Ministrul care şi-a sacrificat cariera ca să taie pensiile speciale: de ce sunt injuste şi cum putem scăpa de ele INTERVIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Şeitan FOTO Mediafax
Mihai Şeitan FOTO Mediafax

Desfiinţarea pensiilor speciale şi integrarea lor în sistemul public l-au costat pe Mihai Şeitan funcţia. Fost ministru al Muncii în Guvernul Boc II, acesta a explicat într-un interviu pentru „Adevărul” ce ar trebui să fie de fapt pensia, care este marea problemă cu pensiile speciale şi cum ar putea fi acestea înlocuite cu pensii ocupaţionale, ca în ţările dezvoltate

Adevărul: La mai bine de un deceniu de la adoptarea Legii pensiilor publice axată pe principiul contribuţiei şi eliminarea pensiilor speciale, discutăm din nou de pensiile speciale şi de necesitatea desfiinţării lor. 

Mihai Şeitan: E numai de constatat, că de privit e greu. A existat o legislaţie care a funcţionat vreo patru ani în care, cu excepţia magistraţilor, care nu au fost acceptaţi pentru a fi integraţi în sistemul public de pensii pe sistemul contributivităţii de Curtea Constituţională pe motive lesne de înţeles, restul, toate categoriile sociale care primeau pensii speciale – şi nu erau puţine, dar nu erau nici atât de multe ca acum –, au fost integrate într-un fel acceptabil în sistemul public de pensii fără probleme şi au şi funcţionat în acest sistem patru ani, până în 2014. 

Această îndrăzneală i-a supărat pe mulţi şi, dacă-mi amintesc bine, aţi plătit cu funcţia de ministru al Muncii.

Sigur, mulţi dintre cei care primeau pensii speciale au fost nemulţumiţi. Ca atare, mulţi dintre pensionarii din Armată şi din alte zone, în special cele de forţă, cu influenţă în sistemul politic, au reuşit să se întoarcă la legile vechi ale lor, cu pensii speciale, cu bani de la bugetul de stat, fără contribuţii, ba chiar mai avantajoase decât cele dinainte. 

În plus, foarte multe alte categorii sociale au considerat că şi ele pot obţine acest lucru şi, ca atare, au apărut pensiile parlamentarilor – care nu erau înainte –, ale funcţionarilor publici parlamentari, care sunt „mai funcţionari” publici decât alţii, ale primarilor şi consilierilor judeţeni, pensiile de la Curtea de Conturi, ale lucrătorilor din justiţie, pe lângă magistraţi etc. Tot ce s-a putut din zona de forţă. Urmează, probabil, şi altele, pentru că asta e ca râia! Se ia! Vreau să subliniez un lucru: problema că oamenii aceştia primesc pensii care sunt calculate pe sisteme diferite – care după cum a dorit –, care nu au legătură cu contribuţia, că oamenii aceştia nu plătesc sau plătesc foarte puţin faţă de ce obţin ca pensie nu a avut efect numai asupra bugetului de stat, care trebuie să acorde sume mari în acestă direcţie. Să nu uităm un lucru: nu sunt doar 200.000-300.000 de oameni care primesc astfel de pensii. Sunt încă vreo 500.000 activi, care nu plătesc contribuţie, urmând să obţină o astfel de pensie. Să nu vă închipuiţi că militarii sunt numai pensionari. Ei tot vin şi tot ies la pensie. Poliţiştii şi alte categorii sociale care obţin astfel de pensii, la fel. Toţi aceştia nu plătesc sau plătesc o contribuţie nelegată de valoarea pensiei pe care o primesc după ieşirea din activitate. 

Plus că au şi o vârstă de pensionare mai mică. 

În afara faptului că ies şi mai devreme din activitate. Oameni în putere obţin o pensie, în condiţiile în care pensia este dedicată celor care nu pot să mai lucreze de la o vârstă în sus. Aceasta este toată diferenţa. Nu se înţelege ce este pensia, iar sistemul acesta este speculat neruşinat de foarte mulţi care-l exploatează în ideea socială, a preferinţelor, a obţinerii unor beneficii pentru unii şi pentru alţii. Mai mult politice. 

Ce este pensia? Sau ce ar trebui să fie?

Pensia trebuie să fie o sumă de bani pe care o obţii lunar, în momentul în care împlineşti o vârstă la care se presupune că nu mai poţi să lucrezi şi, ca atare, ca să poţi trăi, trebuie să ai aceşti bani. Banii aceştia îi pui deoparte în toată perioada de viaţă activă depunând o contribuţie. Contribuţia aceasta îţi deschide dreptul la o pensie cu atât mai mare, cu cât contribuţia este mai mare. Asta este logica sistemului. Pensia nu înseamnă niciodată o sinecură, ea e întotdeauna rezultatul unui sistem economic, financiar. Nici măcar n-are legătură cu funcţiile. Pensia are legătură cu salariile. Atât. 

De ce se feresc magistraţii, de exemplu, să rămână doar cu pensia bazată pe contribuţie? Ei au salarii foarte bune în timpul vieţii active şi, deci, şi contribuţii mari. 

Este simplu. Oamenii aceştia, dacă ar obţine doar pensia pe baza contribuţiei pe care o plătesc – la magistraţi, de exemplu, se primeşte o pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat calculată în funcţie de contribuţie, ca pensia oricui, la care se adaugă, pentru că sunt magistraţi, o sumă care, împreună cu pensia de la stat, să facă 80-90% din ultimul salariu avut. Mai mult decât atât, există o procedură în sistemul magistraţilor ca, în fiecare an, când cresc salariile celor care sunt în activitate în funcţiile respective, pentru funcţiile pentru care ai ieşit la pensie să-ţi crească şi ţie pensia. La fel se întâmplă şi în Armată. Calculele sunt făcute de aşa natură încât pensiile sunt mult mai mari decât dacă ar obţine numai pensia pe contribuţie. 

Deşi nici aceea nu-i mică. 

Sunt magistraţi care au 5.000-6.000 de lei pensie pe ce au contribuit, dar pensia lor totală este 20.000 de lei. (râde) E clar că nu doresc să piardă asemenea diferenţă! Dacă lucrurile ar fi continuat aşa cum au fost ele aşezate în Legea 263, toţi ar fi primit nişte pensii peste un anumit nivel minim şi ar fi crescut pensia prin ridicarea bazei, nu prin vârfuri. Ceea ce era un lucru mai bun pentru că însemna un câştig pentru societate, nu pentru nişte aleşi ai ei.

Ce se întâmplă în alte ţări cu pensiile „specialilor”

În 2010, când s-au eliminat pensiile speciale, Curtea Constituţională a spus că este corect să se renunţe la pensiile speciale, mai puţin la cele ale magistraţilor. Care a fost motivaţia? 

În 2010, Curtea a declarat că sunt constituţionale integrările făcute de Legea 263. Numai integrarea pensiilor magistraţilor nu a fost acceptată de CCR, motivaţia de atunci fiind că magistraţii au o pensie, fiind o altă putere în stat. Deşi şi ei sunt tot salariaţi ai bugetului de stat (râde). Ce nu face omul ca să-şi apere poziţia! 

Cum se calculează în alte ţări pensiile magistraţilor, militarilor etc?

În general, mai ales în ţările dezvoltate, există sisteme care acceptă nişte pensii speciale, adică ocupaţionale. Ce înseamnă asta? Militarii ar putea avea o pensie ocupaţională în care, ca şi la sistemul privat de pensii, plătesc contribuţie şi obţin o pensie de acolo. Cum, de altfel, se practică în România într-un singur loc: la avocaţi. Aceştia au sistemul lor, acolo ei plătesc contribuţii în sistem privat şi de acolo obţin beneficii. N-a fost nevoie de alt sistem. Aşa ar putea fi făcut şi aici. Ori rămâne toată lumea în sistemul public şi este tratată la fel, pe sistemul contribuţiei, ori se introduce sistemul ocupaţional, în care oamenii contribuie pe zonă profesională, împreună cu angajatorul care poate să fie statul sau nu, la un sistem de pensii administrat privat. 

Există vreo ţară a UE în care se pot obţine beneficii la pensie fără să fi contribuit?

Nu există aşa ceva. 

Dar este corect acest sistem în care angajaţii plătesc pensiile celor care sunt ieşiţi din activitate? Sau ar fi mai bine ca acei bani să se adune într-un cont individual ca la pilonul II de pensii?

În 1989, patru oameni plăteau pensia unui pensionar. Acum avem 1 la 1 aproape. De ce? Pentru că, pe de o parte, populaţia îmbătrâneşte, pe de altă parte, avem emigraţie mare, din ce în ce mai mulţi activi au plecat şi nu mai contribuie în ţară la pensiile de acum. Asta se întâmplă în foarte multe ţări. De aceea, noi am mers pe o concepţie hibridă – singura capabilă să respecte un echilibru financiar şi să fie sustenabilă –, şi anume să ai un sistem public restrâns din pricina demografiei, în principal – el nu o să aducă un beneficiu mare, dar el e sigur şi are şi elemente de solidaritate socială –, se plătesc pensii de urmaş, pensii de invaliditate. Şi, lângă el, să se adauge o pensie venită din sistemul administrat privat care e obligatoriu. 

Pilonul II de pensii funcţionează la noi de zece ani. Care sunt beneficiile?

Funcţionează de zece ani foarte bine, cu profituri foarte mari, în care contribuţia intră în contul tău şi acolo apare şi profitul făcut în urma investiţiilor făcute de cei care au dreptul să facă asta. Şi el se adaugă la sistemul public. Dacă pensiile au început să scadă către 30% din valoarea veniturilor anterioare pensionării, datorită pensiilor publice el poate ajunge la 40%, la care, dacă adăugăm pilonul II, pot creşte şi mai mult. Deci, iată că există legislaţie suficientă. Iar ideea de a apărea legi ale pensiilor în fiecare an, cum din 2010 se întâmplă în fiecare an... Păi dacă ăsta e sistem de pensii care are viziune... Oamenii trebuie să ştie ce se întâmplă cu pensiile lor pe durata a 50 de ani, altfel sistemul nu mai are nicio logică. Nu mai înţeleg nimic, nici măcar ăia care-l aplică. 

„Pensia este un ADN, în ultimă instanţă. E unică”

De foarte multe ori, pensionarii se plâng că, deşi au muncit un număr egal de ani, cu acelaşi salariu, au pensii diferite. Cum se explică? 

Aud cu surprindere de foarte multe ori că sunt oameni care au pensii diferite, în funcţie de când au ieşit din activitate. Ceea ce nu-i adevărat. Indiferent de când au ieşit, modul de calcul al pensiei este acelaşi. Pensia este un ADN, în ultimă instanţă. E unică. Nimeni nu poate avea aceeaşi pensie cu altcineva. Eu, de exemplu, cu un coleg de facultate care a lucrat în aceleaşi condiţii, n-am avut niciodată acelaşi venit şi aceeaşi contribuţie. Fie el a avut un plus într-un spor, fie un post de conducere, fie un salariu mai mare. Nu există doi oameni care să aibă aceeaşi evoluţie profesională o viaţă întreagă, 40 de ani. Şi, atunci, fireşte că există diferenţe. Dar calculele sunt corecte: cât a contribuit. 

Auzim foarte des că trebuie recalculate pensiile. De ce trebuie recalculate pensiile atât de des? Ce se întâmplă?

Pensiile s-au calculat în 2005 o singură dată, pentru a trece de la un sistem în care pensia se calcula în funcţie de ultimul salariu - sau salariul mediu din ultimii cinci ani - la un sistem în care s-a luat în considerare întreaga perioadă de activitate şi s-a introdus sistemul cu puncte. Acum, în afara faptului că e o diferenţă de calcul între bărbaţi şi femei prin faptul că femeile au o perioadă de muncă mai scurtă până vor ajunge ca perioadele să fie egale, există o diferenţă când se împart punctele totale la numărul de ani pentru femei, nu văd ce altceva trebuie recalculat. Înseamnă că faci o altă lege, cu un alt sistem. 

Cum priviţi iniţiativa ministrului Muncii de a mări vârsta de pensionare la 70 de ani, în condiţiile în care speranţa de viaţă este de 72 de ani la bărbaţi şi 79 de ani la femei? 

Nu trebuie legate pentru că se întâmplă următorul fenomen: speranţa de viaţă este una medie. Pentru pensie, e important momentul în care ieşi la pensie. Dacă se iese la 65 de ani, perioada de viaţă după 65 de ani este de 14-15 ani, în medie. Asta înseamnă aproape 80 de ani.  

Dar ce meserii mai pot fi făcute la 70 de ani? 

Nu e o cifră care ar trebui luată în considerare în mod obligatoriu. Am înţeles că vrea să se introducă ideea de posibilitate pentru cineva să rămână să lucreze. Sunt oameni care au această capacitate. 

Despre Mihai Şeitan

Mihai Şeitan este inginer de profesie, dar s-a specializat în domeniul muncii şi protecţiei sociale. A fost consilier de stat pe probleme de muncă şi protecţie socială, secretar de stat la Ministerul Muncii şi preşedinte al Casei de Pensii. În Guvernul Boc II, între 2009-2010, a fost ministrul Muncii. A fost schimbat din funcţie, după ce a tăiat pensiile speciale, în septembrie 2010, odată cu o remaniere guvernamentală. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite