Iohannis: condamnat la o decizie matură

Preşedintele nu iese victorios din această încercare. Dar el avea de ales între a da satisfacţie unei categorii de suporteri cu aspiraţii insurecţionale şi a restabili credibilitatea instituţională a României.

Am aflat cu această ocazie că mulţi oameni aşteptau ca preşedintele să nu semneze decretul de revocare. Nu este clar în ce fel nu ar fi putut face asta, dar din amploarea reacţiilor decepţionate de pe pagina Facebook a preşedintelui şi inclusiv din reacţia Laurei Codruţa Kövesi s-a desprins cel puţin surpriza.

Nici şefa DNA nu se aştepta să fie revocată, căci altfel nu se explică declaraţia de presă de luni în care a ţinut să spună, în primele fraze, că propunerea de revocare a ministrului de justiţie „nu a îndeplinit condiţiile cerute de lege”. La sfârşitul săptămânii trecute, şefa DNA anunţa pentru G4Media că nu intenţionează să demisioneze şi că nu şi-a delegat atribuţiile. Şefa DNA lăsa impresia că încă îşi organizează rezistenţa.

De altfel, dacă luni Laura Codruţa Kövesi vorbea despre „ilegalitatea” procedurii de revocare, înseamnă că se aştepta ca preşedintele să conteste decizia Curţii Constituţionale, invocând, eventual, neîndeplinirea condiţiilor legale de către ministrul de justiţie. Cei care au urmărit în detaliu dezbaterea juridică ştiu că aceasta ar fi putut fi, teoretic, o cale de atac, dar atunci când a refuzat revocarea, preşedintele Iohannis invocase motive ”de oportunitate”, abandonând varianta atacului asupra „formei”. Prin urmare, preşedintele nu mai avea nicio soluţie. Toate argumentele au fost epuizate şi totul fusese spus. Singurul lucru care mai ridica semne de întrebare era de ce amână preşedintele anunţarea unei decizii.

Mizase oare preşedintele Iohannis pe o fantasmatică revoltă populară, una care să schimbe toate datele problemei? Sau poate aşteptase pur şi simplu ca problema să se rezolve de la sine prin demisia şefei DNA? Ultima variantă pare cea mai probabilă. Aflând vineri, la finele săptămânii trecute, că şefa DNA nu doar că nu demisionează, dar că se pregăteşte să rămână, a fost nevoit să ia, în fine, o decizie.

Va fi contat şi ameninţarea suspendării? Să ne amintim, totuşi, de modul categoric în care preşedintele a respins în vreo două rânduri posibilitatea să se ajungă acolo, ca dovadă că, în sinea sa, ştia că revocarea şefei DNA nu mai putea fi împiedicată, sperând însă într-o turnură politică mai favorabilă. Toate declaraţiile preşedintelui, pe care le-am şi comentat de altfel, au lăsat impresia că, în cele din urmă, va respecta decizia Curţii Constituţionale. De altfel lumea a trecut cu prea mare uşurinţă peste afirmaţia preşedintelui că nu va amâna decizia „până în luna octombrie”!

Preşedintele nu iese victorios din această încercare. Dar el avea de ales între a da satisfacţie unei categorii de suporteri cu aspiraţii insurecţionale şi a restabili credibilitatea instituţională a României. Am auzit în ultimul timp destule îndemnuri la revoltă, la nesupunere civică care nu făceau decât să creeze haos şi nesiguranţă pe străzi fără niciun efect politic consistent.

S-a văzut de altfel că participanţii la protestele antiguvernamentale sunt tot mai puţini, ca indiciu că societatea a devenit mai sceptică şi că nu doreşte să contribuie la o destabilizare masivă cu efecte imposibil de controlat. Zecile de mii de protestatari din februarie 2017 nu au plecat cu toţii din ţară, ci au înţeles, după o perioadă de surescitare, că în politica românească nu se dă o luptă între diavoli şi îngeri şi că aparenţele înşală. Ca să poţi întreţine pe termen lung mobilizarea de anul trecut ar fi fost nevoie de eroi politici credibili cu un profil puternic care au întârziat să-şi facă apariţia. În plus motivaţiile „insurecţiei” s-au dovedit impure fiind într-o prea mare măsură partinice (anti-PSD) şi nu suficient de idealiste. Idealul de puritate etică (lupta anticorupţie) a părut prea adesea un alibi.

Se înţelege că, deşi iese slăbit, preşedintele era condamnat la o decizie politică matură. Şi apoi el va fi înţeles că cei care îl instigau până ieri la insurecţie ar fi fost primii care să-l abandoneze în caz de eşec.

Horaţiu Pepime - Deutsche Welle