Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de procuror DIICOT Sibiu a Laurei Codruţa Kovesi. Ce salariu va avea aceasta în fruntea Parchetului European

Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de procuror DIICOT Sibiu a Laurei Codruţa Kovesi. Ce salariu va avea aceasta în fruntea Parchetului European

FOTO EPA-EFE/ROBERT GHEMENT

Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcţia de procuror din cadrul DIICOT Sibiu a Laurei Codruţa Kovesi, numită procuror-şef al Parchetului European.

Ştiri pe aceeaşi temă

Laura Codruţa Kovesi a  renunţat la funcţia de procuror din cadrul DIICOT Sibiu ca urmare a numirii în funcţia de  procuror-şef al Parchetului European,

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 30 octombrie a.c., decretul privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul teritorial Sibiu a doamnei Laura Codruţa Kövesi, ca urmare a numirii sale în funcţia de procuror-şef european al EPPO – la data de 31 octombrie 2019”, transmite administraţia prezidenţială.

CSM a trimis, marţi, propunerea de eliberare din funcţie către Klaus  Iohannis, însă postul rămâne încă rezervat pentru  fosta şefă DNA.

Salariu de trei ori mai mare

Laura Codruţa Kovesi va avea un salariu de trei ori mai mare decât avea în România. Fosta şefă DNA a dezvăluit câţi bani va câştiga pentru funcţia de procuror şef la Parchetul European.

Laura Codruţa Kovesi va avea o funcţie importantă în UE, cea de procuror şef la Parchetul European, instituţie nou înfiinţată care va viza furtul din bani europeni. Invitată la Europa FM, fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a declarat şi ce chirie a găsit şi câţi bani îi rămân din salariu, făcând o comparaţie cu cât lua la Parchetul General din România.

”Cred că o să primesc în jur de 12.000 de euro pe lună. În România şi la DNA şi la Parchetul General, era în jur de 3.500-4.000 de euro pe lună.  Instituţia o să intre în funcţiune la anul, avem un sediu provizoriu, care a fost pus la dispoziţia noastră de autorităţile luxemburgheze”, a declarat Laura Codruţa Kovesi la Europa FM.

”Primeşti salariu şi te descurci, îţi închiriezi locuinţă. Eu mi-am găsit la 3.000 de euro pe lună un apartament cu două dormitoare, este cumva aproape de viitorul loc de muncă, nu e ceva deosebit, destul de modest, îmi rămân bani, nu mă plâng”, a mai spus Kovesi.

Cu ce se va ocupa Kovesi ca procuror-şef european
 
Laura Codruţa Kovesi îşi va lua în primire noua slujbă, dar fosta şefă DNA nu va trece direct la munca de investigaţie – după ce-şi va prelua funcţia, Kovesti va trebui, mai întâi, să pună efectiv instituţia pe picioare, aceasta devenind complet funcţională în noiembrie 2020. Fondarea instituţiei vine după mai bine de un deceniu de eforturi din partea oficialilor Uniunii Europene de a stabili un parchet care să apere interesele financiarea ale Uniunii. Principala atribuţie a instituţiei ce va fi coordonată de fosta şefă DNA va fi să vegheze asupra investigaţiilor penale a infracţiunilor împotriva bugetului UE, având atribuţii în lupta împotriva fraudei, a corupţiei şi a cazurilor de fraudă transfrontalieră cu TVA care depăşesc 10 milioane de euro.
 
Apartenenţa la Parchetul European a unui stat membru este complet voluntară, 22 de state UE alăturându-se deja. Cele 5 state care au refuzat până acum să participe (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se pot alătura în orice moment. Parchetul European va funcţiona pe două niveluri, unul central, unde Kövesi îşi va desfăşura activitatea, şi unul decentralizat, localizat în fiecare ţară, unde procurorii europeni delegaţi vor conduce investigaţiile pentru infracţiunile comise în jurisdicţia lor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările