansă. Destul de timid în intervenţii, Petre Roman o ţinea una şi bună: „Teroriştii există încă!". Cine erau ei? „Sprijinitori în solda lui Ceauşescu".

Se impun câteva observaţii: Ion Iliescu foloseşte o perfectă „limbă de lemn". Viitorul preşedinte al României este locvace, vorbeşte mult şi pe placul Moscovei. Petre Roman este de decor, iar scurtele lui intervenţii par mai degrabă naive. Petre Roman ajunge chiar să afirme: „Armata nu a tras în populaţie". Fals!

image

Corneliu Coposu, lider ţărănist, Ion Raţiu, lider ţărănist şi Radu Câmpeanu, lider liberal

Stenograma întrevederii cu ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov - 27 decembrie 1989 (II)

„Emanatul": „Mult m-am gândit la trecerea aceasta"

continuare DIN ZIARUL DE IERI

Conţinutul stenogramei ne-a fost pus la dispoziţie de istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Ambasadorul sovietic Evgheni Tiajelnikov

Ambasadorul sovietic în România, Evgheni Tiajelnikov

Evgheni Tiajelnikov:La Moscova, timpul nu era bun. Tovarăşul Gorbaciov personal m-a ajutat să ajung cu avionul mai repede la Chişinău şi am venit astfel să vă felicit şi să vă ofer ajutorul nostru. Moldova, cei de acolo, vor să vă transmit că sunt gata să colaboreze cu dumneavoastră, să-şi trimită tovarăşi aici, să se discute problemele acestei colaborări. Sunt probleme comune în anumite domenii şi dacă ne vom uni forţele tuturor oamenilor de ştiinţă, ale celor care lucrează în domeniile respective, numai aşa vom putea rezolva problemele.

Petre Roman: Asta este în avantajul reciproc. Trebuie însă să se lucreze la acest nivel nemijlocit.

Evgheni Tiajelnikov: În Moldova există această dorinţă sinceră. Tovarăşul Gorbaciov şi Biroul Politic ar fi recunoscători dacă ne-aţi spune care este aprecierea dumneavoastră privind etapa actuală a revoluţiei şi a situaţiei politice de masă. Măcar pe scurt.

Ion Iliescu: În primul rând, aşa cum am spus, elementul fundamental este caracterul revoluţiei. La noi, caracterul spontan al acestei mişcări, spre deosebire de evoluţia precedentă, care a împins ţara într-o criză profundă, multilaterală, nu avea altă soluţie decât explozia revoluţionară. Mult m-am mai gândit la trecerea aceasta, că dacă nu vom fi capabili să acţionăm cu forţe organizate, că dacă partidul însuşi nu este în stare să-şi asigure rolul conducător şi să rămână, atunci a fost clar pentru mine de la început că dacă nu se produce, deci, acest lucru, se produce explozia, dar o explozie periculoasă pentru partid, care poate fi luat cu valul, şi aşa s-a întâmplat.

Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste.

Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu avem de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale, subliniind acest lucru prin denumirea lui, că ţara toată este în pericol şi că aceasta crează o platformă reală de interese comune ale tuturor susţinătorilor şi nu ne-am mai adresat mulţimii ca o secţiune, ca o forţă conducătoare, ci am exprimat ideea necesităţii consensului şi unirii tuturor forţelor interesate în însănătoşirea vieţii economice, sociale şi ne bucurăm, ne bucură faptul că n-am greşit în evaluarea noastră şi că ecoul a fost pozitiv şi cel puţin în acest moment există unanimitate în jurul platformei Frontului, asta înseamnă că am învins, tendinţe viitoare fiind însă posibile.

Am proclamat ideea plurităţii politice, n-am spus mai mult decât pluritate, n-am confundat pluripartismul cu pluri-partide. Nu excludem posibilitatea apariţiei şi de partide şi de tot felul de organizaţii, ba, chiar din punctul nostru de vedere, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai bine, va fi mai puţin periculos pentru unitate decât dacă s-ar crea o singură forţă. Îi lăsăm să se difuzeze şi apoi o să acceptăm un dialog în cadrul Frontului.

Petre Roman: Platforma este aşa încât poate fi acceptată de oricine.

Ion Iliescu: Îi chemăm pe toţi sub platforma Frontului. Că în cadrul ei sunt interese particulare care le exprimă într-o formă sau alta, inclusiv interese politice, treaba lor. Cam aceasta este ceea ce am reuşit şi deocamdată este pozitiv.

În acelaşi timp, am promis să organizăm alegeri libere, pentru că trebuie să se organizeze o nouă putere, această formă tranzitorie nu poate să dureze mult. Pentru stabilitate trebuie organizate alegeri. Au fost presiuni mari să le facem mai repede. Nu am fi putut să trăim în formele tranzitorii şi am acceptat, dar va fi greu să pregătim într-o durată aşa de scurtă şi baza constituţională, legislativă a organizării, şi platforma conceptuală cu care să ne prezentăm. Elementele de bază sunt aici şi ele au prins, dar şi mai important este ca, pe lângă platforma conceptuală, pe care o vom elabora încă şi completa, este important ca în aceste trei-patru luni să avem şi rezultate practice, că pentru mase nu atât proclamaţiile, nu atât comisiile, nu atât perspectivele sunt importante, ci ceea ce simt ele în viaţă. Lumea s-a săturat de vorbe şi promisiuni.

De aceea, pentru noi principalul element al platformei electorale este ca în aceste trei-patru luni să se demonstreze capacitatea de a acţiona în practică, în viaţă, în interesul oamenilor, şi de aceea, deşi încă nu suntem constituiţi ca putere de stat, ca guvern, dar sprijiniţi de aparatul existent, primele măsuri, de început, pe lângă cele politice, au fost să rezolvăm câteva probleme imediate în sprijinul oamenilor. Şi printre altele au avut un mare ecou câteva decrete scoase şi publicate ieri, care au înlăturat nişte lucruri cu efect negativ în viaţa oamenilor, nişte legi care smulgeau din venitul oamenilor, era concepţia lui Ceauşescu. Pe de o parte platforme privind nivelul de trai şi creşterea salariilor, a acestui nivel, şi apoi tot felul de legi care să smulgă din venitul oamenilor, ca preţurile majorate la căldură, energie. Am înlăturat câteva asemenea reglementări care să uşureze viaţa oamenilor, ca de pildă legea cu întreruperea sarcinilor şi alte legi.

Petre Roman: Am anulat legi antiumane!

Ion Iliescu: Este mult mai important decât proclamaţiile, pentru că oamenii simt că problemele lor pentru noi sunt proprietare şi vrem să le realizăm în program.

Vă mulţumim pentru ajutor. Şi alte ţări au fost generoase cu noi, ne-au ajutat să ameliorăm aprovizionarea populaţiei pe piaţă. Şi în situaţia aceasta grea, sub focul teroriştilor, oamenii s-au aprovizionat mai bine decât în „Epoca de aur a lui Ceauşescu".

Petre Roman: Teroriştii mai există încă!

Evgheni Tiajelnikov: Au fost încercări asupra dumneavoastră?

Ion Iliescu: Au fost. Putem să spunem că există nişte forţe bine organizate. Nu ştim ce forţe au acţionat. Siria, Libia s-au dezis că ar fi organizatorii acestor forţe şi am primit cu satisfacţie aceste declaraţii.

Petre Roman: Îi considerăm sprijinitori în solda lui Ceauşescu şi era în caracterul lui să-şi asigure asemenea oameni.

Ion Iliescu: Forţa principală venea din organele de Interne şi Securitate, care se umflaseră cu un aparat foarte puternic şi unităţi operaţionale foarte puternice. În ultimii ani de zile, Ceauşescu se temea. Au fost încercări din partea unor cadre superioare ale Armatei de a organiza răsturnarea lui Ceauşescu, au simţit că nu există forţe politice capabile să-l răstoarne. Ceauşescu a înlăturat toate elementele politice capabile din conducerea partidului, s-a înconjurat de lachei, oameni lipsiţi de personalitate, legaţi de el şi nu erau posibile niciun fel de acţiuni în interiorul partidului. Au fost descoperite aceste câteva încercări, a început să schimbe comandanţii Armatei, pe de o parte, iar pe de altă parte a slăbit foarte serios dotarea Armatei cu tehnică de luptă.

Ne vedem  diseară  la „Naşul“!

În anumite perioade, unităţile militare nu aveau armament; aveau arme, dar nu aveau armament, el ţinea totul în mână. Nu dădea carburant unităţilor militare, nu se dădea carburant decât cu aprobarea personală a lui, ceea ce arată că se temea. În schimb a creat unităţi de luptă, de Securitate, cu mare eficienţă tehnico-militară, cu tehnică americană şi japoneză, printre altele şi unităţi cu profesionişti de înaltă clasă, puşcaşi, lunetişti, instruiţi foarte serios. Acestea au constituit elementul de bază. Noi am fost în această situaţie când a trebuit să ne organizăm, pentru că prima chestiune era să salvăm oamenii, să oprim măcelul. Armata toată a fost alături de noi, populaţia de asemenea.

Petre Roman: Dar, din fericire, nu Armata a făcut revoluţia. Ea nu a tras însă în populaţie şi s-a alăturat revoluţiei, dar revoluţia este a poporului.

Ion Iliescu: În confruntarea aceasta între Armată şi oamenii organelor de represiune, puşcaşii aceştia care au ţinut ţara sub teroare, în timp ce ei aveau tehnică militară înaltă, instrucţie militară înaltă, soldaţii noştri erau în inferioritate ca pregătire. Armata, până acum, era forţa de muncă gratuită.

Petre Roman: „Sclavii moderni".

Ion Iliescu: Folosiţi în agricultură la munci, în construcţii, iar instrucţia militară era inexistentă. Ne spuneau specialiştii militari că în ceea ce priveşte eficacitatea unui puşcaş instruit ne situăm, după aprecierea lor, un puşcaş corespunde a 60 de soldaţi de-ai noştri din punct de vedere al eficacităţii. Sunt instruiţi pentru activităţi individuale, stimulative.

Petre Roman: În grup de câte patru, pentru acţiuni mobile, cu cea mai mare mobilitate, puteau să lovească acum aici şi peste 10 minute la un kilometru. Ostaşii noştri sunt nepregătiţi pentru lupta în oraş, ei se instruiesc pentru lupta de front în formaţii unite, masive. Li s-a interzis să se organizeze trupe de intervenţie ale Armatei în oraş, li s-a interzis direct de către Ceauşescu.

Ion Iliescu: Din păcate, la aceste distrugeri a contribuit şi această situaţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite