UPDATE Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu, urmăriţi penal în dosarul Mineriada 1990

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii militari ai Parchetului de pe lângă Curtea Supremă au pus în mişcare acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Dumitru şi Florescu Mugurel Cristian.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale, săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, faţă de:

-Ion Iliescu - la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României;

-Petre Roman - la data săvârşirii faptelor, prim-ministru al Guvernului  interimar al României;

-Gelu Voican Voiculescu - la data săvârşirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;

-Nicolae Dumitru, la data săvârşirii faptelor, prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale;

-Virgil Măgureanu, la data săvârşirii faptelor, director al Serviciului Român de Informaţii;

- general (rez.) Cristian Mugurel Florescu - la data săvârşirii faptelor, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Inculpaţii sunt acuzaţi de reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

Atac împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii

Potrivit procurorilor militari, în perioada 11 – 15 iunie 1990, „inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării“.

Atacul a avut drept consecinţe uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a trei persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane,
privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane.
De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mişcarea acţiunii penale pentru infracţiuni contra umanităţii faţă de următorii inculpaţi:

- amiral (rez.) Emil Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne;

- Cazimir Ionescu, la data săvârşirii faptelor, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională;

- Adrian Sârbu, la data săvârşirii faptelor, şef de cabinet şi consilier al primului ministru;

- Miron Cozma, la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;

- Matei Drella, la data săvârşirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;

- Cornel Plăieş Burlec, la data săvârşirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;

- general (rez.) Vasile Dobrinoiu, la data săvârşirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne;

- general (rez.) Petre Peter, la data săvârşirii faptelor, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

Potrivit anchetatorilor, „în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii  au aderat la atacul generalizat şi sistematic lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Bucureştiului, atac în care a fost  implicată participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării“.

Marian Munteanu, despre dosarul Mineriadei: În sfârşit, anchetatorii au început să cerceteze cu atenţie evenimentele

Liderul studenţilor din Piaţa Universităţii din iunie 1990, Marian Munteanu a declarat, vineri, pentru News.ro, referitor la dosarul Mineriadei, că, în sfârşit, anchetatorii au început să cerceteze cu atenţie evenimentele, în condiţiile în care întreaga societate românească aşteaptă un răspuns de ani buni la faptele grave care s-au petrecut atunci.

“Bănuiesc că anchetatorii au un temei pentru aşa ceva, probabil că în sfârşit cineva s-a apucat să cerceteze cu atenţie lucrurile şi cred, o să vedem, asta numai instanţa de judecată poate decide în ce măsură acuzaţiile respective sunt întemeiate”, a afirmat Marian Munteanu.

El a susţinut că întreaga societate românească aşteaptă un răspuns privind evenimentele petrecute în timpul Mineriadei.

“Faptul că sunt semne că există dorinţa de aflare a adevărului nu poate fi decât ceva îmbucurător. Cred că întreaga societate românească aşteaptă de atât de mulţi ani un răspuns la care oamenii au dreptul. Mă refer atât la situaţia din decembrie 1989, cât şi la Mineriadă. Sunt lucruri grave care s-au petrecut în ţara noastră şi oamenii nu au primit niciun răspuns. Deci, acest răspuns va fi fără îndoială binevenit. Şi eu vreau să cred, şi sper, că va fi un răspuns corect pe care instanţele îl vor aprecia şi vor lua măsurile pe care le vor considera necesare”, a conchis Marian Munteanu. 

Miron Cozma: Din păcate este o ultimă refulare a guvernului care pleacă

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a declarat, vineri, pentru News.ro, referitor la punerea sub inculpare în dosarul Mineriadei a fostului preşedinte Ion Iliescu şi a fostului premier Petre Roman, că este ”o realizare a justiţiei” şi ”o ultimă refulare a guvernului care pleacă, împotriva sistemului PSD”, adăugând că speră ca vinovaţii să fie pedepsiţi. Cozma a mai spus că este ”o stupizenie” să fie inculpat în dosarul Mineriadei, el fiind ”victimă la CEDO”.

”În primul rând, am să încep cu un paradox chiar dacă, culmea ironiei, sunt şi eu inculpat acolo, bineînţeles că se va dovedi, până la urmă că e de-a dreptul o stupizenie, cum să mă faci pe mine inculpat în dosarul iunie '90 când eu sunt victimă la CEDO, împreuncă cu Doru Mărieş?! Dar revenind, sunt fericit că în sfârşit se reuşeşte ca responsabilii direcţi, adică preşedintele tovarăşul Ion Iliescu, prim-ministrul Petre Roman şi toţi ceilalţi membri ai  Guvernului care au omorât oameni în Piaţa Universităţii, sunt inculpaţi şi asta, într-adevăr, este o realizare a justiţiei cu toate  că am o întrebare retorică: de ce până acum Ion Iliescu nu a făcut puşcărie pentru crimele de la Revoluţie şi pentru crimele din Piaţa Universităţii, împreună cu toţi acoliţii lui?”, a afirmat Miron Cozma.

Cozma susţine că punerea sub inculpare în dosarul Mineriadei a fostului preşedinte Ion Iliescu şi a fostului premier Petre Roman, între alţii, este o ”ultimă refulare a guvernului care pleacă, împotriva sistemului PSD.

”Din păcate este o ultimă refulare, nu este ceea ce normal se crede, este o ultimă refulare a guvernului care pleacă, împotriva sistemului PSD, luând-o de la origini cu Ion Iliescu. Este o răzbunare a lor, dar sper ca totuşi justiţia să pedepsească vinovaţii, să fie cea corectă care să pedepsească  vinovaţi pentru crimele de acolo”, a mai spus fostul lider al minerilor.

Teodor Mărieş: Nu e meritul procurorilor care lucrează acum în dosar

Nu este meritul sau munca echipei de procurori de la Secţia Parchetelor Militare care are acum dosarul Mineriadei, ci este munca depusă de generalul Dan Voinea şi procurorul militar Vasile Doană şi munca depusă în perioada 2005-2007, după ce Asociaţia "21 Decembrie" a depus o plângere penală referitor la dosarul Mineriadei, a declarat, pentru News.ro, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie”, după anunţul oficial privind inculparea fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului şef al SRI Virgil Măgureanu pentru infracţiuni contra umanităţii.

"Nu este meritul sau munca echipei de procurori de la Secţia Parchetelor Militare care are în acest moment dosarul Mineriadei. Este munca pe care au depus-o generalul Dan Voinea şi procurorul militar Vasile Doană, este munca depusă în perioada 2005-2007, după ce Asociaţia 21 Decembrie a depus o plângere penală şi a oprit prescrierea, pentru că la 15 ani de atunci se prescriau crimele din iunie 1990. Prin mobilul dosarului Revoluţiei am depus şi un dosar al Mineriadei, pentru că nicio organizaţie şi nicio persoană nu şi-a asumat acest lucru şi atunci am fost nevoiţi să o facem, având în vedere că Asociaţia «21 Decembrie» este participantă în Piaţa Universităţii în 13 iunie. Am oprit prescrirea atunci şi tot ce au muncit procurorii militari până în 2007 când li s-a luat dosarul, practic acestea sunt probe adunate, probe pe care le-am depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a dat verdictul de crimă împotriva umanităţii în perioada respectivă”, a declarat Teodor Mărieş.

Preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie” a adăugat că nu este surprins de evoluţia dosarului şi este de părere că cei care au ieşit în stradă la data de 13 iunie 1990 sunt eroi, deşi mulţi dintre ei acum nu mai sunt în viaţă.

„Încadrarea o au, făptaşii există, văd că i-au şi indicat, în sfârşit i-au pus sub urmărire, victimele, din păcate, mulţi dintre noi, au dispărut, dar încă sunt la nivelul de sute de oameni care au avut de suferit. Nu ştiu câţi dintre noi au dispărut în ultimii 27 de ani, nu mai vorbesc de urmaşii celor care au fost eroi. Părerea mea este că cei care au ieşit în stradă în 13 iunie şi s-au luptat cu forţele de represiune sunt eroi", a spus Mărieş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite