Interceptările ambientale ale DNA l-au convins pe judecător să-l plaseze pe medicul Mircea Beuran în arest la domiciliu - MOTIVARE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine Inquam Photos
Imagine Inquam Photos

O convorbire din mediul ambiental realizată de către procurorii DNA este considerată de către un judecător de drepturi şi libertăţi ca fiind „deosebit de relevantă” pentru a dovedi că Mircea Beuran a primit suma de 10.000 de euro drept mită.

Informaţia apare în extrasele din motivarea dată publicităţii de Tribunalul Bucureşti, la solicitarea „Adevărul”, din care reiese că medicul Beuran a „picat” pe interceptări, de data aceasta cele făcute chiar de DNA, după decizia CCR din 2016, care a scos SRI din procesele penale.

Astfel, dosarul de corupţie al medicului Mircea Beuran este printre primele cauze instrumentate de DNA după decizia CCR, în care interceptările (n.r. - ambientale, nu telefonice) sunt realizate de procurorii DNA.

Din aceste interceptări rezultă că profesorul Mircea Beuran a discutat personal cu denunţătoarea despre obţinerea unui post în mediul universitar contra unei sume de bani.

„Relevante, sub aceste aspect, sunt interceptările realizate în cauză de unde rezultă recunoaşterea explicită a inculpatului ...(…) că în data de ...2018, a primit suma de … (…) de la …, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, în sensul de a propune scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată în specialitatea … realizată (şi) prin propunerea spre aprobare a statelor de funcţii, respectiv pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către denunţătoare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine, ca deosebit de relevantă, convorbirea înregistrată în mediu ambiental din data de ...2020 între martora denunţătoare şi inculpat”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti. 

Beuran susţine că totul este o provocare

Astfel, din analiza dosarului, judecătorul a reţinut că există probe suficiente care să arate că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este în prezent cercetat. 

„Se vor reţine în acest sens: declaraţiile martorilor …, înregistrările ambientale, interceptările efectuate în cauză, înregistrările efectuate de martora denunţătoare, precum şi înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală. Inculpatul … a contestat acuzaţia formulată, arătând, în esenţă, că a existat o provocare din partea autorităţilor statului în ceea ce priveşte discuţia înregistrată în mediu ambiental şi din care rezultă recunoaşterea sa de restituire a sumei de … (…) către …, probatoriul administrat până în prezent este insuficient în dovedirea infracţiunii de luare de mită şi că fapta nu are legătură cu atribuţiile sale de serviciu.

Contrar celor susţinute în apărare, judecătorul reţine că pentru a fi în prezenţa unei provocări este necesar, în primul rând, ca persoana care face interceptarea să fie un agent infiltrat, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză, întrucât martora denunţătoare, prin folosirea tehnici puse la dispoziţie de către autorităţile judiciare, a contribuit la dovedirea celor cuprinse în denunţul formulat. Pe de altă parte, este necesar ca autorităţile statului să nu provoace ele însele săvârşirea infracţiunii, or comiterea presupusei fapte a avut loc la data de … 2018, prin interceptările şi înregistrările în mediu ambiental nu s-a urmărit altceva decât dovedirea acuzaţiei de luare de mită”, scrie judecătorul în extrasul menţionat.

Arest în vila de la Ciolpani

Tribunalul Bucureşti a dezbătut, vineri, în şedinţă secretă propunerea de arestare preventivă a medicului chirurg Mircea Beuran. Un judecător de drepturi şi libertăţi a respins cererea procurorilor şi l-a plasat pe celebrul doctor în arest la domiciliu, mai exact în vila lui din localitatea Ciolpani. De acolo a răspuns, duminică, Mircea Beuran la telefon. „Odată cu continuarea acestei investigaţii nu am ce declaraţii să fac. De asta. Deci este un protocol pe care îl respect cu desăvârşire. Vă mulţumesc foarte mult”, a fost tot de a declarat medicul în legătură cu acuzaţiile care i se aduc.

Nici avocatul acestuia, Marian Nazat, nu a dorit să ofere mai multe informaţii. Întrebat de reporterul „Adevărul” dacă va formula contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de plasare în arest la domiciliu a clientului său, avocatul a răspuns: „Mai vedem…La revedere!”.

Mită într-o cutie de cadouri

Împotriva deciziei de vineri a Tribunalului Bucureşti pot formula contestaţie atât Mircea Beuran, prin avocatul său, cât şi procurorii DNA. Primii ar putea solicita o măsură preventivă mai blândă, cum ar fi cea a controlului judiciar, iar ultimii pot reitera pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cererea de arestare a chirurgului pe o perioadă de 30 de zile.

Chirurgul Mircea Beuran este acuzat că ar fi primit mită 10.000 de euro de la o persoană, denunţător în cauză, într-o „cutie tip cadou”, pe care procurorii DNA au evaluat-o la 35 de lei.

Detaliul apare în referatul cu propunerea de arestare preventivă depus în instanţă de anchetatori. În acelaşi document, procurorii îşi justifică propunerea de arestare prin aceea că Mircea Beuran ar putea influenţa martorii sau ar putea comite noi fapte de corupţie.

„Măsura arestării preventive se impune şi în vederea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat, date fiind funcţiile pe care le deţine, persoana inculpatului fiind pretabilă, astfel cum rezultă şi din interceptări, la săvârşirea unor noi fapte de corupţie”, scriu procurorii DNA

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite