INTERVIU Avocatul Marian Nazat, despre Legile justiţiei: La noi, ce zideşte un guvern, dărâmă următorul
0
Proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei, anunţat de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, nu va duce neapărat la politizarea sistemului, un rol important în vegherea derapajelor avându-l Consiliul Superior al Magistraturii, susţine avocatul Marian Nazat.
Avocatul Marian Nazat a acceptat să vorbească, pentru ”Adevărul”, despre controversele stârnite în jurul proiectului de lege privind modificarea Legilor justiţiei, anunţat de ministrul Justiţiei Tudorel Toader. Potrivit specialistului în Drept, discuţiile aprinse iscate de proaspăta propunere dovedeşte iarăşi că bătălia pentru controlarea Justiţiei este ”o chestiune de viaţă şi de moarte pentru politicienii români”.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei, afirmând că au fost propuse modificări de fond, şi nu de formă şi că intenţionează să facă posibile şi modificări la proiectul de lege privind graţierea unor pedepse.
Adevărul: Procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui. Eliminarea preşedintelui ţării din procedura de numire a procurorilor şefi va duce la depolitizarea sistemului, aşa cum au afirmat mai mulţi politicieni de la guvernare (Călin Popescu Tăriceanu, Tudorel Toader) sau dimpotrivă?
Marian Nazat: Nici măcar Mama Omida nu ar putea să dea au răspuns exact la această întrebare! Depinde, în primul rând, de ministrul Justiţiei care va avea în pix propunerile respective, de capacitatea sa de a uita pentru o clipă că este un om politic. În al doilea rând, este important rolul secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care, iată, poate fi ceea ce ne dorim cu toţii să fie. Căci acolo sunt reprezentanţii tuturor procurorilor din ţară şi se presupune că propunerile lor se vor orienta nu doar spre profesioniştii cei mai buni, ci şi către oamenii oneşti şi integri. Prin urmare, i se recunoaşte secţiei respective un atribut firesc, care ar putea feri numirile şefilor din parchete de imixtiunea politică. În definitiv, „depolitizarea sistemului” ţine de fiecare procuror în parte, de cât de mult îşi doresc ei să slujească adevărul, iar nu pe vremelnicii stăpâni ai ţării. Oricum, după experienţa nefastă a „deceniului Traian Băsescu”, unul al turpitudinii, propunerea e mai mult decât necesară.
Este o soluţie care nu mulţumeşte toată lumea...
În realitate, discuţiile aprinse iscate de proaspăta propunere dovedeşte iarăşi că bătălia pentru controlarea Justiţiei noastre este o chestiune de viaţă şi de moarte pentru politicienii români. O bătălie pentru desemnarea legală a celui ce va avea în mână, iar nu la mâini, cătuşele, restul e propagandă… Oricare ar fi soluţia, ea nu va împăca toate forţele de pe scena actuală, iar gardienii democraţiei de pe caldarâmul Piaţa Victoriei vor rezista nătâng fără să ştie de ce…
Una dintre propuneri este ca Inspectia judiciară a CSM să treacă la Ministerul Justiţiei, ministrul Tudorel Toader motivând că ”avem un sistem juridic de model francez, iar în Franţa Inspecţia Judiciară este la Ministerul Justiţiei”. Va fi benefică acestă modificare pentru actul de justiţie?
Invocarea diverselor modele mă amuză, m-am plictisit să tot ascult placa asta. Lumea uită că, acolo, modelele cu pricina funcţionează de sute de ani, pe când la noi ce zideşte un guvern, dărâmă cel care îi succede la putere... Trecerea acestei Inspecţii judiciare de la CSM la Ministerul Justiţiei poate avea efecte benefice, ori nu. Sau va fi la fel, deoarece magistraţii care o alcătuiesc nu se vor schimba peste noapte. În orice modificare legislativă, cel mai important detaliu este persoana care va aplica noua normă juridică. Norma juridică, din păcate, nu poate acţiona şi asupra moralităţii subiectului vizat...
Justiţia nu trebuie lăsată să se sinucidă
Tudorel Toader, a declarat că nu va trimite proiectul de modificare a legilor Justiţiei, pentru consultare, la DNA, DIICOT şi Ministerul Public, ci doar la Consiliul Superior al Magistraturii. Ar trebui să fie consultate şi aceste structuri, dat fiind că unele propuneri de modificare a legilor justiţiei vizează în mod direct aceste instituţii?
Suntem ca într-un joc de copii... Adică vreţi să spuneţi că procurorii din cele trei structuri nu au luat cunoştinţă de conţinutul proiectului ? Să fim serioşi... Îl pot consulta aşa cum şi eu, şi dumneavoastră o facem, să nu băgăm în seamă puseurile de orgolii ale actorilor în cauză. De vreme ce proiectul a fost trimis la CSM, discuţiile sunt de prisos. Şi nimeni nu-i opreşte să facă observaţii, sugestii, să nu ne prefacem mai naivi decât suntem !
Este justificată înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni?
La urma urmei, orice poate fi justificat pe lumea asta ! Problema trebuie pusă altcumva – va fi în măsură noua structură să prevină actele de corupţie în rândul magistraţilor ? Ţin minte că în urmă cu vreo 20 de ani, când eram procuror, am discutat despre subiectul acesta cu omologii din SUA. Ştiţi ce mi-au povestit ei ? Cică la început au acţionat în forţă, arestându-i pe corupţii în robă, dar mai apoi au constatat că prestigiul Justiţiei se duce pe apa... Potomacului. Lipsa încrederii cetăţenilor în sistemul de Justiţie scădea alarmant, aşa că şi-au schimbat strategia. Apăreau informaţii că un procuror sau judecător a făcut un pocinog, îl chemau şi-l invitau să părăsească magistratura, altminteri vor declanşa ancheta penală. Sau aflau că un procuror sau judecător are de gând să săvârşească o faptă din asta, la fel, îl atenţionau să stea în banca lui. Ceva asemănător ar trebui să se încerce şi la noi, aşa cum de altfel se şi întâmplau lucrurile până prin 1995, însă există riscul favorizării infractorului, de pildă... Justiţia nu trebuie lăsată să se sinucidă !
Lipsa de experienţă, duşmanul cel mai mare al magistratului
Ce implicaţii poate avea posibila majorare a vechimii pentru promovarea magistraţilor ? Ar mai fi magistratura atractivă pentru tineri, în aceste condiţii ? Pe termen lung, cum evaluaţi această măsură ?
La prima vedere, pare o măsură binevenită, pare doar, căci lucrurile sunt infinit mai complicate. Sigur, ştim cu toţii că duşmanul cel mai mare al magistratului e lipsa de experienţă, propria sa tinereţe. Numai că prin instituirea limitei de vârstă şi vechime se pierd din vedere alte detalii. Să le luăm pe rând. Termini facultatea pe la 23 de ani şi trebuie să mai aştepţi, iată, vreo 7 ani ca să poţi susţine examenul la INM. Ce faci în această lungă şi decisivă perioadă ? E musai să te întrebi. Încerci să accezi în avocatură, alt examen teribil. Dacă îl promovezi, există două variante: îţi place, câştigi bine şi îţi încropeşti un cerc de relaţii atractiv, situaţie în care nu te interesează cariera de magistrat. A doua variantă: nu-ţi place, asiguri asistenţă din oficiu, onorariile sunt neîndestulătoare, acumulezi frustrări uriaşe. Visezi să ajungi procuror sau judecător ca să-ţi răzbuni anii de umilinţă. Şi mai e ceva – în avocatură te poţi alege cu „proaste obiceiuri” (program flexibil, libertate de opinie şi nu numai), incompatibile cu profesia de magistrat, care înseamnă un anumit tip de educaţie, de caracter,de moralitate…
Mai sunt şi alte variante pentru cei care termină Dreptul.
Există posibilitatea să intri consilier juridic pe ici-colo, numai că în curând vei învăţa lecţia comodităţii, şi competiţia te va speria. Vei deveni un biet lefegiu, cu program de lucru redus şi cu nesemnificative responsabilităţi. Mai ai varianta şcolii de grefieri, dar în exerciţiul acestei activităţi rişti să capeţi reflexe de subaltern... Apoi, să nu omitem faptul că pe la 30 de ani individul e prins în vârtejul problemelor familiale, griji mari cu copiii mici. Şi cum să te mai omori cu învăţatul când prichindeii te cară cu ei ba la teatrul de păpuşi, ba la piscină, ba la parcul de distracţii, ba la mall…? Prin urmare, la examenul de admitere în magistratură riscăm astfel să avem fie frustraţi declaraţi, fie delăsători cu experienţă, fie inşi anume orientaţi…
Ce se întâmplă mai departe?
După cursurile de la INM, absolventul, cu vârsta minimă de 32 de ani !, va păşi în stagiatură şi-şi va face o socoteală simplă – până la o pensionarea anticipată mai am vreo 18 ani. Aşa că se va întreba firesc: când le voi face pe toate ? Când să învăţ meserie, când să-mi strâng o brumă de cheag şi să asigur copiilor nu numai un prezent sigur, dar şi un viitor rezonabil, când să mai trăiesc, când ? Iar de la angoasele astea existenţiale îşi va vulnerabiliza statutul, va deveni o ţintă facilă pentru cumpărătorii de influenţă, mult mai abili şi mai potenţi financiar şi relaţional.Sau va accepta compromisuri majore pentru a urca mai repede pe scara ierarhică, ori pentru a intra în graţiile vremelnicilor şefi. Unde mai pui că pe la 32 de ani pasiunile se cam sting, individul îşi domoleşte focul interior, îmblânzit de corvezile, multe şi nesuferite, din viaţa de zi cu zi. Or, magistratura presupune, în afară de har, pasiune, entuziasm, care sunt atributele, nu în exclusivitate, ale tinereţii!
În concluzie, este o soluţie bariera vechimii?
Soluţia propusă acum poate gripa magistratura neoaşă, o poate infesta pe termen lung cu inşi mediocri, fără vocaţie, nişte inşi cu mentalităţi de funcţionari. Prin urmare, e de reflectat, trebuie găsit altceva, pârghii în interiorul instituţiilor în discuţie pentru corijarea „excesului de tinereţe”, de pildă. Am mai spus-o, nu mi se pare o idee fericită ca viitorii procurori şi judecători să urmeze aceleaşi cursuri, pentru că aşa se naşte obscenul şi sinucigaşul „parteneriat”, pe care capii Justiţiei dâmboviţene l-au mai actualizat o dată deunăzi. Dar, haideţi să ne păstrăm cumpătul, am asistat la atâtea minunăţii în aproape trei decenii de „desmădulare” a României, încât privesc cu detaşare reacţiile unora sau altora, fiecare în funcţie de interesul ce-i poartă fesul. În realitate, niciunuia dintre ei nu-i pasă, de fapt, de buna înfăptuire a justiţiei, ci de găsirea mijloacelor aparent legale de a o samavolnici pe mai departe. Pe de altă parte, am văzut de atâtea ori că legile se schimbă cu iuţeală nemaipomenită, aşa că, dacă vor fi votate aceste propuneri, modificarea lor va fi „prioritatea zero” a viitorului executiv ori legislativ. Şi, slavă Domnului, avem o tradiţie prodigioasă în a legifera prin ordonanţe de urgenţă…
Atunci, cum ar fi mai bine?
Poate că ar fi bine ca perioada de stagiatură să fie extinsă la 2 ani, de exemplu, iar la judecătorii completul să fie colegial, astfel încât tinerii magistraţi să crească feriţi de erori... Încă ceva: magistratura ar trebui să devină atractivă nu pentru tineri, ci pentru cei cu experienţă, pentru că măsura face lucrurile frumoase ! Iar excesul înseamnă injustiţie, ca şi o mare clemenţă...
Se încarcă comentariile...
