Iohannis schimbă şeful Statului Major al Armatei. „Generalul deşertului“ este noul şef al Armatei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul de brigadă Nicolae Ciucă, viitorul şef al Statului Major al Armatei FOTO Arhivă
Generalul de brigadă Nicolae Ciucă, viitorul şef al Statului Major al Armatei FOTO Arhivă

La doar o săptămână de la depunerea jurământului, preşedintele Klaus Iohannis a făcut şi prima schimbare în domeniul apărării şi securităţii naţionale: l-a înlocuit pe şeful Statului Major, Ştefan Dănilă, cu „generalul deşertului“ Nicolae Ciucă, fost combatant în Irak şi Afganistan.

Generalul-locotenent cu trei stele Nicolae Ionel  Ciucă îşi va prelua noile atribuţii de la 1 ianuarie 2015. El a ocupat până la momentul semnării decretului funcţia de locţiitor al actualului şef al Statului Major, generalul de aviaţie Ştefan Dănilă, care fusese numit în fruntea Armatei de Traian Băsescu în ianuarie 2011.

Nicolae Ciucă (47 de ani) a fost din 2001 până în 2004 comandantul Scorpionilor Roşii cu care a participat la misiunea Enduring Freedom I din Afganistan (2002-2003), şi Antica Babilonia din Irak (2004). De altfel, Ciucă este singurul general român care a condus personal o misiune de luptă, mai exact cea din 14-15 mai 2004, pentru podul peste Eufrat din Irak. Practic, bătălia de la Nasiria a fost şi prima în care soldaţii români au fost combatanţi activi după Al Doilea Război Mondial.

Atribuţiile şefului Statului Major

Conform legii, şeful Statului Major General este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. Acesta este numit pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul primului-ministru.

Statul Major General asigură conducerea, organizarea, planificarea şi operaţionalizarea forţelor, ridicarea graduală a capacităţii de luptă şi mobilizarea armatei, conducerea operaţiilor întrunite, antrenarea comandamentelor şi trupelor, pregătirea de bază şi de specialitate a personalului militar în activitate şi în rezervă. De asemenea, decide managementul carierei individuale a personalului militar, planificarea armamentelor, standardizarea în domeniul militar, implementarea sistemului de comandă, control, logistică şi infrastructură.

La nivelul NATO şi al Uniunii Europene, şeful Statului Major este membru al Comitetului Militar al NATO, respectiv, al Comitetului Militar al UE.  De asemenea, acesta este membru al CSAT.

Experienţa profesională a lui Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă este general-locotenent de la 1 decembrie 2014, iar din 15 octombrie este locţiitor al şefului Statului Major General. În perioada ianuarie 2014 - octombrie 2014 a fost şef al Statului Major al Forţelor Terestre şi din 2011 până în 2014 - comandant Divizia 2 Infanterie, Buzău. 

Din ianuarie 2004 până în iulie acelaşi an a fost comandant al batalionului infanterie participant la misiunea din Irak, iar în perioada iunie 2002 - ianuarie 2003 a fost comandant al batalionului românesc care a participat la misiunea Enduring Freedom din Afganistan. 

În 2001, Ciucă a fost comandant al Batalionului 26 Infanterie - rezervă strategică SACEUR, ce a luat parte la exerciţiul multinaţional „Dynamic Response“, Bosnia şi Herţegovina. În perioada mai 1996 - mai 1997, actualul şef al Armatei a fost ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III din Angola.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite