INTERVIU Calvarul unei supravieţuitoare a incendiului Colectiv care se operează lunar, în Belgia

Adina Apostol FOTO Facebook

Adina Apostol, supravieţuitoare a incendiului din clubul Colectiv, spune că nimic nu s-a schimbat în cei trei ani de la producerea tragediei. Pentru ea, însă, viaţa e complet diferită. A învăţat să o ia de la zero: a reînvăţat să meargă sau să se spele. Face în continuare operaţii pentru a încerca să ducă o viaţă cât mai normală. „Mă simt vinovată că eu trăiesc şi ceilalţi nu au avut şansa asta”, arată Adina într-un interviu acordat „Adevărul”.

Adevărul: Ce s-a schimbat din punctul tău de vedere în aceşti trei ani?

Adina Apostol: Au trecut trei ani şi nu s-a întâmplat nimic. E groaznic, oamenii care au murit în seara aia cred că se răsucesc în mormânt. Simt că noi am fost sacrificaţi degeaba, că nu ne mai facem bine ca societate. Cei de la conducere îşi bat joc de noi. Pentru mine s-a schimbat totul. Am luat-o de la zero. Am învăţat să merg, am învăţat să mă ridic din pat, am învăţat să merg la toaletă. Poate că sunt mai puternică, într-un fel, dar încă sunt destul de afectată. Când a fost cutremurul am avut un atac de panică, nu mai puteam să respir şi a trebuit să mă ridic din pat şi să-mi trag sufletul. Mă gândeam că abia ce mă întorsesem din Belgia după o operaţie şi în loc să mă vindec risc să mor că se dărmână blocul peste mine. Au rămas nişte traume adânci şi vor rămâne în continuare deşi încerc să nu mă gândesc atât de mult, dar nu am cum, pentru că accidentul şi tot chinul de după fac parte din viaţa mea. Mă simt vinovată.

De ce?

Mi-e greu să vorbesc cu părinţii celor care au murit în noaptea respectivă, mi se rupe sufletul. O bucată din mine e încă acolo. Într-un fel, mă simt vinovată că eu trăiesc şi ei nu au avut şansa asta. Deşi dacă se acţiona mai repede şi dacă eram trimişi mai repede în străinătate sunt convinsă că mulţi din cei care ar fi supravieţuit, din cei care au murit ulterior. 

Ţi se pare că s-a schimbat ceva în sistemul de sănătate?

Mi se pare că e mai rău decât în 2015, dar ei nu fac absolut nimic pentru a îndrepta lucrurile. Ministrul Sănătăţii spune că dacă se întâmplă un nou Colectiv va fi la fel sau chiar mai rău. Cum poţi să spui aşa ceva? Pune mâna şi ia măsuri. Câtă vreme eşti ministru ai puterea să mişti lucrurile. Ia fonduri europene, dărâmă spitale, construieşte spitale. Noua ne-au spus în Belgia că atunci când un spital e suprainfectat cu nosocomiale, se scoate tot afară, se arde până la temelii şi se face din nou. Dar la noi e jale. Numai în spitale să nu ajungi. Mă gândesc câte se puteau face cu banii de la Catedrala Mântuirii Neamului. Eu sunt o persoană credincioasă, dar cred că poţi să te rogi şi acasă, şi într-o biserică mică, unde simţi tu nevoia. Dar nu trebuie să dai zeci de milioane de euro pentru o catedrală. Au construit-o rapid, dar un spital nu au fost în stare să construiască, sau măcar să renoveze un spital de la zero. 

Ai început să mergi la concerte după Colectiv sau încă ţi-e teamă?

Din păcate, nu s-a schimbat nimic din punct de vedere al siguranţei, merg doar în locurile în care ştiu că oamenii de acolo au făcut tot ce au putut, mai ales după Colectiv, când au conştientizat că ce s-a întâmplat acolo se poate repeta şi la ei. Spre exemplu, clubul Expirat a fost modificat, ai truse de prim ajutor, ai uşi de ieşire de urgenţă. Sinceră să fiu, nu am mai mers la concerte în ultima perioadă, nu ştiu de ce. Dar din punctul acesta de vedere, al siguranţei, nu s-a întâmplat nimic la noi în ţară. Din contră, am văzut că se pun afişe că incintele funcţionează fără autorizaţii de la ISU. Patronii care se gândesc doar la bani şi la veniturile lor fac o mare greşeală. 

Ai mai păstrat legătura cu cei de la Colectiv?

Cei pe care îi cunoşteam în momentul producerii accidentului au apucat să iasă la timp din club, o persoană dragă mie a murit atunci. Da, mai păstrăm legătura din când în când, ne întâlnim şi la comemorări. Cumva, acei trei ani au trecut destul de repede pentru mine, pentru că am fost între operaţii, iar viaţa mea s-a împărţit între România şi Belgia. Nu pot să renunţ, nu vreau să renunţ, cel mai important pentru mine în momentul de faţă e corpul meu şi sănătatea mea, să pot să mă simt cât de cât normală. Vreau să pot să fac cu uşurinţă lucrurile pe care le făceam înainte. 

Cât timp vei mai merge în Belgia pentru operaţii?

Mai am fire de scos, tocmai am făcut o operaţie recent. Mă voi şi întoarce la serviciu şi anul viitor voi mai face operaţii. Merg la două spitale, mi-au schimbat grefele de piele care erau lipite pe muşchi, pe tendoane, şi acum pot să mişc mâna mai bine şi aş mai avea încă o schimbare de grefă de făcut. Operaţia e foarte grea şi durează foarte mult vindecarea. Simt că trebuie să fac aceste operaţii, pentru mine, pentru mobilitatea mea. Nu o fac pentru aspect, aspectul vine pe locul doi. Aspectul meu e avariat complet faţă de cum era înainte. Însă fac aceste operaţii pentru că mă doare, mă strânge pielea, mă dor muşchii şi atunci nu pot să stau toată viaţa aşa.