Ion Iliescu şi blestemul înapoierii

Ne-am făcut urările creştineşti de Crăciun, dar nu trebuie să cădem în uitare. Scriu rândurile de mai jos pentru cei mai tineri, care se întreabă de ce România în 1989 n-a urmat drumul Poloniei, al Ungariei, al ţărilor baltice?

Crăciunul însângerat de acum 30 ani a scos la iveală acţiunea sadică a unor călăi instruiţi la şcoala bolşevismului: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru (agent GRU numit de Frontul Salvării Naţionale ministru al Apărării). Sunt personaje responsabile pentru confecţionarea diversiunii din perioada 22 decembrie - 31 decembrie 1989 sub pretextul „luptei anti-teroriste.”

Bucureştiul a văzut băi de sânge, soldaţi seceraţi de mitraliere, oameni mutilaţi în bătaie, cetăţeni nevinovaţi ucişi ca nişte iepuri iar apoi lăsaţi să putrezească-n stradă. De ce a fost nevoie de aceste orori fără seamăn? Cine a planificat scenariul leninist al războiului civil? Cine a perfectat strategia troţkistă a mobilizării „gărzilor patriotice” în marele măcel?

În 25 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a fost capturat la Târgovişte. Dictatorul trebuia judecat şi executat, dar nu înainte să vorbească despre eşalonul doi şi trei al Partidului Comunist Român. Ion Iliescu a grăbit deznodământul pentru ca informaţii importante să nu iasă la suprafaţă. Dosarele aveau să ardă, oricum, în groapa de la Berevoieşti...

Intriga de tip cinematografic propagată din studiourile TVR (prin complicitatea unor personaje ca Teodor Brateş sau Mircea Dinescu) avea să legitimeze puterea neo-comunistă în faţa unui popor înfometat, speriat de violenţă, dezinformat. După asasinarea ţapilor ispăşitori (soţii Ceauşescu), procesul comunismului s-a putut amâna „ad nauseam”.

Aproape zece mii de oameni au fost răniţi şi sute de tineri au căzut împuşcaţi la comanda unor farsori. Timp de un deceniu şi mai bine, Ion Iliescu şi camarila lui au dominat scena politică românească. Foştii securişti s-au repliat ca afacerişti, făcând milioane din falimente artificiale. Dizidenţi reali precum doamna Doina Cornea sau Corneliu Coposau au fost ţinuţi departe de centrul puterii politice. Visul libertăţii proclamat la Timişoara s-a spulberat.

Instalată prin crimă, noua putere s-a dezlegat la furt, impostură şi minciună, adâncind lucrarea fărădelegii.  În 1989, România putea redeveni o ţară liberă. S-a lăsat siluită, în schimb, de nişte satrapi şi lichele.