Ion Iliescu, despre Mineriada din iunie ‘90: „Minerii meritau mulţumiri. Au fost solidari cu populaţia Capitalei“
0
Într-unul dintre puţinele interviuri în care a vorbit pe larg despre fenomenul Piaţa Universităţii şi despre Mineriada din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu aproape că le-a mai mulţumit o dată minerilor pentru că au bătut oameni în centrul Bucureştiului.
Astăzi, când Curtea Supremă a redeschis „Dosarul Mineriadei“ şi a dat undă verde reînceperii cercetării penale faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, acesta s-a rezumat să spună: „Nu comentez“. Reproducem mai jos câteva fragmente importante din interviul acordat de fostul preşedinte reporterilor „Adevărul“ în mai 2010. În cadrul discuţiei, Iliescu a declarat în premieră un lucru care-l incriminează grav: deplasarea minerilor în Capitală s-a făcut cu sprijinul organizaţiilor FSN din ţară. Cât despre miile de români care au plecat din România după acea sângeroasă Mineriadă, mulţi dintre ei intelecuali de calibru, Iliescu spune că „au plecat cei care s-au simţit cu musca pe căciulă“
Adevărul: Credeţi că au existat droguri în Piaţa Universităţii? Erau drogaţi în Piaţă?
Ion Iliescu: Domnule, ceva a fost. Dacă nu droguri, nişte energizante tot au fost, cum spunea domnul Cunescu. Zice: „Domnule, astea sunt energizante!". Erau ăia cu corturile care erau adăpaţi, alimentaţi. Domnul Raţiu a plătit ca să-i finanţeze.
Cine a creat dezordinea din 13 iunie?
A fost, pe de o parte, un grup de oameni cazaţi în Hotelul Negoiu, de lângă Universitate, şi care erau animaţi de Dumitru Dincă la vremea respectivă. Apoi erau cei de la „21 Decembrie", care ulterior a devenit Asociaţia lui Mărieş. Ăştia au fost elementul perturbator care a şi compromis Piaţa Universităţii.
Şi cine era în spatele acestor oameni?
Octav Rădulescu, membru în PNŢCD. Ăsta era un cap înfierbântat! Voia neapărat să dea o lovitură de stat, să conteste alegerile la forumuri internaţionale. Cum au făcut şi ăştia cu mişcarea portocalie din Ucraina.
Pe 13 iunie aţi făcut acel apel la „oamenii de bine" să apere democraţia. Nu v-aţi gândit că s-ar putea crea un haos general dacă iese iar lumea în stradă, ca la Revoluţie?
Haosul îl aveam. Poliţia dispăruse. Marian Munteanu era vinovat. De ce trebuia el să apară în balcon? De ce?
Spuneţi că Munteanu era şi el controlat de cineva?
Lăsaţi-l pe Marian Munteanu, că el voia să refacă după aceea mişcarea legionară din România, legionarismul. Era adeptul lui Zelea Codreanu. El i-a incitat, de fapt, pe cei din Piaţă, care au devastat sediul Poliţiei. Atunci au dispărut şi arme, şi documente de cercetare poliţienească. Au ţinut sub asediu clădirea Ministerului de Interne până noaptea târziu şi apoi s-au dus spre Televiziune, unde au devastat clădirea. Deci voi, la „Adevărul", despre asta nu scrieţi nimic. Ziua de 13 pentru voi nu există! Voi căutaţi motivaţii de partea Puterii şi pentru 13 iunie şi pe urmă puneţi accentul pe Mineriadă. Asta este ticăloşia orientării şi gândirii care vă conduce şi pe voi în analizele voastre. Deformaţi adevărul istoric şi prezentaţi de o manieră politică incorectă!
Piaţa Universităţii a fost o chestie anarhică. Acolo au fost şi oameni de bună-credinţă care mergeau să-şi exprime opoziţia lor. Bine. Dar acolo s-au exprimat sloganuri violente: "Moarte lui Iliescu", "Pân' la anul nou, Iliescu în cavou", „Iliescu du-te acasă, c-ai nevasta canceroasă". Nişte ticăloşii.Ion Iliescu, fost preşedinte al României
V-aţi temut atunci, în 13 iunie, pentru poziţia dumneavoastră?
Nu a fost vorba de mine, dragă. De ce să mă tem? Eu eram ales. Ce puteau să facă din mine? Lumea, domnule, era speriată şi îngrozită. Din oraş se ridicau coloane de fum.
Nu cred, totuşi, că era mai rău decât la Revoluţie.
Păi trecusem de aşa ceva. Nu ne aflam în dictatură, dragă. Avusesem alegeri libere, dragă. Armata a ezitat să intervină. Armata a intervenit târziu de tot. După ora 10 noaptea a depresurat Ministerul de Interne. Deci se crease un vid de putere. Nu existau forţe de ordine care să mai ţină în frâu dezlănţuirea asta de ură. Sunau cetăţenii la Televiziune: „Ce faceţi domnule? Ce se întâmplă? Am ales. Cine sunt ăştia? Cum de nu există forţă care să-i oprească?". Şi atunci am făcut apel la populaţie spunând că ne aflăm într-o situaţie excepţională şi populaţia trebuie să sprijine factorii de ordine.
Înainte de a face acest apel v-aţi gândit un minut-două sau a fost o reacţie de moment?
Nu un minut - două. M-am gândit ore! Am cumpănit intervenţia respectivă. M-am adresat oamenilor care votaseră cu trei săptămâni înainte. Opţiunea populară era exprimată. Ăştia erau nişte marginali şi nişte vandali şi nişte anarhişti ordinari!
Consideraţi că Poliţia nu putea face faţă unui grup de câteva sute de oameni?
Dacă n-ai forţă organizată, ăştia, huliganii, îşi fac de cap. Adică... nu vi se pare grav ceea ce s-a întâmplat în 13 iunie?
Ni se pare că aţi supraevaluat.
Păi ia staţi de vorbă cu cei de la Televiziune. Că au distrus o clădire. Au distrus-o! Au distrus Televiziunea şi arhivele au fost lichidate. Nişte oameni au luat bătaie: era Prunea ăla, sau cum îl chema (n.r. - comentatorul Cornel Pumnea). Bătut! Umilit!
Nu exista în România acelor zile nicio divizie a Poliţiei specializată în revoltele de stradă?
Stai. Măi băiete, tu ce vrei să spui? Care este gândirea voastră? Voi nu vă daţi seama de gravitatea momentului? Era nevoie să apelăm la ce? La forţa care a realizat Revoluţia română! Cetăţenii ţării împotriva unor vandali, care-şi fac de cap în condiţii de lipsă de forţă de ripostă! Asta îmi cerea lumea: să chem oamenii capabili să pună stavilă acestei dezlănţuiri de primitivism, de vandalism şi de anarhie.
Dar nu vi s-a părut suspectă slăbiciunea Poliţiei în acele momente? Atât de slabă era Poliţia?
Nu e vorba de suspiciune, dragă. Poliţia n-avea autoritate, era timorată. Nimeni nu îndrăznea să tragă. Pentru oameni, Poliţia era asociată cu vechiul regim. Şi ăştia n-aveau forţa morală ca să riposteze. Nu trăi în 2010! Du-te în 1990!
Un om cu o sticlă incendiară contra unui poliţist înarmat. Avantaj poliţistul, nu?
Nu-şi putea permite nimeni să deschidă focul atunci. Armata a tras, dar târziu. Şi până la urmă ei au intrat în procese pentru că au fost omorâţi doi oameni. Or, Armata era în situaţie de autoapărare. Şi trăgând ca să se apere au omorât doi oameni.
Cum era să opresc minerii? Erau deja toţi în Bucureşti!Ion Iliescu, fost preşedinte al României
Când aţi aflat că vin minerii la Bucureşti?
În dimineaţa zilei de 14 iunie.
Şi le-aţi ţinut pe 14 acel discurs, când le-aţi spus „Vă rog să mergeţi în Piaţa Universităţii pe care să o reocupaţi dumneavoastră".
Nu.
Cum nu?
Nu, adică unii dintre ei deja se duseseră spre Piaţa Universităţii, iar alţii s-au oprit în Piaţa Victoriei. Şi am zis, măcar să îi adunăm pe toţi undeva, că cea mai mare parte dintre ei era deja în Piaţa Universităţii. Zic, măcar să staţi acolo grupaţi şi să ajutaţi autorităţile care începuseră să cureţe terenul.
Dar ce însemna acest „să reocupaţi"?
Eh, nu era vorba chiar de reocupare. Era vorba de a ajuta la restabilirea ordinii în centrul Capitalei. Ei s-au şi apucat acolo să refacă spaţiul verde din faţa Teatrului Naţional.
Dar dimineaţă era ordine, nu mai era nicio revoltă.
Nu, nu, dar mai erau urme de agresori pentru că, mă rog, se răspândiseră. În sensul acesta le-am vorbit: să nu se împrăştie.
Iar minerii au mers în Piaţa Universităţii şi au bătut oameni care se duceau la serviciu...
Fără îndoială. Violenţele generează la rândul lor violenţe. Nu pot fi aprobate niciun fel de violenţe, indiferent din partea cui ar fi. Eu nu am aprobat violenţele minerilor. Dar violenţele minerilor nu erau cauza, ci erau efectul. Deci cauza declanşării violenţei a fost generată de cei care au provocat evenimentele din 13 iunie.
Dumneavoastră puteaţi să le spuneţi minerilor, în 14 iunie - dimineaţa: „E totul bine în Bucureşti. Mergeţi acasă".
Păi jumătate erau deja în Piaţa Universităţii. Zic: „Mergeţi cu toţii la Universitate". Îi aveam pe toţi undeva".
Dar puteaţi face asta? Să-i întoarceţi şi să nu mai existe acest efect, cum spuneţi dumneavoastră, violent?
Ei, cum? Ar fi fost nefiresc! Ce ar fi zis oamenii ăia? „Păi abia am venit să apărăm oraşul şi voi..."
Păi în oraş era linişte!
Nu era deloc linişte! Păi, de ce a ieşit populaţia să-i aplaude şi să-i salute? Populaţia i-a aplaudat pe mineri şi când au venit, şi când au plecat.
Nu este bine ce a făcut populaţia. Şi oricum, ăsta nu e un argument.
Păi când am văzut pe 14 seară că au apărut acte de violenţă, pe 15 iunie dimineaţa i-am grupat pe toţi minerii la Romexpo şi acolo m-am adresat lor, mulţumindu-le că au făcut un act civic, dar să se ducă acasă pentru că are cine să facă ordine în Capitală.
Ziarul francez „Le Monde“ a relatat pe larg evenimentele petrecute în 13-15 iunie în România
"FSN A SPRIJINIT VENIREA MINERILOR"
Dumneavoastră aveţi ideea asta de bază: că n-aţi chemat minerii. Dar când au venit minerii la Bucureşti, în dimineaţa zilei de 14 iunie, le spuneaţi: „Vă mulţumim că aţi răspuns chemării noastre".
Păi, eu le-am cerut cetăţenilor să ajute factorii de ordine. Au venit mulţi alţi cetăţeni, şi din Călăraşi, şi din Giurgiu şi din Ploieşti.
Venirea minerilor la Bucureşti a fost organizată de filialele FSN din ţară?
Nu puteau să nu-i sprijine pe cei care veneau. Sigur că da. Organele FSN au sărit în sprijinul lor, FSN a sprijinit venirea minerilor!
Şi au rezervat trenuri sau cum?
Indiferent cum au făcut, n-are importanţă. Era o situaţie de emergenţă şi democraţia era în pericol.
Poate că dacă nu aveau trenuri rezervate cu care să vină la Bucureşti nu mai erau aşa de „spontani"...
Atuncea nu era chiar aşa de simplu şi de complicat în acelaşi timp. Pur şi simplu au pus mâna pe tren şi au venit cu el.
Unii mineri ne-au mărturisit că n-ar fi venit la Bucureşti dacă n-ar fi fost ameninţaţi de unii lideri sindicali!
Asta e inexact. Nu există aşa ceva! Atunci spontaneitatea era prezentă. Şi mai ales ei, care au un spirit de solidaritate al profesiei.
Dacă a fost o chestiune „spontană", de ce au mers minerii la „punctele de Opoziţie", adică la partidele istorice, la redacţia ziarului „România liberă", la Ion Raţiu acasă? De ce era reacţia asta, când cei care provocaseră incidentele din ziua precedentă nu erau nici membrii partidelor respective, nici ziarişti...
Vedeţi, acţiunea şi reacţiunea au întotdeauna o anumită simetrie. Şi a fost o chestiune spontană: cu cine să se confrunte ei când au venit aici? Nu mai erau grupurile de rebeli care atacaseră în 13. Şi atunci s-au dus la sursă. Cine i-a incitat? I-au incitat „România liberă" şi ţărăniştii. Asta fost reacţia lor. În ce priveşte liberalii, un deputat sau senator liberal pe nume Jurcan a mărturisit la Comisia Senatorială de Cercetare a Evenimentelor din 13-15 iunie 1990, că nu minerii au devastat sediul liberalilor şi că pe 14 dimineaţa, înainte să ajungă minerii, sediul era deja devastat. Rectorul Cristescu, de la Universitate, a găsit zone devastate în Universitate înainte de venirea minerilor. Deci au fost şi elemente provocatoare.
Minerii s-au descurcat bine prin Bucureşti, au fost transportaţi cu autobuze. Cine i-a dirijat prin oraş? Băcanu spunea că îţi trebuie o jumătate de oră să dibuieşti adresa lui din Pajura. Minerii au găsit-o, se pare, fără probleme.
Sigur, au fost oameni binevoitori.
Binevoitori în ghilimele - vreţi să spuneţi!
Da, bineînţeles. Au fost şi oameni care au folosit acest prilej pentru a amplifica imaginea negativă. Nu era în interesul nostru venirea minerilor şi nici violenţele.
Deci, cine spuneţi că i-a condus pe mineri prin Bucureşti?
Eu nu m-am ocupat de cercetarea asta. Nu intra în atribuţiunile mele. A fost o chestiune cercetată de Procuratură. Dacă vă interesează, luaţi legătura cu factorii de...
Minerii au fost cazaţi în unităţi militare. De ce s-a ales această cale?
Păi, undeva trebuiau cazaţi oamenii aceştia. Şi aveau ăştia spaţii în cazărmi. Ce vi se pare anormal? A fost chiar foarte bine. Şi a doua zi, dimineaţă, au fost grupaţi cu toţii la Congres, la Romexpo, şi am căutat să-i conving să plece.
Consideraţi că a fost o gafă a dumneavoastră faptul că le-aţi mulţumit minerilor atunci, la Romexpo?
Nu. Oamenii trebuiau convinşi să plece. Unii erau siguri că ei or să pună bazele unei adevărate Poliţii populare. Şi ei să fie nucleul unei asemenea Poliţii. Era şi meritată această mulţumire.
Deci credeţi că minerii au meritat mulţumirile dumneavoastră.
Da, au meritat. Că au văzut ce se întâmplă în Capitală, au văzut actele de vandalism şi s-au simţit solidari cu populaţia Capitalei.
Da, dar au bătut şi oameni nevinovaţi. Pentru asta, nu credeţi că nu meritau mulţumiri?
Asta e altă treabă. Dar lor, ca şi corp social, faptul că au răspuns solidar în apărarea cetăţenilor Capitalei... Era un act de solidaritate civică. Minerii au făcut un act de solidaritate civică. Dar, în acelaşi timp, le-am spus: „Nu mai e nevoie de prezenţa dumneavoastră şi vă rog să vă întoarceţi".
Şi sunt convins că minerii au plecat spre Valea Jiului cu gândul că „am fost la Bucureşti şi am făcut ce trebuia. Doar ne-a mulţumit preşedintele". Nu credeţi că au făcut şi ce nu trebuia?
Vedeţi numai o parte a medaliei. Eu văd ambele părţi ale medaliei. În primul rând, actul lor de solidaritate a dat curaj bucureştenilor. Nu întâmplător bucureştenii i-au aplaudat. Pe de altă parte, minerii au săvârşit acte reprobabile.
Nu v-aţi gândit că, spunându-le că au făcut bine, poate, peste o lună se întorc şi lovesc din nou oamenii pe stradă? Ce au simţit ei în suflet? Solidaritate? Ăsta e un cuvânt gol! Trebuia să le spuneţi că nu au făcut bine!
E uşor să judeci. E o vorbă românească: după război, mulţi viteji se-arată. Cam asta sunteţi dumneavoastră. Judecaţi aşa, rupt de fenomen. Păi să trăiţi în mijlocul fenomenului! Cert e că am pus capăt actelor de violenţă. Asta fost esenţial. Dumneavoastră vă cramponaţi de părţile marginale.
Morţii cu toţii sunt şase: doi la Ministerul de Interne, doi la Casa Armatei, unul a murit în Piaţa Universităţii - a făcut un infarct - şi unul la Televiziune.Ion Iliescu, fost preşedinte al României
După Mineriada din iunie '90 au emigrat mulţi români, mai ales intelectuali. Spun că au emigrat de frică.
De frică au plecat numai cei care au săvârşit acte reprobabile. Nu există intelectuali care să fi plecat din cauza Mineriadei. Asta e o prostie! Au plecat cei care se simţeau cu musca pe căciulă.
Am scris în trecut despre o profesoară care a fost bătută de mineri. Şi a plecat din ţară. A zis, textual: „Mi-era frică".
Bun. Foarte bine.
Nu vedeţi în asta un eşec al dumneavoastră ca preşedinte al României în acel moment? Cetăţenii nu se mai simţeau în siguranţă.
Adică vreţi să-mi atribuiţi mie actele violente care au avut loc la trei săptămâni după alegeri? Noi am dorit intrarea într-o nouă eră, dragă!
Nu. Vă întrebam doar dacă vă durea plecarea unor oameni din ţară.
Bineînţeles că da. Dar nu numai. Şi starea de spirit care a urmat, din cauza acestor acte de primitivism. Sigur că da. A introdus o stare de teamă în oameni. Am suferit din cauza asta. Şi imaginea externă a avut de suferit. Dar asta a fost istoria noastră. De ce l-am condamnat şi l-am executat pe Ceauşescu? Asta fost istoria noastră. De ce n-am putut să avem şi noi o masă rotundă, ca polonezii? N-am avut această şansă. Asta a fost soarta noastră. Iar eu am fost un pion. Ce eram eu? Veneam cu Armata după mine să mă instalez la Putere? Nu. Eu eram o persoană civică destul de modestă.
Vorbind cu mulţi oameni despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 întrebăm cine este vinovat. Iar foarte mulţi răspund: Ion Iliescu. De ce?
Pentru că aşa li s-a băgat în cap de către dumneavoastră, presa. A fost o anumită campanie de denigrare a celor care se aflau atunci în fruntea statului.
Cine a dirijat această campanie?
Eh, cum cine? Forţele nemulţumite de rezultatul alegerilor din mai 1990. De ce au avut loc acele acte de vandalism la trei săptămâni după alegeri? De ce? De ce era nevoie de aşa ceva? Deci au fost forţe interesate să discrediteze ideea de Revoluţie, să discrediteze victoria Frontului în alegeri.
Şi credeţi că mai sunt oameni care vor să discrediteze şi acum rezultatul alegerilor din 20 mai?
Da. Continuă aceeaşi logică.
Nu e o miză cam mică?
A, nu. Dar a rămas inerţia modului de a judeca şi de a prezenta faptele petrecute atunci. Toţi cei care atunci s-au situat de partea dreaptă a baricadei continuă să vehiculeze aceleaşi istorii ca să motiveze propria lor poziţie de atunci.
Lăsaţi minerii în pace, domnule! Nu minerii au adus violenţa în viaţa politică românească! Deci minerii n-au fost pe 12 ianuarie, n-au fost pe 28 ianuarie când s-a aruncat cu sticle incendiare în clădirea Guvernului, n-au fost pe 18 februarie când a fost devastat Guvernul, n-au fost la Târgu Mureş, n-au fost la ocuparea Pieţei Universităţii şi n-au fost pe 13 iunie! Chestia cu minerii este jignitoare la adresa unei categorii profesionale.Ion Iliescu, fost preşedinte al României
Discursul care îl condamnă definitiv pe Ion Iliescu: „Delegaţia de mineri se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră"
„Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră, de astă dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Mulţumesc de asemeni tuturor celorlalte delegaţii din judeţe care au venit, s-au adăugat acestei forţe solidare a muncitorimii române. Îi rugăm pe ceilalţi să rămână aici, în Piaţă. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.
Aşa cum aţi văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, care ieri s-au dedat la acte de vandalism. După ce în cursul dimineţii de ieri, 13 iunie, forţe organizate de ordine publică au curăţat Piaţa Universităţii - la propriu - adică după ce au evacuat o serie de elemente care zăceau pe spaţiul verde, au eliberat tot spaţiul, s-au apucat de curăţirea zonei pentru că a rămas mizerie în urma acestora, s-au apucat să cureţe carosabilul, să-l spele, să-l pregătească pentru circulaţie; în după-amiaza zilei de ieri, grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanţuri, cu pietre, cu cărămizi, cu ţigle, au atacat cordoanele de poliţişti, înarmaţi cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la maşini şi apoi, grupuri s-au îndreptat spre clădirea Poliţiei, pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de Interne. Spre seară, precum ştiţi, au invadat şi clădirea Televiziunii, care a trebuit să-şi întrerupă emisiunea. În cursul serii, grupuri de muncitori, de poliţişti şi ostaşi au reuşit să elibereze clădirea Televiziunii şi apoi şi spaţiul din jurul acesteia. Peste noapte au fost de asemenea eliberate clădirile Poliţiei şi ale Ministerului de Interne. Unii dintre ei s-au întors în Piaţa Universităţii. Acum, spre dimineaţă, se pare că, din nou, au evacuat, au părăsit-o. Sunt acolo câteva formaţiuni de paraşutişti şi poliţişti.
V-am ruga pe dumneavoastră, minerii, care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi în coloană, pe bulevard, până la Piaţa Universităţii şi să o ocupaţi definitiv dumneavoastră. După care, în conlucrare cu forţele de ordine, vă rugăm să asiguraţi paza Pieţei Universităţii pentru ca să se efectueze lucrări de curăţenie şi de redare în circulaţie a acestui nod. Dumneavoastră să fiţi paznici, în conlucrare cu forţele de ordine, al acestui punct central din Capitală.
Vă mulţumim foarte mult. Vă rugăm, să facem totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase. Şi dumneavoastră să asiguraţi paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care şi-ar mai face apariţia în această zonă. Celelalte delegaţii rămân aci, pe loc, în Piaţă. Vom vedea dacă e nevoie să mai ajutăm în alte puncte din Capitală.
Vă mulţumim foarte mult tuturor. Drum bun şi cu bine. Succes!"
14 IUNIE 1990,
PIAŢA VICTORIEI,
ORA 5.30
Se încarcă comentariile...
